New York-ul a sărbătorit adoptarea legalizării avortului până în momentul nașterii prin aprinderea spiralei de 124 de metri de pe World Trade Center în roz. Actul legislativ, numit „Legea pentru Sănătate Reproductivă”, reprezintă cea mai radicală legislație pro-avort din Statele Unite.

1 702

Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a numit legislația „o victorie istorică pentru locuitorii New York-ului și pentru valorile noastre progresiste.”

Avortul până în luna a noua – dacă sănătatea femeii sau bunăstarea ei mentală sunt amenințate

Noua legislație aduce câteva modificări foarte radicale, care au stârnit protestele opiniei publice. Pe scurt, aceste modificări includ:

  1. Redefinirea persoanei umane – copilul nenăscut, chiar atunci când este perfect viabil (la nouă luni împlinite, de pildă), nu mai este o persoană umană.
  2. Eliminarea în întregime a avortului din codul penal și eliminarea oricăror restricții sau condiții medicale sau de orice natură pentru avort până la șase luni.
  3. Introducerea prevederii că și persoane care nu sunt cadre medicale calificate în obstetrică și ginecologie pot să efectueze avorturi. Această prevedere ar putea să pună în pericol viața unor femei, în condițiile în care multe astfel de cadre medicale și de facilități nu vor fi pregătite să facă față complicațiilor asociate cu un avort în al treilea trimestru de sarcină (link aici către o analiză pe această temă).
  4. Legalizarea avortului până chiar în momentul nașterii – cu o condiție vagă: „dacă sănătatea femeii sau bunăstarea ei mentală sunt amenințate”. Or, această precizare este extrem de fluidă și de permisivă – de exemplu, un copil poate să aibă un defect minor (o ureche lipsă), și acesta să fie un motiv acceptabil pentru avort. Bunăstarea mentală a mamei era amenințată – nu voia un copil cu un defect fizic minor.
  5. Eliminarea oricărei protecții legale pentru copilul din pântece – inclusiv în cazul în care un copil este ucis într-o situație de violență domestică.

Mai multe detalii despre prevederile radicale ale actului legislativ din New York în acest articol din The Federalist. „Legea celebrează iubirea de sine, nu iubirea altruistă. Nu distruge obstacolele din calea drepturilor femeii, ci chiar legăturile care ne apropie unii de alții. Respinge valoarea intrinsecă a oricărei vieți. Ucide. Nu iubește. Nu este un motiv de celebrare, ci de reexaminare a lucrurilor pe care le prețuiește, în fapt, America” – observă aceeași comentatoare, în The Federalist.

În Virginia, Partidul Democrat a încercat să promoveze o lege similară, care ar fi permis avortul chiar până în momentul nașterii (link aici către o înregistrare a unor discuții în care este prezentat, explicit, acest lucru). În urma scandalului creat, legea a fost, se pare, retrasă sau suspendată.

„Nu există nici măcar o singură boală care să necesite avortul în al treilea trimestru de sarcină”

O parte din comunitatea medicală a condamnat ferm acest act legislativ – și a vorbit despre pericolele pe care el îl reprezintă.

Dr. Omar L. Hamada, Md, MBA a scris pe twitter (link aici):

„Vreau să clarific un lucru, astfel încât să nu existe nici un fel de dubii. Sunt un medic obstretician ginecolog certificat care a facilitat nașterea a peste 2.500 de copii. Nu există nici măcar o singură boală a fătului sau a mamei care să necesite avortul în al treilea trimestru de sarcină. Nici măcar una. Naștere, da. Avort, nu.

Dr. Rosa Cisneros a scris, la rândul ei (declarația dr. Cistneros e citată aici):

„Am petrecut multe ore încercând să salvez viața unor copii de-a lungul carierei mele, și am ținut mulți copii în brațe născuți între 24 și 40 de săptămâni (și mult prea mulți născuți înainte de a fi viabili)…

Cei mai mulți obstetricieni, asemenea mie, sunt pregătiți să se lupte ca să salveze copii înainte de 24 de săptămâni, astfel că sunt sigur că mulți dintre colegii mei vor trece printr-un conflict moral dacă li se va cere să ucidă un copil viabil, dar legea a avut grijă de asta permițând ca avortul să fie făcut de „orice furnizor licențiat de servicii medicale” – fapt care este înspăimântător, deoarece și mai multe femei vor muri din cauza complicațiilor provocate de avort. Sub noua lege din NY acum „orice furnizor licențiat de servicii medicale” înseamnă asistente, moașe… și chiar doctori care nu au nici un fel de pregătire ginecologică – medici care nu sunt pregătiți să asiste la naștere sau să opereze pe uter sau să facă față complicațiilor care pot apărea în timpul unor astfel de operații pot acum să efectueze, în mod legal, avorturi. Este ca și cum ai lăsa pe oricine știe să meargă pe bicicletă sau să conducă un scuter sau o mașină să piloteze un avion Boeing 747!!!”

Legea apare, în plus, într-un context extrem de controversat. Recent, corporația Planned Parenthood a fost acuzată că a vândut unor facilități medicale organe și părți ale unor copii avortați (mai multe informații despre scandal aici). Noua lege ar putea încuraja și extinde piața pentru această formă macabră de comerț.

 

De la „siguranța femeilor” la „celebrarea avortului”

Să sărbătorești un astfel de act legislativ cu chiote și lumini aprinse este, pentru mulți comentatori, ceva cu totul lipsit de noimă. Nu este o lege care să ajute pe cineva; în cazurile rare și extreme în care sănătatea femeii chiar ar fi amenințată de o sarcină foarte avansată, vorbim de o problemă morală foarte delicată, de tipul celei din filmul „Sophie’s Choice”, unde eroina trebuie să aleagă pe care dintre cei doi copii să-l sacrifice, pentru a-l salva pe celălalt. Nu este în nici un caz un motiv pentru sărbătorire. Să sărbătorești așa ceva este pur și simplu un act nejustificat și barbar.

În fapt, vedem cum în Statele Unite ideologia pro-avort a evoluat treptat, de la lobby-ul pentru legalizarea avortului „pentru siguranța femeilor” la avortul până la naștere (legalizat luna trecută în New York), la promovarea așa-zisului „avort post-natal” (infanticid, link aici) și la celebrarea avortului. Este cunoscută campania „Shout Your Abortion”, susținută de Oprah Winfrey, care îndeamnă femeile din SUA să-și celebreze avorturile pe care le-au făcut. Amelia Bonow, una dintre activistele „Shout Your Abortion” a postat în decembrie o filmare în care le spune unor copii că avortul este ceva grozav.

 

„Copii vii, frumoși, care simt și respiră”

După votarea legii din New York, un senator democrat (Patty Murray) a blocat la nivel federal o propunere legislativă prin care doctorii ar fi fost obligați să ofere asistență medicală copiilor născuți vii în urma avorturilor. Era vorba despre un act legislativ care ar fi interzis, în practică, infanticidul, și care ar fi putut trece doar printr-o unanimitate a voturilor din senat.

„Nu e nimic măreț, nu e nimic moral, sau măcar uman legat de discuția pe care o avem în fața noastră” – spusese, înaintea votului, un senator republican (Joni Ernst). „În ultima săptămână, am fost martorii adevărului gol-goluț cu privire la caracatița industriei avortului și până unde poate ajunge aceasta, și la agenda din ce în ce mai radicală a acesteia. Politicienii nu numai că au apărat avortarea unui copil în timp ce femeia intră în travaliu, dar au mers până acolo încât sprijină uciderea unui copil după naștere. Un copil. O ființă umană. Rațiunea, decența și compasiunea umană elementară s-au dus pe apa sâmbetei.” (link aici)

În discursul despre Starea Națiunii, președintele Donald Trump s-a referit în mod explicit la aceste evenimente. „Omenii care fac legile în New York au salutat, cu multă bucurie, aprobarea unui act legislativ care permite ca un copil să fie sfârtecat în pântecele mamei sale cu câteva momente înainte de naștere. Aceștia sunt copii vii, frumoși, care simt și respiră, care nu vor avea niciodată șansa să-și împărtășească iubirea și visele cu lumea”, a spus președintele. „Pentru a apăra demnitatea fiecărei persoane, cer Congresului American să treacă o lege care să interzică avortul în ultimul trimestru de sarcină, uciderea copiilor care simt durere în pântecele mamei. Să lucrăm împreună ca să construim o cultură care prețuiește viața nevinovată. Și să reafirmăm un adevăr fundamental – toți copiii – născuți sau nenăscuți – sunt făcuți după chipul sfânt al lui Dumnezeu.” (link aici către declarații)

 

Războiul cultural face victime – la propriu

În urmă cu doi ani, în timpul campaniei prezidențiale, liderii Partidului Democrat au negat că ar intenționa vreodată să legalizeze avortul până la naștere. La întrebările directe cu privire la acest subiect, liderii democrați au dat de regulă răspunsuri evazive, iar mass-media i-a acuzat pe conservatorii care au adus în discuție acest subiect că sunt „conspiraționiști”; că aceștia ar fi vehiculat „temeri fictive” și și-ar fi imaginat lucruri care „nu se vor întâmpla niciodată” (link aici către un fragment din dezbaterea din campania prezidențială pe tema avortului până la naștere).

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Hillary Clinton, a sprijinit și lăudat decizia guvernatorului Cuomo de a legaliza avortul până în momentul nașterii. În 2008 Hillary Clinton susținea vechea narațiune pro-avort: „safe, legal and rare” (avortul să fie sigur, legal și rar). În campania ei din 2016, ultimul termen („rar”) a dispărut. Acum, în contextul noilor legi radicale pro-avort și a îngrijorărilor exprimate de comunitatea medicală cu privire la siguranța și la sănătatea femeilor, e posibil ca și primul termen, „sigur”, să dispară. Astfel încât unii jurnaliști se întreabă – ce interese slujesc, în fapt, aceste ideologii? Slujesc ele interesul femeilor – sau slujesc în realitate interesul industriei avorturilor? (link aici către un articol din Washington Times).

Evenimentele țin de contextul mai larg al unui război cultural foarte fierbinte – în care se încadrează și linșajul mediatic al adolescenților catolici din Covington, de la Marșul pentru Viață din 2019. Și vedem cum acest război cultural face victime la propriu – o dată cu legalizarea acestor legi foarte radicale.

 

O categorie întreagă de oameni nu mai sunt considerați persoane

Jurnalistul Matt Walsh observa că în New York copiii în ultimul trimestru vor fi uciși printr-o injecție letală, care se face în capul sau în pieptul copilului. Copilul, care are sistemul nervos suficient de dezvoltat ca să simtă durerea, moare în chinuri groaznice. În același timp, un criminal în serie sau cineva care deschide focul asupra mulțimii și ucide sute de oameni nu poate fi ucis printr-o injecție letală. Există, așadar, o singură categorie de oameni care pot fi uciși prin injecție letală în New York: copiii nevinovați, și nenăscuți. „Ipocrizia este ireală”, observă Walsh. Link aici către editorialul lui Matt Walsh.

O categorie de oameni – copiii nenăscuți, suficient de dezvoltați ca să simtă durerea – sunt eliminați, cu totul, de sub orice formă de protecție legală, și nu sunt considerați persoane. Dr. Brent Boles a comparat această situație cu alte situații din istorie în care o categorie întreagă de oameni nu au fost considerați persoane, și au fost excluși cu totul de sub orice formă de protecție legală. De exemplu, oamenii de culoare, în anii 1850, în Statele Unite, sau evreii, în timpul Holocaustului, în Germania Nazistă. Link aici către comentariul doctorului Brent Boles.

 

Legea nu este deloc despre sănătatea reproductivă”

„Aceia care aclamă adoptarea așa-numitei Legi a Sănătății Reproductive, nu sărbătoresc și nici nu promovează vreun progres în apărarea dreptului la sănătate ale femeii. Aceștia sărbătoresc o crimă cu sânge rece. Această lege este, practic, un permis pentru a ucide copiii nenăscuți, chiar dacă aceștia ar putea supraviețui în afara uterului. Faptul că adoptarea acestei legi a fost primită cu atâta exuberanță de foarte multă lume, ne provoacă să acționăm, conștientizând faptul că acum, mai mult ca niciodată, este important să apărăm sacralitatea vieții umane și să luptăm pentru aceia care nu se pot apăra ” – a afirmat dr. Jack Graham, pastor la Prestonwood Baptist Church (link aici).

„Nu exagerez când afirm că sunt îngrozit de votul din Senatul Statului New York în favoarea legii numită eufemistic Legea Sănătății Reproductive. Legea nu este deloc despre sănătatea reproductivă. Este o adevărată barbarie la un nivel întâlnit doar în Evul Mediu. Există o luptă crâncenă pentru milioane de vieți hărăzite de însuși Dumnezeu și trebuie să le apărăm pentru ca acestea să aibă o șansă” – a declarat dr. James Dobson, psiholog, fondator al Family Talk, una din cele mai influente voci pro-familie din SUA

 

sursa: Cultura Vietii

1 Comment
  1. ANTIPUTIN says

    Toate razboaiele actuale sunt comparativ un joc in raport cu razboiul impotriva copiilor ucisi in burtile mamelor : cateva zeci de milioane in fiecare an.

    Dupa cercetatorii universitari japonezi, planeta noastra poate hrani 42 de miliarde de persoane, cu alimente ecologice /bio/organice ! Cel mai groaznic razboi se desfasoara sub ochii nostri de zeci de ani impotriva copiilor nenascuti.Acestia nu vor vedea niciodata lumina zilei si vor fi masacrati cu acordul parintilor in burtile propriilor mame Fara nicio posibilitate de aparare. Nu exista crima mai lasa si oribila.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php