Mitropolitul Ardealului face apel la români să vină în număr cât mai mare la Referendumul pentru familie: Este un examen, cel mai greu examen pe care-l dăm noi acum, în libertate!

0 637

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, i-a îndemnat vineri pe credincioşii de toate confesiunile să participe la referendumul pentru familie, punctând faptul că prezenţa este foarte importantă şi, dacă nu vor participa şase milioane de persoane, acesta nu va fi validat.

„Problema este mare de tot, e un examen al nostru. Dacă au pornit credincioşi şi ne-au determinat pe noi să fim de acord şi să ne dăm adeziunea faţă de acest demers al lor, acum, dacă nu ieşim cu toţii, să fim prezenţi – importantă este prezenţa, nu altceva. Că spui „da”, toţi vor spune „da”, cei care spun „nu”, nu vin. Dar dacă, din trei milioane care am semnat, dacă nu dublăm, dacă nu suntem acum şase milioane ca să votăm, n-are niciun rost, nu are nicio valoare, deci nu se aprobă referendumul, nu este valid (…). De aceea, vă rugăm mult de tot, este un examen, cel mai greu examen pe care-l dăm noi acum, în libertate”, a spus mitropolitul Ardealului, în predica rostită vineri, la hramul Mănăstirii Sădinca, din judeţul Sibiu.

Mitropolitul Laurenţiu Streza s-a referit, în cuvântul său, la cei pe care „Biserica nu o să-i căsătorească niciodată”, susţinând că aceştia vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi „vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii”.

„Gândiţi-vă că nu noi vom suferi, ci urmaşii şi urmaşii urmaşilor noştri. Şi atunci vor zice: măi, ce părinţi, ce înaintaşi am avut de nu şi-au lăsat ei măcar o jumătate de oră să se ducă acolo şi să împlinească. (…) Vă rugăm mult, i-am rugat pe preoţii noştri să meargă împreună cu dumneavoastră şi noi vom face la fel – vom sluji duminică la catedrală şi merg cu toată catedrala. Dar câţi vin la catedrală? Câţi vin la biserică? Dumneavoastră aduceţi-i şi pe ceilalţi de acasă (…). Dacă pierdem examenul acesta, multe lucruri vor veni şi vom plânge apoi, nu se va mai repeta niciodată momentul acesta, este irepetabil”, a conchis mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php