Propunerea legislativă privind pensionarea personalului didactic devine un subiect important pentru dezbaterile publice. Aproape 10.000 de semnături pentru petiția de sprijin.

0 426

 CATCHY a fost prima publicaţie care la 10 iulie 2018 a lansat propunerea noastră legislativă în spaţiul public, drept pentru care îi aducem mulţumirile noastre. 

Imagini pentru Propunerea legislativă privind pensionarea personalului didactic

, autorul articolului, scria printre altele: „Motivarea acestei petiții este destul de clară și se referă la toate domeniile de impact (social, politic, educațional, economic). Situația în ceea ce privește limita și mai ales condițiile de pensionare ale cadrelor didactice sunt de-a dreptul discriminatorii, apreciază legestart.ro, fapt care afectează întregul sistem, în cele din urmă. Părinții și copiii își doresc, pe bună dreptate, dascăli tineri, cu forță, elan, energie și pregătire la cel mai înalt nivel. Profesorii, pe de altă parte, își doresc să fie respectați și să aibă posibilitatea de a ieși la pensie cât încă sunt în deplinătatea capacității de a-și exercită meseria la nivel optim, din toate punctele de vedere, inclusiv cel emoțional sau fizic. În ultimul timp, uzura psihică generată de schimbările (sau lipsa de schimbări!) uneori inadecvate în ceea ce privește statutul cadrelor didactice a produs multe efecte negative, iar rezultatele sunt vizibile. Foarte puțini tineri mai optează pentru această carieră (un exemplu recent, din generația actuală de absolvenți ai unui colegiu de prestigiu din Sibiu, doar 4 elevi sunt hotărâți să continue studii de specialitate). Cei care ne conduc ar trebui să aibă mai mult în vedere dreptul la sănătate și la decență al profesorilor, în special al femeilor, pentru că puterea lor de muncă atrage după sine performanța elevilor.” 

Deşi iniţiativa părea ridicolă în ochii celor mai mulţi cititori, numai cei ce nu lucrează cu dăruire la clădirea noilor generaţii nu pot înţelege ce implică misiunea de dascăl. Iată că se poate!… Aşteptăm reacţia liderilor de sindicat, care nu-i așa, au luptat și luptă pentru drepturile profesorilor! 

  • Așteptăm și alte publicații să ni se alăture în demersul nostru legislativ la adresa de mail: cdi7910@yahoo.com sau telefon: 0728353441.

Proiectul aparţine  Coaliţiei pentru Cultură şi poate fi semnat: aici

 

sursa: Magazin Critic

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php