Familia numeroasă și împlinirea profesională

0 851

A avea familie numeroasă și în același timp realizări profesionale ca femeie nu este nicidecum o dificultate, așa cum se crede adesea în societatea de astăzi, ci o chestiune de armonizare a două componente importante ale vieții, mai simplu spus, deschidere către viață. Cel puțin așa reiese din mărturiile câtorva mame care au dat importanță, în egală măsură, desăvârșirii educaționale, dar și împlinirii bucuriei de a da viață mai multor copii. În acest fel, ele demontează inclusiv prejudecata că familiile numeroase sunt rodul ignoranței, întâlnită chiar și în societățile civilizate, precum cea franceză.

A întemeia o familie și a naște copii nu constituie neapărat un impediment în dezvoltarea profesională, în construirea unei cariere. O confirmă numeroase femei, și nu doar din România, licențiate în diverse domenii. „O prejudecată apăsătoare pentru femeile acestui veac este aceea că, odată cu venirea copiilor, profesiunea are de suferit. Pentru noi nu a fost așa. Profesia a început să înflorească odată cu familia”, spune Adriana Scripcariu, istoric de artă, director de școală particulară și soția sculptorului Virgil Scripcariu.

Când și-a dat licența, era însărcinată cu primul copil. La dizertația de master, cu cel de-al doilea. Când obținea diploma de doctor, abia născuse al cincilea copil. Tocmai copiii au fost cei care i-au deschis calea către o carieră în educație. „Se pare că, atunci când ești liber de prejudecăți și optimist, multe din cele ce par imposibile devin posibile”, afirmă ea.

Deseori, decizia de a avea mai mult de trei copii este văzută în spațiul public ca un act de inconștiență. Întrebarea care apare de cele mai multe ori este: va avea familia resursele să-i crească? „Ni se spune adesea că suntem curajoși, aceasta însemnând de fapt inconștienți. Pe care dintre epitetele acestea le-am putea aplica bunicelor și străbunicelor noastre?”, se întreabă retoric Florența Savonea, inginer chimist și mamă a șapte copii.

Credință și educație în același timp

Și Iulia Țoța, trainer pentru părinți, este mamă a șapte copii. Afirmă că maternitatea reprezintă pentru femeie o desăvârșire a întregii sale educații: „A fi mama mai multor copii este cel mai bun program de dezvoltare personală pe care îl poți parcurge ca femeie. Este o educație în sine. Nu aș fi putut fi un bun formator și nu aș putea ajuta alte familii, părinți și adolescenți, fără experiența familiei mele numeroase”.

Mădălina Popescu este medic în Voluntari, județul Ilfov, iar soțul ei este conferențiar la Academia de Studii Economice din Bu­cu­rești. Au împreună opt copii. „Nașterea de copii nu este un act de ignoranță. Aș spune mai degrabă că este un act de credință”, subliniază ea. Căsătoria se îm­plinește prin nașterea de prunci și educarea lor în spirit creștin, adaugă Mădălina, care sfătuiește familiile din România să nu stăvilească firescul curs al vieții prin prea multă programare și planificare. „Noi, din credință în Dumnezeu și dorința de a face voia Lui, ne-am lăsat cu totul pe mâna Sa. Și putem da mărturie că Dum­nezeu ne-a ajutat foarte mult.”

Mamele fac o campanie online

Mai multe femei au creat în străinătate o campanie online în care afirmă că au ales cu bucurie și în deplină cunoștință de cauză să nască mulți copii. Nu de mult, președintele Franței, Emmanuel Macron, echivala nașterea de mulți copii cu ignoranța. „Arătați-mi o femeie care a decis, fiind perfect educată, să aibă șapte, opt sau nouă copii”, declara el. Drept răspuns, mame cu studii superioare și cu familii numeroase din întreaga lume au creat pe rețelele de socializare campania intitulată „PostcardsForMacron” („Cărți Poștale Către Macron”). Aici au postat fotografii de familie și mesaje prin care transmit că maternitatea și educația nu se exclud reciproc.

„Am diplomă universitară, conduc o firmă, sunt consilier local și am șase copii. Scuzați-mi proasta educație!”, scrie franțuzoaica Agnès Marion, membră în Consiliul Local al unei regiuni din Franța. „Educația nu este ceva tranzacțional, ci învățare pentru a atinge înțelepciunea, care înseamnă să cunoști și să iubești binele, adevărul și frumosul. Adică Dragostea însăși”, scria pe Facebook publicista californiană Noelle Mering, absolventă de filosofie. „Și, dată fiind natura (și Persoana) Sa, Dragostea este menită tocmai spre a fi împărtășită. Viața noastră nu este despre noi înșine”, a mai scris ea. Altă americancă, Shannon M. Jones, posta pe Twitter: „Tocmai pentru că sunt educată, am avut știința și înțelepciunea să înțeleg suprema valoare de a fi deschisă către viață”. Pe Facebook, Kendra Tierney, o mamă de nouă copii cu două diplome universitare și un soț absolvent de Harvard și Stanford, a scris: „Femeile merită mai mult decât obligația de a alege între educație și maternitate. Niște politici publice cu adevărat luminate le-ar permite să se bucure de binecuvântarea ambelor”.

Printre persoanele publice din zona americană care au aderat la campania online s-au numărat scriitorul Christopher J. Scalia, unul dintre cei nouă copii ai unui judecător de la Curtea Supremă, Liz Brown, o senatoare cu șapte copii, și Karen, soția senatorului SUA Rick Santorum, cu opt copii.

Iubire jertfelnică și creatoare

Cosmina Dragomir, artist profesionist și profesor de arte, își crește singură cei cinci copii. S-a declarat uimită de frumusețea mamelor din toată lumea care au inițiat o campanie pe internet prin care urmăresc să demonteze părerea că nașterea de mulți copii este echivalentă cu ignoranța. „Nu au chipuri de femei ratate sau chinuite, ci de femei împlinite și iubite. Mie ratarea totală mi se pare să nu țină nimeni la tine”, este de părere Cosmina, care lansează și ea o întrebare pentru președintele Macron: „De ce domnia voastră puteți iubi fără frontiere și eu nu?”

Cristina Bălan, un medic de familie cu 10 copii, a aflat despre campania online de la Maria, fiica ei cea mare, care a dezbătut cu colegii afirmația președintelui Macron. „Nașterea de prunci este o chestiune de iubire. Este un dar al iubirii din partea celor doi, care se împlinește în sau prin Domnul. Ceva firesc și mai presus de fire”, este de părere Cristina. „Pentru că nu se naște viață fără Dumnezeu. Chiar și în eprubetă, unde este chinuit un ovul, Dumnezeu îngăduie viața. Se lasă jefuit pe Sine și așază și acolo nașterea de prunci. De ce? Pentru a călca egoismul. Lăsându-Se chiar și jefuit, Dumnezeu biruie. Viața biruie”, spune ea.

Într-adevăr, a da viață este o jertfă, confirmă Andreea Dumitrescu, economist și mamă a opt copii: „Multe femei educate aleg să nu facă copii. Este o depărtare de la firescul lucrurilor și implicit de la Dumnezeu. Înmulțindu-se mintea, s-a împuținat inima, iar oamenii se consideră suficienți lor înșiși”. Pentru ea maternitatea este o alegere care nu depinde de educație, ci de deschiderea către viață. Despre afirmația pre­șe­dintelui francez spune că este rezultatul ignoranței: „Oamenii care nu au copii nu pot înțelege bucuria pe care ți-o dă un copil. Face mai mult decât 20.000 de cariere. Da, am opt copii și mi-am dedicat în întregime viața lor. Cariera merge cu tine o parte din viață, pe când familia merge cu tine până la mormânt”.

Anca Mihaela Coșa, o arhitectă cu șase copii din Câmpulung, regretă că România nu are politici de sprijin pentru a încuraja nașterea de copii, pe care ea și soțul ei o consideră un act patriotic. „Este greu, dar și un gest de responsabilitate”, afirmă ea. Un mare atu al familiilor numeroase este bunăstarea psihologică a copiilor: „Au propriul grup de prieteni – chiar frații lor și învață unul de la celălalt”. Când i se mai reproșează că este prea implicată sau chiar agresivă când vine vorba de copiii ei, arhitecta răspunde: „Nu vă puneți cu mine! În mine au bătut șase inimi, ca în calul lui Făt-Frumos!”

O mamă care a dat naștere mai multor copii va înțelege foarte bine vehemența ei.

 

de Ștefana Totorcea Ziarul Lumina

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php