Domnul Ţării Româneşti şi domnul său

…Sărbătorim pe Brâncoveni.  De sărbătorim, i-om sărbători noi, care, cum, dar de înţeles, eu zic că-i imposibil să-i mai înţelegem.

Să o luăm metodic, pe puncte, ca la matematică.

Suntem cotropiţi de Zeul Confort, ne închinăm lui, dimineaţa, la prînz şi seară. Avem, sau visăm la toalete inteligente, frigidere care ne toarnă singure băuturile, case care se deschid cu o apăsare de buton, aerul condiţionat pornit cu wi fi. Cum să înţelegem pe unul care a privit căderea capetelor fiilor săi, şi a ginerelui? În ziua de azi mamele se simt sacrificate dacă stau acasă cu copiii, iar taţii dacă renunţă la meci ca să ducă gunoiul…Cu toţii avem drepturi, vrem drepturi sau ne preocupăm să cerem drepturi, aşa că ideea cu sacrificiul, cade din start.

Nu mai înţelegem sacrificiul. Nu mai avem puterea interioară necesară, nu mai avem fizicul care să ducă sacrificiul. Leşinăm de la căldură, ne îmbolnăvim de la cel mai banal friguleţ, ne trage curentul, etc Nu suntem în stare. Sau nu mai avem motivaţiile care să ne adune energia. Sau nu mai credem că există pe lumea asta ceva mai presus de noi, în numele căruia să merite să sacrificăm ceva. Nu ştiu…

Brâncoveanu s-a opus ideii de islamizare. Aici, ce să mai comentez? Toată România stă cu ochii pe serialele turceşti. Că sunt frumoase costumele. Şi eroul principal. Or fi.  În plus de asta, aşteptăm valuri de imigranţi islamici. Şi fetele noastre se căsătoresc de bună voie şi nesilite de nimeni cu turci, şi trec la religia islamică.

Toţi ai lui Brâncoveanu au ascultat de el. A zis el că ei trebuie să moară, au pus capul pe butuc. Capul familiei ţinea familia. Şi capul ţării ţinea ţara. Aici ce să mai comentam? 3000 de motive de a fi batjocorit la televiziuni, de înalţii scriitori şi intelectuali ai ţării, ăia pentru care statul a plătit din banii tăi traducerile lor, ca să fie ei celebri şi importanţi prin Europa, şi să fie invitaţi pe la tv unde să spună ca noi ăştia care credem că e bine ca mama să fie o ea, suntem nişte retrograzi, semi analfabeţi, care nu înţelegem mersul lumii.

Oare ce ar zice Constantin Brâncoveanu despre aceste alegeri libere? Era un om în avangarda timpurilor sale, un erudit, o minte enciclopedică, vorbitor de multe limbi străine, într-o vreme când asta nu era o modă, dar totuşi, nu cred că ar fi fost de acord ca în loc de doamna Marica să aibă un domn…”Domnul Ţării Româneşti împreună cu domnul său”. Nu prea sună bine.

Recapitulând.

Cum să-l înţelegem pe Brâncoveanu înafara ideii de creştinătate, familie, sacrificiu? Cum?

Dacă el ar veni azi, să vadă cum e ţara pentru care şi-a văzut copiii decapitaţi, ce ar spune? Uite dragul tatei Ştefan, tu ţi -ai lăsat capul, dar uite ce frumos se pupă domnii ăia doi acolo? Uite Mateiaş ce drăguţ, diseară ne uităm la telenovela turcească, că tot am învăţat noi limba lor în turn la Edicule şi nu am avut ocazia s-o vorbim?

Cam astea sunt valorile pe care le-am pierdut. Şi atunci ce facem? Îl scoatem din manuale, îl trecem la o lecţie cu alţi domnitori, un fel de la “şi alţii”. Şi facem cale liberă istoriclor care ne spun că nu e cazul să ne mai împăunăm atât cu domnitorii noştri,că nu e mare lucru de capul lor…

Cine sunt oamenii pe care noi îi respectăm azi, şi în gura cărora ne uităm? Ce au făcut ei în vieţile lor, cu vieţile lor?

Care sunt criteriile succesului în ziua de azi? Banii şi expunerea.

Un scriitor de succes nu e în mod obligatoriu şi un om a cărui moralitate să-l plaseze în postura de guru. Un sportiv faimos nu trebuie neapărat să ne zică nouă cum e cu viaţa. Un actoraş, fie el şi premiat, nu e musai cel mai în măsură să exprime sensuri profunde atunci când nu vorbeşte vorbele lui Will ci pe ale sale.

Noi punem lumina pe ei, le punem microfonul în gură şi-n secunda doi ne închinăm lor. Cine e de vină? Cu siguranţă, nu ei.

sursa: Ivona Boitan