Trump total exonerat. Concluziile procurorului special Mueller: nu a existat nicio colaborare cu Rusia la alegerile din 2016.

0 651

După cele peste 2800 de citări în instanță, peste 500 de mandate de percheziție, peste 230 de solicitări privind aducerea unor documente de comunicare, aproximativ 50 de înregistrări telefonice și mai bine de 13 cereri adresate guvernelor străine, plus audierea a 500 de martori, „Russiagate” s-a dovedit a fi un fiasco total .

Concluziile documentului sunt clare. Conform rezumatului trimis de procurorul general William Barr Congresului SUA, „ancheta nu a stabilit că membrii campaniei lui Trump au conspirat sau s-au coordonat cu guvernul rus în activitățile lor de interferență electorală”. Potrivit lui Barr, raportul confirmă doar faptul că au existat „două eforturi majore ale Moscovei de a interveni” în campania electorală din 2016.

Pentru democrați, este o înfrângere pe toate liniile în privința acuzațiilor pe care le-au adus, de doi ani,  președintelui Trump. Acuzațiile privind amestecul Rusiei în campania lui Trump au fost de la început marcă înregistrată a democraților și a unei părți din „statul profund”, care au încercat să lovească astfel în liderul de la Casa Albă. Trump a fost etichetat încă din primele zile ale mandatului o „marionetă” a Kremlinui sau omul care nu reprezintă interesele SUA, ci cel al Federației Ruse. Odată cu acest raport, aceste aceste acuzații  s-au năruit ca un castel de nisip.

Președintele Donald Trump s-a declarat duminică „total și complet exonerat” de procurorul special Robert Mueller, care a conchis că nu există elemente care să probeze o înțelegere între echipa sa de campanie și Rusia în alegerile prezidențiale americane din 2016, relatează agenția Associated Press, citată de news.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php