Marş împotriva colonizării României în Capitală

0 648

Câteva sute de persoane au protestat luni, în Capitală, împotriva participării României la reuniunea de la Marrakech unde a fost aprobat oficial Pactul Global pentru Migraţie.

Protestatarii, care acuză că adoptarea acestui pact poate avea drept consecinţă colonizarea României cu populaţii străine, s-au strâns la Ministerul Afacerilor Externe, de unde au pornit în marş spre Guvern şi apoi spre Cotroceni.

Participanţii la protest au acuzat că niciun reprezentant al MAE nu a primit niciun mandat din partea poporului român sau al Parlamentului României să semneze „infamul Pact pentru Migraţie de la Marrakesh” şi au afirmat că pentru aderarea României la o înţelegere internaţională, poporul român trebuie consultat prin dezbateri publice, conform Legii Tratatelor 590/2003.

„Există chiar şi parlamentari care nu au habar ce conţine acest Pact! Noi, românii, suntem toleranţi. Dar privind la efectele pe care această migraţie le-a avut asupra altor state occidentale (Germania, Suedia, Belgia, Olanda, Franţa etc) realizăm simplul adevăr: acela că migraţia islamică nu are şanse de integrare în niciun popor gazdă. Este suficient să privim la buletinele de ştiri din ţările de mai sus, la crimele, la războaiele stradale, la crasa nesupunere civică, la violenţele contra poliţiei, la impunerea legii islamice Sharia în suburbiile şi cartierele din atâtea şi atâtea oraşe europene, la violuri în masă etc., ca să realizăm că aşa-zisul multiculturalism, aşa cum este el invocat de birocraţii nealeşi de nimeni de la Bruxelles, nu este decât o imensă ipocrizie.

Menirea acestei ipocrizii este visul marxiştilor dintotdeauna: destructurarea naţiunilor într-un ghiveci internaţionalist uşor de guvernat. Prin protestul nostru apărăm de fapt Constituţia şi teritoriul României. Cei care plănuiesc să aducă aici populaţii întregi, străine de credinţa şi cultura poporului român – şi, în plus, fac asta în deplin secret – se fac vinovaţi de trădarea intereselor noastre şi vor trebui să răspundă, în frunte cu ministrul Teodor Meleşcanu, care atunci când va semna tratatul va trebui să-şi semneze şi demisia!”

Organizatorii marşului, Asociaţia Noua Dreaptă, Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Asociaţia pentru Cultură, Educaţie şi Valori Europene, Asociaţia Bucovina Profundă, Asociaţia Calea Neamului, Asociaţia Gogu Puiu, Asociaţia Pro Consumatori, Asociaţia pentru Revigorarea Tradiţiei, Asociaţia Scut Botoşănean, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni, Asociaţia pentru Toleranţă în Spaţiul Public, transmit că numeroase ţări au respins pactul, respectiv SUA, Italia, Austria, Polonia, Israel, Ungaria, Croaţia, Estonia, Cehia, Slovacia, Australia şi că România trebuie să facă la fel.

Pactul global ONU cu privire la migraţie a fost aprobat oficial luni, la Marrakech (Maroc).

La reuniunea din Marrakesh au decis să nu ia parte SUA, Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel şi Republica Dominicană.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php