Mărturisirea de credință a lui Avram Iancu, înotătorul învingător: Fără Dumnezeu nu putem să facem absolut nimic. Lupta pentru păstrarea identităţii naţionale trebuie să se dea în fiecare zi de către fiecare român

Performanțele lui vorbesc despre ADN-ul românilor

Îl cheamă Avram Iancu, exact ca pe marele nostru înaintaş ardelean pașoptist. Aparent, e un om simplu, cu o meserie obișnuită, bibliotecar în Petroșani, județul Hunedoara. Dar o vorbă românească spune că „numele nu stă degeaba pe om”. Performanțele lui Avram Iancu sunt de nivel mondial. În interviul de mai jos veți descoperi povestea traversării înot de către Avram Iancu a Mării Negre, a Canalului Mânecii, a Dunării de la izvoare la mare, precum și mesajul pe care-l transmit aceste reușite extraordinare.

Domnule Avram Iancu, purtaţi un nume cu adâncă rezonanţă istorică pentru România, numele unui mare luptător transilvănean pentru libertate. Cum luptă Avram Iancu de azi pentru valorile în care crede?

Într-adevăr port un nume cu mare însemnătate şi există o anumită povară în această privinţă. Acest nume mă duce în două direcţii, pe de o parte, către numele marelui nostru erou, simbol naţional – Avram Iancu, şi, pe de altă parte, către numele marelui patriarh Avraam. Aşa că încerc cel puţin să nu fiu un epigon şi prin felul meu de a mă exprima – înotul, încerc să aduc o contribuţie umilă la bunul mers al societăţii. Valorile în care cred sunt valorile acestui neam. Avem deja 100 de ani de istorie modernă, dar fiinţa identităţii noastre naţională este milenară şi trebuie să fim mândri de aceasta.

Cum a început drumul către salba de performanţe pe care le-aţi atins?

Eu sunt un om normal, un om simplu, bibliotecar la Biblioteca Municipală din Petroşani şi mă bucur că sunt implicat în procesul de educaţie, care este atât de important pentru o societate sănătoasă. Şi într-o zi mi-a căzut în mână o carte, nici nu are importanţă titlul ei, ci iată că important este să citim pentru că nu ştim în ce fel anume, o carte oarecare poate să pună o amprentă deosebită asupra sufletelor noastre. Eu am citit în cartea respectivă o relatare fascinantă a traversărilor înot ale Canalului Mânecii. Prima traversare s-a întâmplat în urma bătăliei de la Waterloo, când un soldat din armata franceză deportat în Anglia, animat de gândul libertăţii, a rupt rândurile şi a început să înoate, lucru de neînţeles pentru cei din vremea respectivă. A început să înoate spre Franţa, iar englezii, mergând pe principiul că nu poate ajunge prea departe, l-au lăsat. Numai că Dumnezeu a fost cu acest soldat, căci, după 30 de ore de agonie, a atins ţărmul Franţei. A stabilit astfel o premieră mondială, animat de o valoare. Şi pentru mine libertatea este o altă valoare în care cred şi la care ţin foarte mult. Când am aflat că nici un român nu traversase înot Canalul Mânecii, deşi sunt 200 de ani de istorie a traversării înot şi coroborat cu numele pe care îl port, am vrut să pornesc şi eu o revoluţie, de această dată la înotul în ape libere. Aşa a început totul…

Aveaţi experienţă în competiţii de înot sau atunci aţi început de la zero?

Nu am avut experienţă în domeniu. Eu înotam de la 10 ani, dar niciodată nu am făcut înot de performanţă în sensul de a participa la concursuri sportive. Apoi în 2017, am dorit ca la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană să arătăm vecinilor noştri de continent că românii sunt puternici, că ADN-ul românesc este foarte puternic şi că prin credinţă se poate înota un întreg fluviu, cu 10 ţări şi 4 capitale.

Ce v-a determinat să îno­taţi Dunărea de la izvoare până la Marea Neagră? Ce ați dorit să spuneţi lumii prin aceasta?

Am observat că românii rezonează cu ceea ce fac eu. Şi până la urmă, ceva are valoare doar dacă şi în sufletele semenilor se simte un efect. Şi într-adevăr, pe de o parte, vreau ca toţi românii deznădăjduiţi să îşi readucă aminte de întreaga noastră istorie glorioasă, de faptul că avem un ADN foarte puternic, dovedit în atâtea domenii de activitate. Iată, Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii mondiale şi este româncă. Şi exemplele pot continua şi eu sunt mândru de faptul că sunt român și pot face performanță. Pe de altă parte, am vrut să atrag atenţia generaţiei tinere asupra lecturii, în cazul de faţă pentru romanul „Pilotul de pe Dunăre” şi asupra personajului care a străbătut cu barca întregul curs al Dunării. Or, eu am dorit să dau viaţă într-un mod inedit acestui roman, să scriu varianta românească a pilotului, care de această dată nu merge cu barca pe Dunăre, ci înoată.

Cât timp v-a luat să înotaţi Dunărea de la izvoare până la Marea Neagră?

89 de zile de înot continuu. Am stabilit o premieră mondială, căci nimeni nu a mai înotat fluviul fără costum de neopren.

Să înţeleg că aţi pornit într-un anotimp de la izvoarele Dunării din Germania şi aţi ajuns la Marea ­Neagră în alt anotimp?

Aşa este, am plecat în 20 iunie 2017 şi am ajuns în 16 septembrie. Am suferit foarte mult de frig.

Şi apoi aţi înotat Marea Neagră, de la Sulina până la Istanbul. Ce v-a însufleţit pentru acest demers?

Da, am înotat în Marea ­Neagră, de la Sulina la Istanbul, am vrut de această dată să ating două puncte. Pe de o parte, am dorit să continui din punct de vedere geografic aventura mea acvatică şi să înot exact de la kilometrul 0 al Dunării, unde am terminat înotul anul trecut, şi să mărşăluiesc de această dată spre Istanbul. Nu întâmplător am ales această destinaţie. Ne aducem aminte cu toţii de acest oraş, reprezentativ pentru marele Imperiu Otoman, ai cărui conducători de multe ori au făcut incursiuni militare în teritoriile locuite de români.

Şi de această dată, iată un român care vine spre ei ­înot, în mod paşnic…

Da, încercând să dovedesc ceva… A fost foarte greu să ajung până acolo, dar toate aceste probleme pe care le-am întâmpinat au pălit gândind la sacrificiul la care a fost supus Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, care din dragoste de neam şi credinţă strămoşească au dat un exemplu de eroism extraordinar. Chiar spuneam înainte de a pleca în marşul meu spre Istanbul că, dacă voi avea o fărâmă din credinţa marelui Brâncoveanu, voi ajunge acolo, în orașul Sfântului Constantin cel Mare. Şi sunt bucuros că am cucerit şi eu înot vechiul Constantinopol şi am putut să duc drapelul României, pe care l-am ridicat în mod oficial deasupra capului într-o ţară non-UE, cu tradiţii, cultură şi religie total diferite de ale noastre. Această victorie nu am considerat-o una personală, ci o victorie a tuturor acelora care simt româneşte şi care au rezonat cu acţiunea mea. Am vrut tare mult să vizitez doar două locuri din tot Istanbulul. Şi anume, am fost la Catedrala Sfânta Sofia, unde m-am regăsit într-un mod special. Şi apoi am fost la Muzeul de la Palatul Sultanilor, în sala de arme, unde am dorit să văd sabia unui alt mare domnitor român, Ştefan cel Mare. Acolo am văzut acest simbol al vitejiei şi nu în ultimul rând al credinţei, pentru că se ştie că în urma oricărei victorii Ştefan cel Mare a ridicat câte o biserică sau o mănăstire, ceea ce este absolut fabulos, căci nu putem să facem absolut nimic fără Dumnezeu.

Care este reacţia oamenilor când vă văd înotând sau ridicând drapelul României?

Vă dau doar un exemplu, anul trecut când am intrat în ţară la Moldova Nouă şi am pus din nou piciorul pe tărâm românesc, 1000 de oameni au venit să mă întâmpine, ceea ce a fost fantastic. Gândiţi-vă că pe acei oameni nu i-a împins absolut nimic, decât o rezonanţă cu ceea ce fac, rezonanţă pe care am perceput-o la nivel interior şi care mi-a dat forţă să mai merg încă 1000 de kilometri până la final.

Dincolo de performanţa în sine, fiecare reuşită a dumneavoastră transmite un mesaj lumii şi românilor. Care este acesta?

Mesajele sunt multiple, deja am spus că eu nu am nici un merit în toate aceste performanţe, meritul este exclusiv al lui Dumnezeu, care îmi dă sănătate, putere şi credinţă. Pentru că nu trebuie să uităm că Mântuitorul lumii a mers pe mare, dovedind faptul că orice este posibil, mai mult decât atât Și-a îndemnat ucenicii să meargă pe mare. Şi avem exemplul Sfântului Apostol Petru, care prin credinţă a putut să meargă pe mare şi doar în momentul în care s-a îndoit a început să se afunde. Or, eu nu am această statură spirituală încât să cred că pot să merg pe mare, dar prin credinţă am avut siguranţa că pot să traversez marea înot. Aşa că unul dintre mesajele pe care vreau să le transmit este că prin credinţă orice este posibil. Şi ceea ce am făcut a demonstrat că un om simplu, dacă vrea cu adevărat şi crede nelimitat, poate să realizeze lucruri măreţe.

Apoi eu sunt foarte frământat de faptul că românismul, în general, este foarte atacat. Am fost aduşi într-o situaţie în care să nu mai credem în noi, în valorile noastre şi în forţa poporului nostru. Cândva am fost grânarul Europei, azi nu mai suntem, dar am putea redeveni dacă chiar vom crede în noi şi în resursele pământului românesc. Deci mesajul pe care îl transmit este acela că trebuie să credem mai mult în noi înşine şi să nu mai vorbim de rău România. Să dau un exemplu concret, nu-mi place când aud: „Asta-i România. Ce să faci?!” Nu avem motive să spunem aşa, pentru că, dacă ne uităm sumar pe harta Europei, vom vedea că teritorial vorbind suntem o ţară destul de mare. Dacă ne uităm la relief, vedem că este unul fascinant. Dacă ne uităm la resursele umane, vedem că avem potenţial foarte mare. Şi nu în ultimul rând, aş vrea să menţionez că cel mai mare argument pe care îl am când cred în viitorul acestei naţiuni este faptul că, deşi sunt peste 200 de țări pe Terra, nu toate ţările au fost binecuvântate cu fericirea de a fi creștinate de unul dintre Apostolii Mântuitorului. Iată că Însuși Fiul lui Dumnezeu a acordat României o atenţie deosebită prin faptul că unul dintre ucenicii Mântuitorului a fost aici şi noi am primit vestea bună de la sursa primară, cum s-ar zice.

Aveţi un motto după care vă ghidaţi în viaţă?

Da. Nimic măreţ în viaţă nu este uşor, dar prin credinţă orice este posibil.

Familia vă susţine în demersul dumneavoastră?

Sigur că da. Am o soţie minunată, am trei fetiţe şi sunt un familist convins. Familia mă susţine, fetiţele mele sunt cele mai mari admiratoare ale mele, chiar mă ajută la antrenamente. Iar soţia mea face şi ea alături de mine foarte multe sacrificii în timpul în care eu sunt plecat de acasă, câte o dată chiar cu lunile, tocmai pentru a îndeplini aceste obiective măreţe. Dar mă bucur că mă înţelege şi nu se pune niciodată contra.

Cum vă pregătiţi înaintea unei noi provocări? Ce primează?

Pentru a realiza astfel de performanţe trebuie să se îndeplinească mai multe condiţii la un loc. În primul rând trebuie ca persoana care face aşa ceva să aibă o structură fizică suficient de puternică încât să suporte antrenamentele respective, cât şi proba în sine. Apoi trebuie un psihic foarte puternic, peste 95% cred că această bătălie este la nivel mental. Dar vine un moment în care atât fizicul, cât şi psihicul cedează. Şi atunci intervin nişte forţe care transcend puterile mele, este vorba de o energie spirituală, pe care o regăseşti doar acceptând şi luptând pentru anumite valori care transcend chiar şi moartea. Iată, Brâncoveanu a considerat că valoarea credinţei este mai importantă chiar decât viaţa lui şi aceasta i-a dat forţa să facă ­lucruri extraordinare. Tot aşa şi eu, gândindu-mă la efectele benefice pe care le poate avea o acţiune a mea, primesc puteri nebănuite. Dar bineînţeles că mă antrenez foarte mult la bazinul de înot din Petroşani, care din toamna anului trecut îmi poartă numele. Apoi mă antrenez în ­lacurile şi râurile patriei noastre, care este binecuvântată în această privinţă.

Mă aşteptam ca din punct de vedere fizic să întâlnesc un om mult mai robust, n-aş fi zis că o asemenea voinţă poate încăpea într-un trup obişnuit.

Da, aţi sesizat foarte bine şi mă bucur că aţi amintit aceasta. De multe ori mi se spune că la televizor par mai mare şi mai impozant. Toată lumea se aşteaptă ca la astfel de performanţe omul să aibă cel puţin 2 m, dar vedeţi dumneavoastră că de cele mai multe ori aparenţele înşală, iar eu sunt cel mai bun exemplu că barierele pot fi depăşite.

Dumneavoastră acum îmi aduceţi aminte de lupta între David şi Goliat, care bătea şi ucidea pe toţi oponenţii din poporul lui Dumnezeu şi mai mult decât atât aducea şi ocară asupra poporului lui Dumnezeu și lui Dumnezeu Însuși. Şi iată că vine un tânăr, David, care cu o praştie şi 5 pietre a reuşit să învingă pe cel mai mare războinic. Dar lucrul acesta se realizează numai prin credinţă. Eu cred că prin credinţă pot fi mutaţi chiar şi munţii. Că nu avem noi acea statură spirituală să putem realiza lucrul acesta, e altceva. Viaţa mea e marcată de această credinţă, numai aşa pot să fac ceea ce fac.

Să vorbim şi despre provocări şi dificultăţi. Vorbiţi-ne, vă rog, despre obstacolele pe care le-ați întâmpinat.

Bineînţeles că sunt foarte numeroase dificultăţile unor astfel de proiecte. Spre exemplu la Canalul Mânecii am suferit foarte mult de hipotermie, acolo temperatura apei are doar 15 grade. Imaginați-vă că un om în mijlocul mării este ca un pai. Curenţii marini m-au purtat în diverse locuri. Ca să nu mai spun că într-o astfel de încercare se şi moare, 8 persoane au murit încercând să traverseze înot Canalul Mânecii. De aceea îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit şi m-a ţinut în viaţă. Apoi în Dunăre, m-am lovit de foarte multe obstacole subacvatice. La un moment dat m-am înfipt într-o cioată, pe care n-am văzut-o nici eu şi nici echipa de suport. Dar mă bucur că nu m-am infectat, iar după o lună s-a vindecat rana respectivă. Pe Marea Neagră am avut de înfruntat pericole la care nu m-am aşteptat, furtuni foarte mari, schimbarea direcţiei vântului şi a curenţilor. Apoi meduzele sunt foarte multe şi otrăvitoare. Dar prin muncă, perseverenţă şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu se pot înfăptui lucruri măreţe.

Ce mesaj transmiteţi celor care nu au fizicul dumneavoastră şi nici nu se remarcă printr-o calitate anume? Cum pot ei deveni eroii României? Ce mesaj aveţi pentru noi, oamenii obişnuiţi?

Vă îndemn să vă uitaţi la exemplul lui David, care l-a învins pe Goliat, dar doar în momentul în care şi-a pus încrederea în Dumnezeu a putut reuşi. Apoi nu putem fi toţi sportivi de performanţă, dar fiecare în domeniul lui de activitate poate să fie un David, care să îl învingă pe Goliat. Deci trebuie puţină perseverenţă, puţină încredere şi puţină îndrăzneală pozitivă. Cu siguranţă, un gram de credinţă poate să facă lucruri absolut fabuloase.

Sunteţi bibliotecar la Biblioteca Municipală din Petroşani. Mai citesc oamenii? Vin să vă cunoască?

A lucra într-o bibliotecă e ceva deosebit, mă bucur să am această onoare, pentru că biblioteca este un templu al cunoaşterii. Este foarte bine să apelăm la beneficiile cărţii şi ale cunoaşterii, cartea este un prieten foarte bun. Lumea mai citeşte, e un lucru îmbucurător că oamenii mai vin la bibliotecă să citească.

Elevii vin după bibliografia şcolară, dar vin şi alte categorii de oameni, fie să lectureze, fie să studieze, ceea ce este un lucru îmbucurător. Eu cred că biblioteca va exista atât timp cât va exista lumea aceasta. Şi da, unii cititori vin şi special pentru a mă cunoaşte. Şi mă bucur că romanul „Pilotul de pe Dunăre”, care m-a inspirat la a înota pe Dunăre, este foarte căutat la Biblioteca Municipală din Petroşani.

De ce anume credeţi că au nevoie românii în prezent?

Eu cred că românii trebuie doar să redescopere această identitate naţională minunată pe care o avem. Nu trebuie să reinventăm noi această identitate, pentru că identitatea noastră este milenară. Numai că, vedeţi, identitatea naţională este un tot unitar, este un buchet de flori, dacă aş putea spune aşa, care reprezintă componente ale marelui întreg. Iar cele mai importante componente ale identităţii naţionale sunt: limba, credinţa şi teritoriul acesta, care ne-a fost dat de către Dumnezeu să-l locuim.

Cum vă doriţi să arate România copiilor dumneavoastră?

E o întrebare destul de grea. Noi trebuie să fim foarte atenţi pentru că trebuie să ne trăim viaţa în aşa fel încât să fim exemple pentru generaţiile care urmează. În primul rând, îmi doresc ca şi peste 100 de ani România să aibă cel puţin aceeași suprafață pe care o are acum. Lupta pentru păstrarea identităţii naţionale trebuie să se dea în fiecare zi de către fiecare român, pentru a putea garanta că şi copiii noştri vor putea fi beneficiarii a ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat.

Ce este mai greu de înfruntat şi învins intemperiile vremii, condiţiile fizice extreme sau nepăsarea şi lipsa de caracter a oamenilor?

Nepăsarea oamenilor e mai greu de înfruntat. Pentru condiţia fizică ne putem antrena, la intemperii ne putem aştepta, dar ne putem ruga şi mergem înainte. Pe când lipsa de caracter a oamenilor este mult mai dificil de gestionat.

Ce loc ocupă Dumnezeu în viaţa dumneavoastră?

Dumnezeu ar trebui să ocupe primul loc în viaţa mea şi în viaţa tuturor oamenilor. Din păcate, aceasta nu se realizează în fiecare zi şi o spun spre ruşinea mea. Dar bineînţeles că încerc pe cât posibil să nu uit de Dumnezeu.

Interviu de Ștefania Coșuleanu şi Augustin Păunoiu  Ziarul Lumina