Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: La 100 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, aducem împreună cel mai frumos prinos limbii noastre românești. Vivat, crescat, floreat!

0 611

Aflat la Chișinău pentru a sărbători Ziua Limbii Române, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a transmis un mesaj cu această ocazie, pe care îl redăm integral:
Imagini pentru ziua limbii romane
„Cuvânt de salut, la Sărbătoarea Națională „Ziua Limbii Române”
Sărbătoarea națională „Ziua Limbii Române” este – în contextul Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor – încărcată de semnificații profunde. În acest cadru, cele două academii naționale românești au decis să celebreze împreună limba noastră cea română, cea mai importantă creație spirituală a poporului român. Academia Română îi felicită cu acest prilej pe toți românii și cu deosebire pe aceia din stânga Prutului, obligați în ultimele două secole să treacă prin cazne grele și să-și vadă primejduită existența prin atentatul asupra „comorii”, asupra „focului ce arde”, asupra „cântecului”, asupra „graiului pâinii”, asupra „frunzei verzi”, asupra „vechilor izvoade”, adică asupra „limbii sfinte” care este limba română. Martorii străini au reușit se afle, cu peste o jumătate de mileniu în urmă, secretul dăinuirii noastre la Dunăre, la Carpați, la Prut și la Nistru: românii există în ciuda tuturor greutăților, fiindcă știu să își apere mai mult limba decât viața!
În acest efort de viețuire, de supraviețuire și de conviețuire, Academia de Științe a Moldovei a militat constant în ultimele decenii pentru denumirea corectă a limbii naționale ca „limba română”, pentru prețuirea limbii române ca principal instrument de comunicare între toți românii, pentru menținerea și marcarea identității românești în Republica Moldova și pentru consolidarea unității tuturor românilor. În acest sens, Academia de la Chișinău s-a manifestat ca o instituție cu incontestabilă autoritate științifică și culturală, reunind în sânul său intelectualitatea basarabeană, întru sporirea eforturilor de creștere a părții de națiune cuprinsă între Prut și Nistru. Acesta este un motiv în plus să susținem azi, în momente de cumpănă, Academia Moldovei, cu rol plenipotențiar în sfera științei și inovării și cu statut autonom de funcționare pe temeiul principiilor autoadministrării. Prin urmare, felicitările noastre se îndreaptă spre colegii noștri membri ai celui mai înalt for de consacrare științifică și culturală de la Chișinău, aflat în parteneriat strâns cu Academia Română, spre acea instanță a elitei intelectuale românești răsăritene, menite să păstreze și să întărească spiritualitatea noastră în vremuri și în spații mult încercate. Academia Moldovei a înțeles că, apărându-ne limba noastră cea română scrisă cu grafie latină, ne apărăm ființa națională și ne pregătim să existăm și în viitor, în concertul națiunilor europene. De aceea, la 100 de ani de la unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, „uniți în cuget și-n simțiri”, aducem împreună cel mai frumos prinos limbii noastre românești. Vivat, crescat, floreat!”
sursa: ActiveNews
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php