TAINA JERTFEI LA FORTUL 13… 65 de ani de la execuția luptătorilor parașutați de aviația SUA în România comunistă. INEDIT: Procesul verbal al execuției.

de Florin DOBRESCU

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13)

65 de ani…

Poate fi mult, la scara unei vieți de om, sau puțin, la scara Istoriei unui neam. Totuși, a fost enorm pentru toți cei care, după 31 octombrie 1953, au așteptat zadarnic, tot restul vieții, reîntoarcerea unui fiu, a soțului ori iubitului, a unui frate sau părinte… Căci toată povara acestor 65 de ani a fost înmulțită cu aceea a suferințelor, umilințelor și privațiunilor de care s-au împărtășit și familiile celor plecați. Potirul durerii a fost gustat de toate rudele lor, după cum întregul neam românesc s-a împărtășit din el în acei ani de beznă și teroare.

Indiferentă și rece, Istoria însă atât reține. Că se împlinesc 65 de ani de când, la 31 octombrie 1953, în jurul orelor 22, 13 bărbați erau secerați de gloanțele comuniștilor în Valea Piersicilor de sub fortăreața Jilavei. Mereu obsesiva cifră 13… 13 condamnați prin sentința din 13 octombrie, executați la Fortul 13… În ziua de 31, tot un fel de 13, dar pe dos. După cum pe dos deveniseră toate în această țară, și așa au rămas până azi…

Șapte dintre ei veniseră de dincolo de Cortina de Fier, un zid ideologic și militar peste care părea că nici păsările cerului nu pot trece. Și totuși, ei au străpuns-o. În zbor de vultur, noaptea, la adăpostul negurilor ce i-au ferit de ochii radarelor dușmanului.

Au venit pentru a aduce românilor din țara ocupată de soviete o rază de lumină. Mesajul Libertății. Au fost primiți ca niște mesageri veniți de pe celălalt tărâm, despre care vorbesc legendele străbune ale acestui popor. Au fost tăinuiți cu prețul vieții și libertății celor ce i-au protejat.

Mesajul lor însă nu venea din Occidentul de unde porniseră. Ci din adâncurile istoriei neamului de pe Carpați și Dunăre, din galeria marilor eroi ai acestei țări, lângă care s-au și alăturat atunci când, încheindu-și misiunea, au fost executați, într-o noapte rece și umedă, lângă zidurile Fortului 13.

În această paradigmă trebuie înțeleasă epopeea lor, tăinuită și astăzi de puternicii lumii, căci orice suflet se cutremură înaintea acestei incredibile povești, iar puternicii acestui veac se tem ca sufletele oamenilor să nu se trezească… Aceasta e măreția tainei ce se ascunde în spatele epopeii acestor spărgători ai Cortinei de Fier, dincolo de documentele desecretizate ale Securității și CIA care astăzi ne stau la dispoziție. Totul arată fără putere de tăgadă că toți cei smulși de bunăvoie din tihna Occidentului liber și egoist, au știut că șansele de a reveni vii din iadul comunist sunt infime. Așa după cum cei care i-au adăpostit și sprijinit în misiunuile lor clandestine aici, au fost conștienți că riscă zidul de execuție. De patru ani pedeapsa cu moartea oficializată de comuniști făcea victime în rândul așa numiților dușmani ai poporului.

Și atunci, de ce? De ce au acceptat?

De ce Ion Samoilă, realizat în Germania, unde își înfiripase și o familie frumoasă, a primit să plece, lăsând un copil, pentru a se întoarce în țara robită de unde cu greu evadase din temnița comunistă? De ce doctorul Ion Golea a renunțat la o carieră strălucită pentru a veni în patria ocupată, unde să lupte în Rezistență, când astăzi medicii tineri pleacă în cohorte spre vestul unde îi așteaptă venituri incomparabile cu mizeria salariilor din spitalele țării sărăcite? De ce tânărul medicinist Mihai Vasile Vlad a refuzat oferta de a deveni consilierul profesorului Parhon, colaboraționistul devenit președinte al Marii Adunări Naționale, alegând să își riște viața în Rezistență, sprijinindu-i pe frații veniți din Apus? Și fiecare dintre cei 13 are în spatele său p astfel de poveste…

Ce plămadă de oameni au fost aceștia? Ori au fost zei coborâți vremelnic în trupuri de muritori aici, pe pâmânturile celui mai viteaz popor al antichității?

Povestea fiecăruia din ei și a tuturor laolaltă este străbătută de același fir nevăzut , ca un îndemn venind din cuvântul Evangheliei:  „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.” 

Cutremurați-vă înaintea acestei jertfe, căci puține popoare din lume se pot mândri cu astfel de fii! Ei au venit pentru frații lor. Pentru cei de atunci, ca și pentru noi, cei de acum. Pentru aceia, întru nădejdea eliberării lor. Iar pentru noi, spre mereu cutremurul și deșteptarea noastră. Căci dacă ei au putut să se smulgă din comoditatea unei vieți tihnite, îmbrăcând cămașa morții, oare noi nu vom putea face micul efort pe care ni-l cere lupta de astăzi în condițiile libertății?

Iar în aceste clipe, când se împlinesc 65 de ani de la cumplita lor moarte lângă zidul Jilavei, să ne întoarcem sufletele către amintirea chipurilor lor ce ne privesc, cu ochi mari și umezi, din icoana zugrăvită pe indiferența și vinovata tăcere a acestui veac osândit. Căci cerul și pământul vor trece. Dar iubirea nu va pieri niciodată. Iar ei, iubind, cu moartea pre moarte au călcat…

Miercuri 31 octombrie 1953, ora 23

NOTĂ: Procesul verbal al execuției a fost publicat datorită prof. Ioan Ciarnău, căruia îi mulțumim pe această cale…