Românii la zilele orașului Sfântu-Gheorghe 2019

0 528

Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe 2019

 Anul acesta zilele oraşului Sf Gheorghe s-au ţinut între 24 aprilie – 5 mai, sâmbăta 4 mai a fost dedicată comunităţi romaneşti.

Programul românesc s-a desfăşurat la scena din centrul oraşului Sf Gheorghe. Au fost prezenţi câteva sute bune de români, deși programul folcloric a durat doar o oră.

Primăria a impus în ultimul moment începerea spectacolului cu 30 de minute mai repede decât era prevăzut în program, ca oamenii care erau invitaţi de organizatori din întreaga ţară să piardă o bună parte din manifestare.

Au fost persoane venite din Braşov, Bucureşti, Giurgiu şi alte localităţi. Grupul de patrioţi au străbătut tot centrul oraşului îmbrăcați în costume naționale şi având fiecare câte un steag tricolor în mână, din centru până la Statuia Voievodului nostru, Mihai Viteazul.

mihai viteazul - Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe

 Românii din Sf. Gheorghe au fost foarte bucuroşi să ne primească iar mai târziu ne-am întrunit la sediul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Aici circa 30 de români l-au salutat pe domnul profesor Ioan Lăcătușu, care ne-a făcut cu acest prilej şi un scurt istoric al activităților românești din oraș şi din județul Covasna.

gggg - Prezență românească mare la zilele orașului Sfântu-Gheorghe
Anul acesta ca şi anul trecut scena comunității româneşti a fost amplasată în centru oraşului, dar exista o adevărată luptă ca această scenă să fie amplasată în viitor mai spre periferia oraşului. Din acest motiv este necesară prezenţa a cât mai mulţi romanii în zilele de sărbătoare.

 În drum spre case ne-am oprit şi la restaurantul Ozun, găsind astfel în sfârşit un local încăpător cu patron român. Aici grupul de patrioţi au făcut schimb de adrese numere de telefon spre a putea reveni şi la anul la zilele oraşului Sf Gheorghe.

de Victor Dogaru Războiul Informaţional

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php