Parlamentul European este un imens spațiu de butaforie în care se adoptă ceea ce deja s-a decis în Comisia Europeană. În restul timpului, se exersează abilitățile translatorilor.
După aderarea României la UE, în ianuarie 2007, am monitorizat constant, pentru câțiva ani, activitatea eurodeputaților noștri, ori de câte ori erau în discuție inițiative legate de valorile pe care le promovăm și care, în două cuvinte, se pot defini drept „conservatorism social”. În urma acestei monitorizări au rezultat numeroase intervenții și memorii, din care o parte pot fi găsite arhivate pe website-ul nostru www.asociatiaprovita.ro.
Am oprit activitatea la fel de brusc cum am început-o în momentul în care am înțeles că era inutilă. Nu pentru că ceea ce făceam nu era destul de competent sau consistent, ci pentru simplul motiv că nu nu adresam cui trebuie.
Parlamentul European nu are nicio putere reală de decizie. Este un organ politic, gazdă a unor dezbateri uneori spumoase, alteori inepte și infernal de plicticoase, după chipul și asemănarea celor care le poartă. De emis, însă, emite doar rezoluții politice și acte cu caracter de recomandare. Legile le face adevăratul organ legislativ al Uniunii, care poartă numele de Comisia Europeană.
Vă amintiți să fi fost vreodată chemați să alegeți componența Comisiei? Nici noi, pentru că aceasta nu este aleasă, ci numită. Nefiind aleasă, nu dă socoteală niciodată celor pe care ar trebui să-i slujească.
Comisia este însăși definiția coșmarului birocratic, parcă translatat în realitate din distopia „Brazil” a lui Terry Gilliam. Din birourile funcționarilor pleacă într-un puhoi continuu proiecte de legi, regulamente, amendamente, ordonanţe, ordine, hotărâri, norme de aplicare, rezoluţii, directive, memorandumuri, planuri, propuneri, rapoarte, note, aprobări redactate într-un limbaj înspăimântător, inaccesibil neinițiaților. De la început la sfârșit, ele parcurg un traseu complet netransparent pe care este aproape imposibil de intervenit.
Parlamentul European este un imens spațiu de butaforie în care se adoptă ceea ce deja s-a decis în Comisia Europeană. În restul timpului, se exersează abilitățile translatorilor.
Comisia este cea suverană: inițiativele eurodeputaților, la fel ca și ale cetățenilor, sunt opționale pentru comisari. Vă mai amintiți de celebra „inițiativă cetățenească europeană”, acel mecanism destinat să redea ceva din puterea de decizie cetățenilor deja exasperați de deficitul democratic cronic al UE? După ce au colectat, respectând toate procedurile, peste 2 milioane de semnături din 20 de țări UE, membrii comitetului inițiativei cetățenești „Unul dintre noi” au fost înștiințați că… le-au strâns degeaba: Comisia refuză să ia în considerare inițiativa pentru că nu o consideră oportună! De atunci au trecut mai bine de 5 ani în care, cu tenacitatea înecatului agățat de un pai, cei care au avut nefericita idee de a „participa la procesul democratic” se chinuie în fel și chip să nu lase să se risipească munca miilor de voluntari atrași ca fluturii de firma luminoasă a Democrației Europene.
Noi, așadar, ne-am oprit din monitorizare și dialog cu eurodeputații atunci când am înțeles că munca noastră este destinată unui hău plin cu hârtii care ar fi făcut probabil „KO” chiar și pe arhivarii marilor biblioteci ale antichității.
Imensa majoritate a cetățenilor, însă, habar nu au de aceste lucruri. Ei încă mai cred că ideea de Europa se confundă cu Uniunea Europeană și că la Parlamentul European sigur se petrec lucruri mari, în miezul cărora trebuie să fim și „noi”.
De fapt, nu; nu se petrec. Iar oamenii pe care i-am trimis la Bruxelles și Strasbourg după alegerile de duminică n-au nicio putere reală. Sunt doar niște actori, clone de Oana Pellea și Tudor Chirilă, care joacă într-o piesă ieftină, dar pe bani mulți. Din când în când schimbă decorul: de la Bruxelles la Strasbourg și înapoi, într-un du-te vino continuu și fără rost – una din emblemele ineficienței și stupizeniei cu aer de mare ștaif prin care europenii sunt înșelați, la cinci ani o dată, că își „decid viitorul”.
Și, așa cum spune viitorul fost coleg al lor Traian Radu Ungureanu, niciunul nu are curajul să o recunoască. Vă recomandăm acest articol scris de TRU cu savoarea sa caracteristică.
Poate pe noi nu ne credeți. De el însă n-aveți niciun motiv să vă îndoiți.
