Petiție pentru APĂRAREA CREȘTINILOR

1 687

Către :
Președinția României
Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul de Interne
Inspectoratul General pentru Imigrări
Serviciul Român de Informații

 

PETIȚIE
Semnatarii, având în vedere:
 intensificarea la un nivel fără precedent a persecuției îndreptată împotriva creștinilor în
numeroase țări, majoritar musulmane și nu doar, precum: Pakistan, Somalia, Afganistan,
Niger, Sudan, Eritreea, Libia, Irak, Iran, Siria, Arabia Saudită, India, Nigeria, Bangladesh,
India, Nepal, Sri Lanka, Bhutan, Malaezia, Myanmar, Indonezia, Brunei, Mali, Mauritania,
China; Exemplificând numai pe ultimele dintre acestea, cel din Sri Lanka în ziua de Paști
unde au fost uciși peste 290 de creștini si răniți cel puțin 500 si cel din Burkina Faso unde
au fost ucise 6 persoane și biserica incendiată;
 încălcările flagrante, comise sub acoperirea legii, ale libertății religioase și ale altor drepturi
fundamentale precum dreptul la viață sau la proprietate în țări ca Pakistan, India sau China,
unde creștinii și proprietățile lor cad periodic victime fie urii religioase din partea grupurilor
religioase majoritare, fie persecuției religioase din partea regimului;
 că Guvernul României își asumă noi politici privind imigrația, fără o consultare
corespunzătoare a poporului român;
 că în exercitarea atribuțiilor lor, funcționarii și demnitarii au ca îndatorire protecția siguranței
cetățenilor români și a națiunii în ansamblu, sub toate aspectele sale: fizic, cultural, social,
religios;
 că prin efectul prevederilor relaxate privind imigrația, multe țări europene se confruntă cu
radicalizare, cu acte de terorism și cu enclavizarea unor comunități în sisteme sociale
paralele și adesea antagonice autorității de stat;
Vă solicităm:
 să acordați o atenție deosebită imigrației și solicitărilor de azil din partea cetățenilor având
aceste țări de origine, pentru a preveni pătrunderea unor elemente infracționale și teroriste
în țara noastră;
 să ne precizați care au fost demersurile făcute de autoritățile române pe lângă instituțiile
internaționale competente pentru protejarea libertății religioase, a vieții și proprietății
creștinilor de toate confesiunile în țările în care există legislație anti-convertire, precum
Pakistan, India, Nepal, Iran, în special acolo unde convertirea este pasibilă de a fi sancționată
cu pedeapsa capitală;

 să considerați asociațiile noastre semnatare ca parteneri instituționali și să fim informați și
consultați cu privire la orice demers sau decizie în legatură cu imigrația
Noi vom monitoriza activitatea pe această temă a instituțiilor pe care dumneavoastră le
reprezentați. Suntem pregătiți să acțion[m cu fermitate pentru apărarea tuturor cetățenilor români.

Semnatari:

1. Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinta

2. Asociația Noua Dreaptă

3. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

4. Asociatia Pro Consumatori

5. Fundatia Justin Parvu

6. Asociația Patrioții Geto Daci

7. Asociatia pentru Toleranta in Spatiul Public

8. Asociatia pentru Revigorarea Tradiției

9. Miscarea pentru progres si prosperitate

10. Liga pentru Identitate Naţională

11. Asociatia Ajuta Oamenii Prahova

1 Comment
  1. Ana Armanca says

    Cea mai mare prigoană este împotriva creștinilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php