Premieră absolută – RUGUL APRINS, marţi, 9 aprilie, la Radio România Cultural

0 675

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, în cadrul proiectului Biografii, memorii, două spectacole-document dedicate mişcării spiritual-culturale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Bucureşti: Lumina Rugului Aprins şi Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii – marţi, 9 aprilie 2019, între orele 19.00 – 21.00, la Radio România Cultural.

Lumina Rugului Aprins – spectacol realizat după un scenariu de Ion-Costin Manoliu, în regia lui Dan Puric, a fost prezentat în avanpremieră, miercuri, 3 aprilie 2019, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, Amfiteatrul Dumitru Stăniloae.

În distribuţie: Mihai Bica, Dan Puric, Constantin Codrescu, Ovidiu Cuncea, Mircea Constantinescu, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Adrian Păduraru, Alexandru Nedelcu, Amalia Ciolan, Orodel Olaru, Silviu Biriş, Petru Hadârcă, Ion-Costin Manoliu, Paul Simon Esperando. Muzica originală şi regia muzicală: Paul Simon Esperando. Regia de montaj: Dana Lupu, Bogdan Golovei, Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Într-un moment de răscruce, la iniţiativa poetului Sandu Tudor – viitorul Ieromonah Daniil de la Rarău, începând din 1945, Mănăstirea Antim din Bucureşti a fost gazda unor întruniri duhovniceşti la care au participat, în anii 1945-1950, preoţi, călugări şi intelectuali de marcă: doctorul Vasile Voiculescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu, filosoful Anton Dumitriu, scriitorul şi profesorul universitar Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, arhitectul Constantin Joja, istoricul Alexandru Elian, scriitorul şi ofiţerul Barbu Slătineanu, doctorul Gheorghe Dabija, pictoriţa Olga Greceanu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, arhimandritul Vasile Vasilache – stareţul Mănăstirii Antim, ieromonahii Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Felix Dubneac, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, studenţii Andrei Scrima, Roman Braga, Leonida Plămădeală, Nicolae Bordaşiu şi alţii. Întâlnirea cu preotul rus Ivan Kulâghin – Ioan cel Străin, refugiat în România, a fost hotărâtoare pentru cei dornici să primească darul trăirii şi cunoaşterii isihaste.

In 1958, mulţi dintre membrii grupului Rugul Aprins au fost arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă, doar pentru „culpa” de a fi mărturisitori ai credinţei creştine în vremea ateismului comunist.

Spectacolul Alexandru Mironescu-Rugul Aprins

Scenariul îl are ca personaj principal pe Alexandru Codin Mironescu, profesor universitar de chimie, romancier, poet şi publicist, personalitate emblematică a mişcării Rugul Aprins şi a fost structurat de mărturisirile şi cugetările duhovniceşti pe care le-a lăsat în cartea intitulată Floarea de Foc, scrisă imediat după eliberarea sa din închisoarea de la Aiud, în 1963. În plan secund se conturează chipul  marilor săi prieteni: Ieromonahul Daniil Sandu Tudor, poetul Paul Sterian, Nicolae Steinhardt – monahul de la Rohia, juristul Ştefan Todiraşcu, arhimandritul Benedict Ghiuş – duhovnicul lui Alexandru Codin Mironescu.
Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric.

În distribuţie: Dan Puric, Mihai Bica, Constantin Codrescu, Ovidiu Cuncea, Mircea Constantinescu, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Adrian Păduraru, Alexandru Nedelcu, Amalia Ciolan, Beatrice Rubică, Mihai Cafriţa, Orodel Olaru, Silviu Biriş, Paul Simon Esperando, Ion-Costin Manoliu. Muzica originală şi regia muzicală: Paul Simon Esperando. Regia de montaj: Dana Lupu, Bogdan Golovei, Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Cele două spectacole-document se vor difuza şi la Radio România Internaţional: Lumina Rugului Aprins – sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 23.00; Alexandru Codin Mironescu – Rugul Aprins: Calea întru lăuntrul inimii – sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 23.

 

Sursa: Romania Cultural

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php