Politicile radicale intoxică învățământul românesc și se varsă în societate

Însă, dintr-o perspectivă mai amplă, obiectul lor aproape că nici nu mai contează, din moment ce este puțin de presupus ca un număr semnificativ de oameni să fi citit, înțeles și să fi fost îngroziți de procedurile alambicate conținute în ordonanțele de urgență. Ceea ce are relevanță însă este normalizarea protestelor ca formă de acțiune publică și, mai ales, ca formă de schimbare socială și politică.

Ca și în alte dăți, s-a remarcat prezența în rândurile manifestanților, pe lângă agitatorii de serviciu, a unui număr considerabil de tineri sinceri, instruiți, cu venituri peste medie, aflați în căutarea unei „țări ca afară“. Prezența lor nu ar trebui să ne mire, mai ales că deja confirmă o tendință constantă și accentuată în ultimii ani, începută cu protestele de la Roșia Montana. Practic, grosul manifestanților din România provine din cele mai instruite și mai bine plătite pături sociale. Politizarea și radicalizarea tineretului român nu sunt întâmplătoare și au doar o vagă legătură cu un acces mai bun la informație, cu o conștientizare politică și socială etc. Explicațiile trebuie căutate în altă parte, mai ales dacă dorim să înțelegem profunzimea unei probleme politice și sociale din ce în ce mai acute.

Legătura dintre nivelul de educație formală și protestele de stradă s-a făcut prea puțin. Criticii manifestanților au preferat să vorbească despre „tefeliști“, „spălați pe creier“ și alte sintagme care nu fac decât să ascundă fondul problemei. Alții au indicat influența malefică a lui George Soros și a ONG-urilor subvenționate de multimiliardarul american – și cu greu ar putea fi negate aceste evidențe. Doar că influența omului de afaceri american se simte prea puțin în stipendierea directă, cât în subminarea educației naționale și a învățământului românesc petrecută în ultimii aproape 30 de ani.

Pe scurt, universitățile și facultățile locale, dar și liceele s-au transformat, după Revoluție, și cu o viteză sporită în ultimii 10-15 ani, în uzine de activiști și revoluționari, printr-un import masiv de programe și curricule occidentale progresiste. Altfel spus, George Soros și cei ca el, dacă nu au plătit un leu pentru tinerii frumoși și liberi ieșiți în stradă, sigur au plătit (foarte puțin) pentru a le impune acestora perspectiva asupra lumii.

Să ne amintim pentru moment doar că principalele investiții ale „filantropului“ american din anii ’90 au constat în editarea de cărți, iar cele mai prestigioase edituri ale acelor timpuri, Humanitas, Editura Institutului European și Nemira, aveau fiecare câte o colecție de carte politică apărută sub egida „Fundației pentru o Societate Deschisă“. Nu toate cărțile apărute în acele colecții erau demolatoare, nici măcar cea mai mare parte, însă suficiente volume fixau un cadru progresist pentru dezbaterea problemelor politice, cu o înclinație foarte evidentă de stânga. Printre prefațatorii unor astfel de cărți se regăsesc figuri importante până astăzi pentru rolul lor foarte critic la adresa instituțiilor locale și tradiționale: Cristian Preda, Cristian Pârvulescu sunt doar două dintre cele mai cunoscute astfel de nume. La fel de semnificativ este și faptul că multe dintre aceste cărți erau folosite pe post de manuale în facultățile de științe politice, de unde au fost recrutați mai târziu viitorii analiști, profesori și ONG-iști.

În același timp, tinerii studenți aflați în căutarea afirmării primeau, cu ajutorul Fundației pentru o Societate Deschisă, burse de studii la universități prestigioase din străinătate, de unde se întorceau bine „echipați“ pentru a zidi în România revoluția socială numită „modernizare“, „sincronizare“, „progres“ ș.a.m.d.

Anii au trecut și roadele acestor investiții încep să se simtă din ce în ce mai pregnant. Mișcările de stradă tot mai radicale încep să devină o obișnuință, iar mesajele se schimbă pe nesimțite. De pildă, în timpul protestelor izbucnite după tragedia de la Colectiv, în cele mai mari orașe ale țării (București, Iași, Sibiu, Cluj) manifestanții au strigat, fără un motiv clar, împotriva Bisericii, iar la Iași protestatarii au aruncat cu pietre în Biserica „Sf. Trei Ierarhi“, chestiune care nu s-a întâmplat nici măcar în timpul manifestațiilor ateist-bolșevice din primii ani ai sovietizării României. Această „evoluție“ trebuie explicată tot ca urmare a modificărilor operate în programa și structura universităților, pe lângă atacurile din mass-media progresist-revoluționară.

În anul 2012, de pildă, în cadrul unei conferințe desfășurate la Facultatea de Istorie, intitulată „Activismul și cultura protestului la tinerii din România“, psihologul, activistul și profesorul asociat de la SNSPA (fosta „Ștefan Gheorghiu“) Mircea Toma recomandă explicit pentru a deștepta cultura protestului trecerea de la mesaje politice la mesaje antireligioase. „O soluție imediată pentru a înviora publicul este să înlocuim cu curaj mesajul «Jos Băsescu» cu mesajul «Jos Dumnezeu»“, susținea Toma. În cadrul aceleiași conferințe, Alfred Bulai, profesor de sociologie la SNSPA, afirma că este greu să ai o cultură a protestului în România cât timp instituții nedemocratice precum Armata și Biserica se află pe primele locuri în topul încrederii românilor, soluția sa fiind, pe baza unor experimente sociologice, a supune aceste instituții unei critici publice viguroase.

În altă ordine de idei, un nume foarte interesant, provenit tot din pepiniera SNSPA, este cel al Mihaelei Miroiu, părintele feminismului românesc, cea care a introdus problematica de gen în facultățile românești încă din anul 1995. Alături de Renate Weber, a coordonat în anul 2000 cercetarea „Barometrul de gen“, prima cercetare națională referitoare la percepțiile relațiilor și rolurilor de gen în societatea românească. Inutil de adăugat, poate, că și această lucrare, revoluționară pentru vremea ei, a fost finanțată tot de Fundația Soros din România.

Ceea ce părea în anii de după Revoluție o temă excentrică a devenit astăzi ceva banal, iar ultimii ani ne-au adus manifestații feministe pe 8 martie și vedete feministe, precum Ioana Stăniloiu, care se revendică explicit din moștenirea Mihaelei Miroiu.

O altă figură din aceeași galerie a părinților revoluției sociale este Raluca Prună, fost cadru didactic atât la Facultatea de Filosofie din București, cât și la SNSPA, unde a ținut seminarii în special pe probleme de etică aplicată: avort, eutanasie, drepturile minorităților, problema mediului. Seminariile ținute de Raluca Prună aveau ca suport principal de curs cartea „Etica Aplicată“, editată de Adrian Miroiu, apărută în anul 1995 la Editura Alternative, cu sprijinul, ați ghicit, Fundației pentru o Societate Deschisă. Ulterior, Prună a ajuns ministru al Justiției în Cabinetul Cioloș și s-a distins prin afirmația „Drepturile omului sunt un lux“, prin acordarea de puteri sporite SRI etc.

Corifeii mișcărilor sociale din România, fie că este vorba de profesori de la SNSPA, Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai, nu s-au retras, ba, mai mult, puterea lor a fost serios consolidată de valurile de absolvenți păstoriți de ei, care se disting de mentorii lor doar printr-un mesaj mult mai violent.

Recent, de pildă, și-a anunțat prezența pe scena politică un nou partid de stânga, numit Demos, care are printre alte priorități și temele de gen. În conducerea acestui partid se găsesc mai multe cadre didactice de la universități importante. Astfel, Claudiu Crăciun, prezență nelipsită de la protestele ultimilor ani, indiferent de temă, este lector la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA și a fost asistentul lui Cristian Pârvulescu. Camil Pârvu este conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Andrei Țăranu este conferențiar și prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA. Oana Băluță este conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. Toți aceștia fac parte din conducerea Demos.

Lista poate continua, dar înșiruirea de mai sus este suficientă pentru a ilustra nu atât implicarea în politică a elitelor, cât politizarea, în sensul politicilor radicale, a învățământului românesc. Toți acești profesori au o agendă transparentă de stânga, revoluționară de cele mai multe ori, așa că nu este de așteptat decât radicalism din partea celor ieșiți din pulpana unor astfel de dascăli. De exemplu, un curs precum „Noile mişcări sociale şi participare cetăţenească“, ținut de Oana Băluță la Universitatea București, poate fi extrem de interesant dintr-un anumit punct de vedere, dar este puțin probabil să nu stimuleze activismul politic radical.

Nu doar Demos se poate lăuda cu o galerie înfloritoare de personaje cu școli înalte. Uniunea Salvați România a trimis-o în Parlamentul României pe Florina Presadă, o absolventă de, bineînțeles, Științe Politice a Universității București și o simpatizantă a extremei stânga, care distribuie pe varii rețele sociale poze de la manifestații comuniste. Presadă, de altfel, nu are nicio problemă în a apărea în poze cu pumnul ridicat (un simbol comunist) alături de anarhiști declarați și stipendiați transparent de Soros precum Mihail Bumbeș.

PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, l-a recrutat recent pe prof. Cristian Preda, fost la Partidul Mișcarea Populară, care își făcea poze pe plajă cu Elena Udrea ca europarlamentar al PMP („Este europarlamentar datorită mie“ – a afirmat aceasta) în campania electorală de acum 5 ani și e cunoscut, alături de Monica Macovei, ca un opozant în Parlamentul European al inițiativelor României de a reforma Justiția, devenită Poliție Politică în urma protocoalelor dintre SRI, DNA și ÎCCJ.

Astfel de personaje, cu același traseu academic, se pot întâlni fără dificultate și la PNL sau ALDE. PSD-ul a fost evitat abia recent, din motive mai degrabă conjuncturale, deși unii dintre apropiații partidului sunt membri ai acelorași facultăți.

Însă, dincolo de răspândirea mai mult sau mai puțin echidistantă a cadrelor universitare activiste în primele rânduri ale partidelor politice, ceea ce ar trebui subliniat este influența nefastă a acestor dascăli asupra studenților, o influență care sădește critica socială, cultura protestului, subminarea instituțiilor tradiționale (câte au mai rămas) și anomia.

Nu este de mirare că una dintre cele mai importante măsuri luate de administrația Viktor Orbán a fost închiderea Universității Central Europene, o pepinieră Soros de cadre exportate în universitățile din fostele state socialiste. Una dintre membrele din conducerea CEU a fost Monica Macovei, fost ministru al Justiției, „mama“ ideologiei LGBT din România (membră fondatoare a asociației ACCEPT) și o radicală antiortodoxă, care face parte, din 2007, din board-ul UCE. De remarcat că numeroși intelectuali „de dreapta“ au promovat-o activ în timpul regimului Băsescu (Andrei Pleșu, succesorul oficial al lui George Soros la conducerea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, ejusdem farinae), iar proiectul ei politic „M10“, „un partid anticorupție“, a avut sprijinul entuziast al lui Adrian Papahagi, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai. Același care vede acum în progresismul USR/PLUS, care „probabil au în spate zona mai curată a serviciilor secrete (sic!) și sunt sprijiniți de partea «progresistă» a establishment-ului occidental“, un posibil pol politic de votat la următoarele alegeri, o „parte a soluției“ împotriva PSD. În context, e cunoscut faptul că toți cei 13 senatori USR au fost singurii care au votat contra Referendumului pentru Căsătorie și au în program promovarea „familiei“ de tip homosexual.

Tot Universitatea Central Europeană l-a avut printre profesori, chiar director al departamentului de Istorie, pe Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și membru în comitetul director al Fundației Soros din România. Antohi a fost protagonistul mai multor scandaluri în urmă cu mai bine de 10 ani, când a fost deconspirat ca un colaborator al Securității. Mai mult, s-a descoperit că Antohi a făcut un grav fals în declarații – pentru care nu a suferit rigoarea legii – întrucât nu avea titlul de doctor pe care  pretindea că îl deține, iar unele dintre cărțile pe care susținea că le-a scris și care apăreau în CV-ul său erau inexistente.

La sfârșitul anului universitar 2007, rectorul CEU le-a spus absolvenților: „Mergeți înainte și salvați lumea!“. Mesianismul transmis prin acești tineri – produse reușite ale experimentelor universitare revoluționare care ies acum în stradă – se traduce prin promovarea ideologiei LGBT, a luptei împotriva Bisericii și a pierderii identității naționale în proiectele de planșetă ale elitelor corporatocrate, a cedării graduale de suveranitate către entități globaliste.

Parafrazând o butadă celebră, putem spune că cine controlează educația controlează lumea.

sursa : Romania Libera