Împotriva propagandei LGBT în școli! Protest la Ministerul Educației.

3 832

Joi 1 noiembrie vă invităm să manifestăm la ora 14:00 în fața Ministerului Educației Naționale

Vom cere denunțarea Convenției de la Istanbul, semnată în anul 2014 de actualul ministru al Educației, Rovana Plumb, precum și  renunțarea definitivă la proiectul “Strategiei Naționale de Educație Parentală 2018-2025” care, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Educației Naționale, „a fost retransmis iniţiatorilor” pentru a „fi îmbunătățit și lansat într-o nouă etapă de dezbatere publică”.

Vom înainta totodată un memoriu ministrului interimar al Educației, doamna Rovana Plumb, care a primit misiunea ingrată de a semna în anul 2014 „Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, cunoscută și sub numele de „Convenția de la Istanbul”.

Precizăm din start că suntem întru totul de acord ca România să adopte în legislaţie toate măsurile menite să contribuie la prevenirea și protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violență. Ca și creștini, dezaprobăm violența și, cu atât mai mult, dezaprobăm violența împotriva femeilor.

Însă, deși scopul enunțat în titulatura Convenției de la Istanbul este lăudabil, această convenție internațională semnată de doamna Rovana Plumb și ratificată de Parlamentul României conține și o serie de aspecte negative care ne stârnesc îngrijorarea:

1. Definirea „genului” ca și construct social independent de realitatea biologică bărbat/femeie

Conform Articolului 3 lit. c, „genul” înseamnă „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.” Termenul de „gen” folosit în Convenția de la Istanbul se referă la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat/femeie). Această definiție se clădește deci pe concepția că omul se naște ca o ființă NEUTRĂ, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea. Că nici Dumnezeu Creatorul și nici natura umană nu joacă vreun rol în ceea ce suntem ca persoane, și ne definește ca bărbat ori femeie, iar așa-zisul „gen” este doar un „construct social” abstract, impus în mod artificial prin educație, de către societate.

2. Încălcarea dreptului fundamental al părinților de a-și instrui copiii

Chiar dacă dreptul părinților de a-și instrui copiii este un drept fundamental, consacrat de articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Articolul 14 din Convenția de la Istanbul impune statelor obligația de „a include material didactic pe probleme cum ar fi (..) rolurile de gen ne-stereotipe (..) în curriculum formal și la toate nivelurile de educație”, „în stabilimentele educaționale informale, precum și în stabilimentele sportive, culturale și recreative, în mass media.” Or, această obligație încalca flagrant dreptul părinților din România de a asigura educația copiilor conform propriilor convingeri și valori. Și, pe cale de consecință, părinții nu vor mai putea să se opună controversatelor ore de educație sexuală, în cadrul cărora copiii sunt încurajați să „exploreze” și să accepte diversele „orientări sexuale” și identități de „gen”. Iar atunci când părinții vor încerca să se opună, vor suporta rigorile legii.

3. Instituirea unui mecanism de monitorizare care încalcă suveranitatea națională

Convenția de la Istanbul instituie un „Grup de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice” (abreviat GREVIO), care va fi responsabil pentru monitorizarea și implementarea Convenției de la Istanbul, va putea adopta rapoarte și evalua fiecare stat care a ratificat Convenția. Publicarea rapoartelor GREVIO va reprezenta o formă de presiune asupra statelor membre pentru a adopta toate recomandările făcute de GREVIO, inclusiv în implementarea ideologiei de gen.

Pentru aceste motive, cerem Guvernului României să denunțe Convenția de la Istanbul în conformitate cu art. 80 din Convenție care prevede că „Orice parte poate, în orice moment, să denunţe prezența convenţie prin intermediul unei notificări adresate secretarului general al Consiliului Europei”. Acest tratat internațional a fost semnat și asumat din partea Guvernului României la 27 iunie 2014, la Strasbourg, de doamna Rovana Plumb, în absența oricărei dezbateri publice. Convenția a fost ulterior ratificată în 2016 tot în absența oricărei dezbateri publice iar acum înțelegem cu toții de ce: sub „vălul” protecţiei femeii s-a urmărit introducerea într-o manieră nedemocratică, incorectă şi parşivă a ideologiei de gen în legislația şi societatea românească.

În prezent numeroase state membre UE au refuzat să ratifice Convenția de la Istanbul tocmai pentru că dincolo de scopul nobil al eliminării violenţei împotriva femeilor, această convenţie promovată de Consiliul Europei obligă statele membre să recunoască „genul” ca pe un „construct social”, independent de sexul biologic al persoanei. Între aceste state se numără Irlanda, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia, Slovacia și Marea Britanie.

Astăzi este timpul că și România să se alăture statelor care recunosc nocivitatea acestei convenții! Drept pentru care cerem retragerea României din Convenția de la Istanbul și chemăm alături de noi toți românii preocupați de educația pe care copiii o primesc în școlile din România!

Preşedintele Asociației Noua Dreaptă,
Av. Tudor Ionescu

Frăția Ortodoxă

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei

3 Comments
    1. vasile andrei says

      Am participat si am si luat cuvantul la protestul din 31. Va rog daca se poate sa postati sau sa-mi trimiteti cumva inregistrarea video integrala. Vreau sa postez pe pagina mea cat mai mult si sa cer distribuiri mai ales ca Ialomita a avut 3 consilieri trimisi la Predeal si doua scoli au semnat protocoale de introducere a ,,noilor ideologii”.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php