MAREA ÎMPĂRĂȚIE ROMÂNEASCĂ. Lansare de carte la Brașov.
de Adrian TOTH
La Brașov, la istorica Casa a Mureșenilor, în preajma sărbătoririi a 160 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, a avut loc lansarea primului volum ,,Marea împărăție românească” din proiectul de mare anvergură- AUREL A. MUREȘIANU.
Noi, cei doi coautori, istoricul Ioan VLAD și Adrian TOTH ne-am propus să redăm atât circuitului științific, cât și publicului larg, întreaga operă a ilustrului istoric brașovean, AUREL A. MUREȘIANU.
Acest demers se va materializa, în anul în care se vor sărbători 130 de ani de la nașterea celui evocat, prin editarea unor teme pregnante regăsite în opera acestuia.
Dacă primul volum tratează în principal ideea națională, avându-l deschizător pe Mihai Viteazul și culminând cu Marea Unire de la 1918, volumul al doilea va face referire la marile și gloriasele inițiative românești luate în cetatea Brașovului , în perioada stăpânirii austro-ungare.
Cel de-al reilea volum ne va repune o temă de mare reflecție și analiză, anume dacă a fost posibil un mare ,,Regat Românesc” pe timpul domniei lui Iancu Corvin ?
Funcțiunea europeană a românismului va fi prezentată în cel de-al patrulea volum al proiectului punând în valoare, printre altele, calitățile politice și culturale ale poporului român, precum și studii privind frământările și evoluțiile politice în Europa secolului al 19-lea.
Volumul al cincilea este rezervat
– Albumului comemorativ Iacob Mureșianu
– Simion Bărnuțiu în preajma Marei Adunări Naționale a Românilor din Ardeal și Ungaria din 1848
– studiul ,,Iluzia Dacică” privind teoriile de până atunci cu privire la originea și naționalitățile popoarelor care au locuit în regiunile Dunării de Jos, ale Carpațiilor Sudici și Răsăriteni, înainte de făurirea statului român.
Avem și o surpriză în ultimul volum pentru cititori și pentru noi, cercetătorii, pe care o vom dezvălui la momentul oportun.
Cum am menționat și mai înainte, anul acesta se vor sărbători 130 de ani de la nașterea patriotului brașovean Aurel A.Mureșianu. Ca o reparare pentru nedreptatea care i s-a făcut, vom face demersurile necesare pentru atribuirea titlului de membru al Academiei Române post-mortem. Prietenul său, Nicolae Iorga l-a propus în anul 1940, pentru atribuirea acestui titlu, însă din cauza situației din țară, aceasta nu s-a mai concretizat.
Am dori să aducem în încheiere mulțumiri pentru sprijin, colectivelor de la Casa Mureșenilor și Bibliotecii Gheorghe Barițiu din Brașov !
[…] Link: https://www.buciumul.ro/2019/01/31/marea-imparatie-romaneasca-lansare-de-carte-la-brasov/ […]