Dacă tot celebrăm o lună a „diversității” opiniilor, a dialogului care ar trebui să atace tabuuri și să interogheze locurile comune…
…Și dacă tot aflăm că în școlile franceze termenii de „mamă” și „tată” au fost înlocuiți cu „părinte 1” și „părinte 2”; și dacă tot am văzut o lună iunie care a început cu o paradă LGBTQI la Disneyland, într-un parc de distracție dedicat copiilor; și dacă Cartoon Network șialte posturi sau seriale pentru copii au promovat „mândria” și au colorat în curcubeu personaje animate; și dacă am văzut piese de teatru cu mesaje sau imagini blasfemiatoare, la Cluj Pride; și dacă ICR și Guvernul României au fost parteneri ai unor manifestații care promovează extrem de controversata ideologie Queer; și dacă am văzut în București, la săptămâna Pride, ateliere și manifestări dedicate copiilor (aici și aici); și dacă liderul unuia dintre partidele cu un scor foarte mare, la alegerile europarlamentare, ne-a spus că nu ar avea nici o problemă să voteze în Parlament legalizarea „căsătoriilor” între persoanele de același sex în România – un punct prioritar pe agenda „progresiștilor”; și asta după ce activiștii ne spuseseră iar și iar, anul trecut în octombrie, că legalizarea acestor căsătorii nu reprezintă un obiectiv pentru România, și că asta este imposibil, deoarece Codul Civil o interzice,
vin și eu cu un punct de vedere alternativ față de ideologia și narațiunea „progresistă” mainstream; un punct de vedere care încalcă într-adevăr tabuurile momentului.
Fragmentul de mai jos este cules din Jurnalul fericirii, al părintelui Nicolae Steinhardt.
„Manole* despre libertate şi morală:
Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai când e ea însăşi foarte morală. Cu atât mai mult o democraţie: ea nu se poate lipsi de morală şi nici de regalitate (regalitatea autentică o aflăm în Biserică – n.n.). Cu cât se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atât democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. (De parcă n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt: republică şi virtute).
Sufragiul e acum absolut: dacă deţinătorii lui nu sunt înfrânaţi de morală, vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale măsuri pe cale de lege. Democraţii nu-şi dau seama ce fac atunci când, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornograflei.
Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întâi supusă moralei. Cine nu vrea să înţeleagă această necesitate şi nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge Ia un subterfugiu şi afirmă – auzi, mă – că societatea are nevoie de „cultură adevărată şi adâncă”. E o formulă care cântăreşte o mie de tone de greoaie ce e, iar înăuntru e goală. Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume: nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală.
Ăsta-i cuvântul pe care-I evită cu toţii şi de care se tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătâng şi elementar. Ceea ce cred democraţii că ajunge – aşa-zisul sentiment democratic – e fireşte şi mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decât o părere politică, vine şi se duce, o iei și o Iași după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii politice a societăţii.
Cultură „adevărată”, „adâncă”, „ştiinţă înaintată”, „spirit democratic puternic, înalt”: vorbe goale. Câtă vreme ţine de ele,libertatea dansează pe o sârmă subţire, e o ladă cu indicaţia „atenţie! fragil” încăpută pe mâini de hamal ameţit. O consolidează morala, numai ea. Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza.”
Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii
*Emanuel Neuman (Manole din Jurnalul fericirii) a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui N. Steinhardt. Coleg cu N. Steinhardt la Facultatea de Drept, este pasionat de dreptul constituțional. Doctor în Drept cu teza Limitele puterii statului (1937). Părintele Nicolae Steinhardt a făcut ani grei de închisoare, sub comuniști, iar Jurnalul fericirii a fost rescris din memorie, după ce primul manuscris a fost confiscat și distrus de Securitate.
via Cultura Vieţii
