AFR cere Senatului să nu adopte legea parteneriatului civil fără consultarea tuturor părților interesate

0 486

Alianța Familiilor din România a remis astăzi Președintelui Senatului o scrisoare prin care solicită să nu fie aprobată dezbaterea în „regim de urgență” a proiectului de lege privind parteneriatele civile și să fie alocat suficient timp pentru consultări cu toate părțile interesate.

„Domnule Președinte al Senatului,

Scopul Referendumului național din 6-7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei nu a fost atins din cauza unei prezenţe insuficiente pentru atingerea cvorumului, dar opţiunea votanţilor a fost fără orice echivoc: peste 90% dintre cei prezenți au spus „DA” pentru căsătoria heterosexuală monogamă ca fundament al unei noi familii. Aceste procente se regăsesc şi la nivel naţional, conform sondajelor.

Neatingerea cvorumului nu înseamnă că societatea este de acord cu modificarea radicală a legislației privind familia.

În fond, neatingerea cvorumului s-a datorat unor motive terțe (lipsa informării, neclaritatea întrebării, politizarea dezbaterii și mai ales asigurărilor că „nimeni” nu atacă, propriu zis, instituția căsătoriei.

În aceste condiţii, anunțarea introducerii în circuitul legislativ a unei forme radicale a așa-numitului „parteneriat civil” pentru cuplurile homosexuale, practic echivalent căsătoriei, la doar câteva ore după anunţarea rezultatelor referendumului echivalează cu o sfidare la adresa ultra-majorităţii care a votat DA la referendum. Senzaţia lăsată de susținătorii „minorităților sexuale” care cer adoptarea „de urgență” a legii este aceea de încercare frauduloasă de a specula aparenţa de eşec dată de neatingerea cvorumului, cu ocultarea opţiunii generalizate a alegătorilor de opoziţie faţă de recunoașterea legală a cuplurilor homosexuale, mai ales atunci când scopul acestei recunoașteri este „asigurarea cadrului necesar pentru viața de familie”.

Opțiunea de a asigura accesul la „parteneriate civile” și pentru cuplurile heterosexuale, deși acestea au la dispoziție instituția milenară a căsătoriei, este un alt aspect care ne alarmează.

Un astfel de proiect trebuie bine cumpănit atât în privinţa soluţiei alese cât şi a conţinutului concret al regimului juridic oferit, pentru a nu sabota familia și viitorul societăţii prin adoptarea unor soluții legislative iresponsabile, care vor avea ca efect anularea statutului privilegiat conferit căsătoriei în dreptul și în practica juridică.

În concluzie, o astfel de propunere legislativă, mai ales la modul radical în care a fost formulată, nu e recomandat să treacă fără o dezbatere reală și efectivă în societate și cu participarea și consultarea tuturor părților interesate, ceea ce reclamă timp și informarea constantă a populației și ascultarea ei.

Ca atare, având în vedere importanța deosebită a schimbărilor de regim juridic propuse, Alianța Familiilor din România, organizație a societății civile care a luat parte la toate dezbaterile majore care privesc evoluția familiei românești începând cu noul Cod Civil (2008-2009), vă solicită respectuos să nu admiteți eventuala solicitare de dezbatere în procedură de urgență a proiectului de lege privind parteneriatul civil și să facilitați organizarea de consultări cu toate părțile interesate.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php