Trump anunţă retragerea dintr-un tratat ONU privind armele

1 567

Adresându-se celui mai puternic grup de lobby pentru arme din SUA, preşedintele Trump a lăudat „apărarea eternă a libertăţii” americanilor. In cadrul discursului  i-a atacat pe democraţi  şi presa de stânga  şi a anunţat retragerea dintr-un tratat ONU privind armele.

Preşedintele american Donald Trump a fost întâmpinat cu aplauze în timp ce a urcat, vineri, pe scena convenţiei anuale a Asociaţiei Naţionale pentru Arme (NRA) în Indianapolis, statul american Indiana. El este primul preşedinte care a luat cuvântul trei ani la rând la evenimentele influentului grup de lobby pentru arme din SUA, potrivit Deutsche Welle.

În timpul discursului, Trump a semnat o scrisoare adresată Senatului prin care cere senatorilor să retrimită la Casa Albă un tratat ONU privind armele, astfel încât să poată retrage SUA din el.

Tratatul ONU pentru Comerţul cu Arme, care reglementează comerţul global cu arme convenţionale în valoare de 70 miliarde de dolari, a fost semnat de fostul preşedinte american Barack Obama în 2013, dar nu a fost până acum ratificat. Trump a declarat: „Vom trăi după legile americane, nu după legile ţărilor străine”.

Trump a subliniat susţinerea sa pentru al doilea amendament al Constituţiei americane, care garantează dreptul cetăţenilor de a deţine arme, în timp ce a reiterat avertismentul NRA că deţinătorii de arme se confruntă cu o ameninţare fără precedent din partea democraţilor radicali de stânga, ce intenţionează să le confişte armele şi libertăţile, afirmând: „Radicalii de extremă stângă doresc să vă confişte vocile, drepturile şi armele”.

În  discursul lui Trump  i-a atacat pe democraţi numindu-i „obsedaţi” şi „maniaci”, pentru că aceştia au încercat să orchestreze o răsturnare a guvernului. De asemenea, el i-a luat în vizor şi pe „judecătorii activişti”, numindu-i „una dintre cele mai mari ameninţări la adresa libertăţii”.

Mass media oficială partizană a democraţilor nu a scăpat nici ea de atacul lui Trump, care a subliniat că „nivelul de ticăloşie şi corupţie în cadrul mass mediei este de necrezut”.

1 Comment
  1. IO...gerules says

    Are dreptate Trump.Coruptia in USA este groaznica,incepand dela doctori,avocati,asigurari,scoli(,banci,invatamant)si mai ales la companiile care vand masini.Daca vrei sa-ti cumperi o masina in rate nu poti face asa ceva pana cand ele te te aduc sa cumeri cun procent de peste 15%.chiar daca ai un credit bun.Intre babci acestea este un aranjament criminal pentru populatie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php