Minuni lucrate de Maica Domnului la Mănăstirea Țigănești

La 35 de kilometri distanță de Capitală, Mănăstirea Țigănești ascunde taina lucrării Maicii Domnului, ale cărei minuni și binecuvântări se revarsă deopotrivă asupra mirenilor credincioși care i le cer, dar și maicilor care au luat calea călugăriei pentru a lucra în sine chipul îngeresc al sme­reniei și ascultării. Am aflat despre nașteri și vindecări mai presus de fire dăruite în schimbul ofrandei lor de credință. Și am înțeles cum arată femeia creștină după chipul Maicii Preacurate: răbdătoare și jertfelnică.

Ferice de vizitatorul care are bucuria de a sta de vorbă fără grabă cu maicile de la Mănăstirea Țigănești, căci va primi mai mult decât poate înțelege cu mintea rațională. Vederea lor transmite o prețioasă învățătură despre esența feminității, pe cale de a se pierde în tumultul stilului de viață de azi: blândețe, răbdare, smerenie, așezare, cumințenie, bucurie, mângâiere. Acestea se pot împlini doar având sub ochi chipul Maicii Preacurate.

Cele 85 de măicuțe de aici se gospodăresc câte trei, patru sau cinci în chiliuțe și căsuțe. În fiecare dintre acestea există o maică mai vârstnică, pe care cele mai tinere au datoria să o îngrijească și să o asculte. Nimeni nu face nimic fără consfătuire cu celelalte. Așa învață să-și taie voia.

Mănăstirea se află sub semnul a două obiecte emblematice. Unul este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Țigănești. Celălalt este obiectul unei îndeletniciri feminine, suveica de țesut: aici se află unul din atelierele Patriarhiei Române unde se lucrează broderie, croitorie, țesătorie și tricotaje pentru straiele preoțești.

Schit pentru sihaștrii din Muntele Athos

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni veghează din vremuri imemoriale pe fosta moșie donată de boierul Matei Țigănescu pentru schitul sihaștrilor veniți din Sfântul Munte. În secolul al XVII-lea aici erau o bisericuță și câteva chilioare de lemn. Biseri­cuța din lemn a fost transferată într-un sat din Ialomița. Ca mărturie, în curtea mănăstirii dăinuie o piatră care îi marchează locul și pe care este scris anul strămutării: 1752. Bisericuța a plecat, dar Maica Domnului și chipul ei zugrăvit în icoană au rămas să ocrotească locul și din noua biserică. Aceasta a fost ctitorită în 1812 de arhimandritul Dosoftei de la Mănăstirea Căldărușani și frumos repictată, în 1929, de Dimitrie Belizarie, cel care a fost și ultimul pictor al Catedralei Patriarhale.

Mângâiere pentru soldați

În Războiul de Reîntregire din 1916-1918, maicile au lucrat de mână haine pentru soldații români: cămăși, ciorapi, prosoape, batiste. La Crucea Roșie, mănăstirea a dat 15 maici, printre care Sevastia Gherase (monahia Arsenia), Maria Răduț (monahia Anastasia), Ana Iliescu (monahia Antimia), Maria Moisiu (monahia Magdalena), Elena Pavel (monahia Neonila), Elena Diaconița (monahia Panfilia), Despina Christescu  (monahia Ștefanida), Anghe- lina Năstăsescu (monahia Theo­haria). Acestea au alinat și îngrijit răniții la spitalul înființat la Palatul Regal din București până la 22 noiembrie 1916, când armata română s-a retras în Moldova, iar nemții, austriecii, turcii și bulgarii au ocupat mare parte din Vechiul Regat. Mănăstirea a suferit atunci. Ocupanții au stricat ușile chiliilor, au făcut grajduri pentru cai în casele maicilor și le-au furat acestora hainele și hrana.

Școală de țesut

Când pacea s-a reîntors, între cele două războaie, mănăstirea exporta un mohair subțire și transparent, tors fin de maici, care a fost medaliat cu aur pentru calitatea sa. Din el se făcea și vălul de la camilafcă (epanokamelavkion). În 1923 a fost înființat aici un atelier de țesătorie, devenit școală de țesut covoare.

În 1935, au fost aduse din Germania și Austria primele războaie de țesut cu cap Jaquard și model programabil prin perforare pe o cartelă metalică. Aceste mașini de muzeu sunt încă funcționale. La ele și la alte câteva similare, aduse în 1973, continuă să se fabrice țesături pentru straiele preoțești. De sus, de la capul Jaquard, pleacă patru-cinci mii de fire metalice care fac legătura cu urzeala conform modelului perforat pe cartela metalică prin care trec. Niște cârlige trag firele metalice care ridică bumbacul de la urzeală pentru a permite trecerea în viteză a suveicii cu firul metalic auriu sau argintiu care formează modelul – cruci bizantine cu monograma lui Iisus Hristos în centru.

Maica Hrisantia Pascu, unul din ghizii mănăstirii, a prins vremurile când la atelier lucrau măi­cuțe care aveau în minte „hărțile” așezării miilor de fire verticale pentru a forma un model sau altul  – fără a mai folosi cartela cu perforații. Comenzile erau multe, până în anii 1990 aici fiind singurul atelier din Patriarhie. „Stăteau cu dreapta pe manivela de la război și cu degetul de la mâna stângă urmăreau pravila. Își făceau și rugăciunea, și norma”, povestește Maica Hrisantia. La muncă, sub îndrumare și ascultare, funcționau într-o comuniune ce le odihnea și bucura sufletul.
Aici, la mănăstire, răbdarea și atenția la detaliu continuă să rodească și azi obiecte minunate. În anii 1977-1980, la acest atelier s-au refăcut broderiile cu fir de aur din Sala Maură de la Castelul Peleș. Iar azi se brodează manual bedernițe, icoane și alte chipuri sfinte care împodobesc straie preo­țești și diverse obiecte de cult. La unele dintre ele, cu un ac fin, maicile brodează până și chipurile.

„Maica Domnului mi te-a dăruit!”

Dar poate că cele mai prețioase roade ale locului sunt minunile icoanei Maicii Domnului de la Țigănești, lucrate nu cu acul, ci cu rugăciunea și credința. Pe unele, maica Hrisantia le știe de la maicile de dinaintea ei, care le-au văzut, iar la altele a fost ea însăși martoră și ni le-a povestit.

Prin anii 1980, o tânără însărcinată din București era adusă în fiecare duminică de părinții ei și de soț. O așezau în fața icoanei făcătoare de minuni, iar părintele Tit Moldovan o împărtășea la fiecare Liturghie. Medicii îi spuseseră că, din cauza bolii de inimă de care suferea, nu va supraviețui sarcinii și nici copilul nu avea nici o șansă. „Dar părintele Tit i-a spus că mama martiră este încununată și că Maica Domnului și Sfânta Treime pot face ceea ce oamenii nu pot. A îndemnat-o să-și ducă crucea și să-l lase pe Dumnezeu să lucreze”, povestește Maica Hrisantia. Când mai avea o săptămână să nască, femeia plângea și îi spunea părintelui Tit: „Părinte, sunt fericită că și medicii se miră că am putut ajunge cu sarcina până aici. Copilul este sănătos, dar ei îmi garantează că eu voi muri. Însă pot spune că sunt fericită că mor, pentru că măcar voi naște un copil și va rămâne o viață”. Atunci părintele i-a pus mâna pe cap și i-a zis: „Nu vei muri nici tu, nici copilul și vei naște natural”. „Asta nu poate fi, părinte! Dar vă mulțumesc că m-ați ajutat să dăruiesc o viață!”, i-a răspuns femeia.

La două luni după acest dialog, timp în care nu a mai fost văzută, femeia a intrat cu o fetiță nou-născută pe brațe și a pus-o în fața icoanei Maicii Domnului, zicând: „Ana-Maria, icoana aceasta este a Maicii Domnului și Maica Domnului mi te-a dăruit!” La trei zile după ultimul ei dialog cu părintele Tit, îi venise sorocul și născuse exact cum îi spusese acesta. Mai mult, după naștere, femeia nu a mai avut niciodată problemele cu inima care-i determinaseră pe medici să-i dea un verdict atât de aspru.

Copilul înviat

În 1988, când părintele Tit a trecut la Domnul, un băiat de 18 ani plângea la înmormântare și-l îmbrățișa cu dor și drag. Cu șapte ani înainte, trimis în comă de medici să moară acasă, copilul fusese adus de părintele Tit și încuiat peste noapte în biserică, la picioarele icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Părintele nu a dat cheia nimănui, iar la patru dimineața a intrat ca de obicei să pregătească proscomidia. Mai târziu, când a venit și paraclisera, copilul avea deja ochii între­deschiși. Au intrat și părinții, s-au așezat în genunchi lângă copil și au început să se roage. În timpul Sfintei Liturghii, copilul a zis: „Mamă, mi-e foame!” Și astfel a fost redat mamei sale.

Puterea nevăzută a mamelor

Întâmplările minunate povestite de maicile de la Țigănești subliniază darul neobișnuit și puterea tainică a mamelor. Tot unei mame se datorează cel mai probabil și calea pe care a ales-o maica Eufimia Popa, stareța mănăstirii. Născută de Buna Vestire, în 1963, a intrat în mănăstire în 1979, la vârsta de 16 ani, după o decizie fulgerătoare: „Nu mi-am propus de mică să intru în mănăstire. Dar cred că m-a influențat atmosfera creată de mama în familie. Era o credincioasă care ținea cu strictețe posturile și rânduielile bisericești. Duminica, înainte să mergem la biserică, noi, copiii, ne ceream iertare de la părinți și le sărutam mâna”.

Ne-am despărțit de maica sta­reță cu rezerve sporite de pace și mângâiere și cu gândul de a păstra mereu sub ochi chipul Maicii Domnului, singurul care poate ajuta femeia de azi să nu-și piardă propria fire: feminitatea răbdătoare, jertfelnică și mângâietoare.

de Ștefana Totorcea Ziarul Lumina