Asociația NeamUnit cere sancționarea organizatorilor ceremoniei de la Ateneul Român pentru cenzurarea Imnului Național: „Acest fapt reprezintă evident o încălcare a demnității poporului român și o încălcare a legii”

1 495

Ciuntirea  Imnului de Stat de către Corul Madrigal, în cadrul ceremoniei oficiale de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, rămâne, în continuare, un mister.

În lipsa unei explicații oficiale din partea organizatorilor, asociația NeamUnit a adresat un protest Ministerului Afacerilor Interne și Prefectului Municipiului București, în care solicită luarea măsurilor legale care se impun pentru a sancționa organizatorii oficiali ai ceremoniei de la Ateneul Român, după cum prevede art.24 alin.1 pct. (i) din HG 1157/2001, care precizează că „intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege (…) constituie contravenție și se sancționează cu amendă”. „Indiferent de motivele avute în vedere de către organizatorii evenimentului, considerăm că cenzurarea voită a imnului de stat al României este total inacceptabilă dar și în mod clar ilegală”, se spune în comunicatul asociației NeamUnit.

Textul integral al plângerii

Către:
Ministerul Afacerilor Interne
Instituția Prefectului Municipiului București
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință următoarele:
În data de 10 Ianuarie 2019, ceremonia oficială de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene desfășurată la Atenenul Român, a început cu intonarea Imnului de Stat de către Corul Madrigal.
Deși imnul de stat al României în forma sa oficială cuprinde patru strofe (1,2,4,11), din motive care nu sunt clare, ultima strofă (11) nu a fost intonată:
„Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
Acest fapt reprezintă evident atât o încălcare a demnității poporului român, cât și o încălcare a articolului 9 din cadrul legii nr.75/1994c care precizează:
„Imnul național al României este „Deșteaptă-te române”, redat în anexa nr. 2. În interpretare vocală prescurtată, imnul național al României se intonează potrivit textului și partiturii prevăzute în anexa nr. 3.” (4 strofe: 1, 2, 4 și 11)
Indiferent de motivele avute în vedere de către organizatorii evenimentului, considerăm că cenzurarea voită a imnului de stat al României este total inacceptabilă dar și în mod clar ilegală.
În consecință, solicităm instituției pe care o reprezentați să ia măsurile legale care se impun pentru a sancționa organizatorii oficiali ai ceremoniei din data de 10.01.2019, potrivit prevederilor art.24 alin.1 pct. (i) din HG 1157/2001, care precizează că „intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege (…) constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.
Avem speranța că veți acționa în litera și în spiritul legii, ca cei răspunzători să fie trași la răspundere, pentru ca acest act de cenzură demn de vremuri de tristă amintire, să nu se mai repete în cadrul altor ceremonii oficiale organizate în România.
Cu stimă
ASOCIAȚIA NEAMUNIT
12.01.2019”
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php