Trump în discursul despre Starea Naţiunii: “Ne-am născut liberi, rămânem liberi, America nu va fi niciodată o ţară socialistă”

0 508


Discursul despre Starea Naţiunii al preşedintelui american Donald Trump a prezentat problemele esenţiale cu care se confruntă Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump a susţinut în Congres, marţi noapte (ora Statelor Unite), un discurs despre Starea Naţiunii, iar tema zidului propus a fi construit la frontiera sudică a Statelor Unite cu Mexicul a primit mult timp de emisie, potrivit Euronews.

“Aceasta este o barieră de oţel inteligentă şi strategică prin care poţi să vezi nu doar un simplu zid din beton”, a precizat Trump înainte să afirme: “Zidurile funcţionează şi zidurile salvează vieţi!”.

“Congresul mai are 10 zile pentru a adopta un proiect de lege care va finanţa guvernul, va proteja ţara şi va apăra graniţa sudică”, a declarat liderul american înainte să se refere la pericolele imigraţiei ilegale pentru a evidenţia necesitatea zidului propus de el.

“Una din trei femei sunt agresate sexual în lungul drum spre nord. Traficanţii folosesc copii imigranţi ca pioni umani pentru a abuza de legile noastre şi pentru a avea acces în ţară. Traficanţii de carne vie profită de zonele deschise dintre punctele noastre de intrare pentru a introduce ilegal în SUA fete şi femei tinere pentru a le vinde pentru prostituţie şi sclavie modernă. Zeci de mii de americani nevinovaţi sunt ucişi de drogurile letale care sunt transportate peste graniţă şi care ne inundă oraşele – inclusiv metamfetamină (meth), heroină, cocaină şi fentanil”.

Coreea de Nord

În discursul său, Trump a precizat că va avea loc un al doilea summit cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un în 27-28 februarie în Vietnam.

“Dacă nu aş fi fost ales preşedinte ale Statelor Unite, ne-am fi aflat acum, după părerea mea, într-un război major cu Coreea de Nord”, a susţinut liderul de la Casa Albă.

China

“După ani de zile în care ne-au atacat industriile şi ne-au furat proprietatea intelectuală, furtul de locuri de muncă şi bogăţii americane trebuie să înceteze. Prin urmare, am impus recent tarife asupra unor importuri de produse chineze în valoare de 250 miliarde de dolari – şi acum Trezoreria noastră primeşte miliarde de dolari”, a declarat Trump. “Am mare respect pentru preşedintele [chinez] Xi [Jinping] şi acum lucrăm la un nou acord comercial cu China. Dar acesta trebuie să includă schimbări reale şi structurale pentru a pune capăt practicilor comerciale neloiale, pentru a reduce deficitul nostru comercial cronic şi pentru a proteja locuri de muncă americane”.

Rusia

La doar câteva zile după ce SUA a anunţat că face pregătiri pentru a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară (INF), nu a fost surprinzător să îl auzim pe Trump, în discursul despre Starea Naţiunii, repetând acuzaţiile referitoare la încălcarea prevederilor tratatului de către Rusia:

“Cu câteva decenii în urmă, SUA a intrat într-un tratat cu Rusia prin care am căzut de acord să limităm şi să ne reducem capabilităţile în domeniul rachetelor. În timp ce noi am respectat acordul în totalitate, Rusia a încălcat în repetate rânduri termenii acestuia”.

Venezuela

Trump a reiterat poziţia SUA privind recunoaşterea oficială a liderului Adunării Naţionale venezuelene, Juan Guaido, ca preşedinte interimar autoproclamat al ţării.

“Suntem alături de poporul venezuelean în aspiraţia lor nobilă pentru libertate şi condamnăm brutalitatea regimului [preşedintelui Nicolas] Maduro, ale cărui politici socialiste au transformat naţiunea din cea mai bogată ţară a Americii de Sud într-o ţară plină de sărăcie şi disperare extreme”.

Israel

O mare parte din membrii Congresului a izbucnit în aplauze când Trump a precizat că administraţia sa a recunoscut “capitala adevărată a Israelului – şi am deschis cu mândrie Ambasada americană în Ierusalim”.

Iran

“Ei fac lucruri foarte rele”, a declarat Trump despre regimul iranian. Când a menţionat retragerea SUA din acordul nuclear încheiat cu Iranul, secretarul de stat Mike Pompeo s-a ridicat în picioare şi a aplaudat.

Afganistan

“Administraţia mea desfăşoară discuţii constructive cu o serie de grupuri afgane, inclusiv talibanii. În timp ce facem progres în aceste negocieri, vom putea să reducem prezenţa trupelor noastre şi să ne concentrăm atenţia pe combaterea terorismului”, a susţinut Trump.

Afaceri interne

Trump va cere Congresului să adopte o lege care poate interzice avortul târziu al copiilor “care simt durere în pântecul mamei”.

“Nu poate exista o contradicţie mai mare între imaginea frumoasă a unei mame cu bebeluşul în braţe şi manifestările înfiorătoare cu care se confruntă naţiunea noastră în ultimele zile. Politicieni din New York au aplaudat cu încântare adoptarea unei legi care va permite ca un copil să fie extras din pântecul mamei cu câteva momente înainte de naştere”.

http://epochtimes-romania.com/news/trump-sustine-discursul-despre-starea-natiunii-ne-am-nascut-liberi-ramanem-liberi-america-nu-va-fi-niciodata-o-tara-socialista–283803

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php