Viața și nevoințele
Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.
Manastirea Cetatuia se afla cocotata pe un pisc muntos, departe de lumea dezlantuita. Pe Valea Dambovitei, intre Targoviste si Campulung, se afla un deal inalt numit „Dealul Cetatuia” sau „Dealul lui Negru Voda”. Pe versantul abrupt al dealului, in partea de sud-est, ca si pe valea paraului Cetatuia, a existat una din cele mai vechi vetre isihaste romanesti, intre secolele XIII si XVIII, aici s-au nevoit multi sihastri cu viata sfanta, ale caror nume nu se mai cunosc.
Acesta vale, strabatuta de apele paraului Cetatuia ce se indreapta spre contopirea cu apele Dambovitei, este numita de localnici, Valea Chiliilor. Valea aceasta se numeste de sute de ani „Valea Chiliilor”, din cauza numarului mare de sihastri traitori aici. Si astazi se vad multe urme ale pesterilor sfintilor sihastri de odinioara.
Urmand marilor „sfinti zavorati”, care se zideau pe ei insisi in chilii sau pesteri, lasand doar o mica deschizatura pentru primirea putinei hrane sau a Sfintei Impartasanii, au aparut sihastrii „nebuni pentru Hristos„, numiti de localnici si „chilioti” (de la cuvantul „chilie”).
Un astfel de sfant „zavorat” sau „nebun pentru Hristos”, intru nevointele sale, a fost si Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, care s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea.
Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.
Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de la Manastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.
Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Ajunsese atat de renumit incat a fost sfatuitor al Voievodului Mihai Viteazul care dupa batalia de la Calugareni a zabovit trei luni in Cetatuia lui Negru Voda.
Minunatul Ioanichie, după ce a deprins modul de viată al călugărilor iscusiti, luând binecuvântare, s-a retras într-una din pesterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 40 de ani.
In timpul nevointei sale in pestera de langa manastirea actuala, era cautat pentru sfat de Voievodul Matei Basarab, de boierii si de curtenii acestuia.
Petrecând multă vreme în rugăciune si aspră nevointă, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut.
Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme indelungata.
Un murmur de rugaciune a umplut muntele, în ziua de 26 iulie 1638, cand cuviosul a adormit întru Domnul. Acest murmur se aude si azi de cei ce urca spre biserica Cetatuii. Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a tesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Asa, moastele Sfântului, s-au pastrat multi ani.
Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in pestera. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: “Ioanichie Schimonah, 1638″.
Descoperirea sfintelor moaste
Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei – 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli – tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.
Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.
Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, in anul 1944, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.
Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, , adormit in Domnul la anul 1638.
In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: „Ioanichie Schimonah 1638.” Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.
Canonizarea
Dupa descoperirea acestora, ramasitele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din pestera in Manastirea Cetatuia si inhumate cu mare grija, dupa o cuvenita slujba, in asteptarea canonizarii ce va sa urmeze.
In timpul regimului comunist moastele sfantului au fost ingropate in cimitirul manastirii. In anul 1997, la mutarea cimitirului intr-o latura a curtii, actuala obste monahala a gasit osemintele in aceeasi stare placut mirositoare. Sfintele Moasteau fost spalate si unse cu mir, dupa care au fost reinhumate intr-o racla, asteptandu-se in continuare hotararea Sfantului Sinod.
Cand s-a construit pridvorul cel nou al bisericii, prin daniile cititorilor revistei Formula As, parintele staret Modest Ghinea a primit binecuvantarea Preasfintitului Calinic Argesanul de a-l picta pe sfant pe peretele exterior. Singurul impas a fost acela ca nu se stia chipul cuviosului. Intr-o noapte, unul dintre frati l-a visat pe Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul, si trasaturile chipului sau i s-au intiparit in memorie. Astfel, sfantul a fost zugravit in fresca dupa aratarea minunata din visul monahului.
Pana la canonizarea Sfantului Ioanichie de la Valea Chiliilor – Cetatuia, sfintele sale moaste s-au aflat pastrate, cu evlavie, intr-o sfanta racla din biserica de la Manastirea Cetatuia.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a hotarat: „De acum inainte si in veci, Sfantul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihastria Valea Chiliilor, cu zi de praznuire pe 26 iulie, sa fie numarat intre sfintii Bisericii si sa fie pomenit si cinstit cu cantari de lauda in ziua lui de praznuire. Poruncim de asemenea, in Duhul Sfant, ca viata, slujba si icoana lui sa fie primite cu evlavie de preotii, monahii si credinciosii Bisericii noastre.”
Acest sfânt a devenit pentru credincioşi, mărturiseşte protosinghelul Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia „Negru Vodă”, tămăduitor de boli, făcător de minuni, ocrotitor al familiilor şi mijlocitor al celor care nu pot avea prunci.
Din multele minuni savarsite de Sfantul Cuviosul Ioanichie amintim de tamaduirea minunata a unui copil bolnav de leucemie, a unor suferinzi de cancer, deschiderea graiului unor copii, redarea linistii si alungarea vrajbei din casele acelora ce ajunsesera la divort, precum si mijlocirea in rugaciune a celor ce mult si-au dorit a avea prunci insa chiar medicii au fost neputinciosi la cererea lor, dar sa nu se uite ca: „ceea ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu”.
RUGACIUNE CATRE SFANTUL IOANICHIE
Sfinte al lui Dumnezeu, Ioanichie, ne rugam tie ca cel ce esti mijlocitor inaintea Tatalui Ceresc, sa ne intaresti in dreapta credinta, sa fim plini de dragoste fata de aproapele, sa avem in casele noastre binecuvantarea lui Dumnezeu, spor in cele ale noastre, pace si intelegere. Tie ne rugam, ca fii nostri sa fie intelepti, cu dragoste fata de parinti, ascultatori si sprijin in batranetele noastre.
Tu, cel ce ai fost sfatuitor al Domnitorilor Tarii Romanesti, sa ne dai sfat si ajutor in vreme de ispita, de necaz si boala.
Asa cum pe altii i-ai tamaduit, cu harul ce-l ai de la Dumnezeu, asa tamaduieste-ne si pe noi de neputinte.
In vreme de primejdie ne intareste si ne apara.
Tu, cel ce ai cinstit pe Maica Domnului, apara dimpreuna cu Dansa si casele, familiile, rudeniile, prietenii si cunoscutii nostri.
Minunile tale sa le arati si peste noi asa cum ai facut de veacuri cu cei ce s-au rugat tie.
Ne incredem in ajutorul tau si-ti cerem sa fii mijlocitor inaintea lui Dumnezeu pentru ca cererile noastre sa-si afle raspunsul.
Sfinte Ioanichie, roagă-te pentru noi. AMIN !
de Ierod. Gamaliel Sima Mănăstirea Antim
