La nici 48 de ore de la protestul românilor împotriva Legii privind Codul Administrativ, președintele Klaus Iohannis contestă Codul Administrativ la Curtea Constituţională, folosind argumente din memoriul pe care i l-am adresat în numele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi al Asociaţiei Calea Neamului
Să stăm de veghe! Codul nu a fost încă respins. În toamna acestui an, Curtea Constituţională se va pronunţa în privinţa sesizărilor de neconstituţionalitate depuse de Preşedintele României şi de un grup de 50 de parlamentari. In cazul în care Curtea admite Legea privind Codul Administrativ, în forma votată de Parlament, Preşedintele poate refuza o singură dată promulgarea Legii. Lupta continuă!
Din sesizarea Preşedintelui României către Curtea Constituţională: „La art. 94 alin. (2) din legea criticată – cu denumire marginală „Folosirea limbii minorităților naționale” – se prevede: „Autoritățile și instituțiile publice, precum și celelalte entități juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1).”
Potrivit art. 13 din Constituție, „În România, limba oficială este limba română.”. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. (2) din Constituție, „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică.”
Menționăm că la art. 94 alin. (1) din legea criticată se prevede: „În unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligația să asigure în raporturile cu aceștia, folosirea limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului Cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte.”
Apreciem că norma criticată contravine prevederilor art. 13 și art. 120 alin. (2) din Constituție, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituțional al „ponderii semnificative” a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, criteriu esențial care angajează obligația asigurării folosirii limbii minorității naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate.
Lăsând practic la libera apreciere (în absența oricăror criterii obiective – procent sau număr absolut) a autorităților și instituțiilor publice, precum și a altor entități juridice decizia cu privire la asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale, se poate ajunge la situații în care o limbă a unei minorități naționale să fie utilizată în raporturile instituționale oficiale, deși minoritatea respectivă nu are în mod efectiv o pondere semnificativă la nivelul unității administrativ teritoriale, pondere consacrată prin raportare la un criteriu obiectiv.
Mai mult decât atât, Constituția nu a reglementat o posibilitate de a utiliza limba unei minorități naționale în relațiile cu autoritățile publice, ci o obligație, dar această obligație se naște în măsura în care există o „pondere semnificativă” de cetățeni care vorbesc limba respectivă.
Nu în ultimul rând, continuând argumentul de mai sus și pentru a-l eficientiza, în condițiile în care există mai multe minorități naționale care nu au o pondere de 20% la nivelul unității administrativ teritoriale și autoritatea publică ar decide folosirea doar a uneia dintre limbile minorităților naționale, s-ar ajunge la încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât s-ar crea un privilegiu pentru cetățenii unei minorități naționale cu o pondere mai mică de 20% în raport cu cetățenii altor minorități din aceeași unitate administrativ teritorială, de asemenea, cu ponderi mai mici de 20%.
Totodată, legiuitorul nu ține cont nici de dispozițiile reglementării cadru în materie, care instituie regulile aplicabile în materia folosirii limbii în unitățile administrativ-teritoriale în care locuiesc cetățeni aparținând minorităților naționale, anume Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992. Potrivit art. 7 din această lege, „Prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”.
Pentru aceste motive, textul contravine dispozițiilor art. 13 și art. 120 alin. (2) din Constituție”.
Mihai Târnoveanu
