Istoria Primului Război Mondial și a Marii Uniri, așa cum apare în manualele școlare sau tratatele academice, utilizează, pe lângă date și evenimente, și câteva nume ale unor personaje cu valoare de simbol. Din păcate, în perioada comunistă, politicul a intervenit brutal ștergând din memoria colectivă nume mari ale trecutului, figuri de eroi care deranjau ideologia oficială prin ceea ce reprezentau. Este și cazul maicii Mina Hociotă, o călugăriță care și-a slujit țara cu devotament, dar pe care regimul comunist a preferat să o pună la index.
Incontestabil, aceste nume cu valoare de simbol sunt vrednice să fie înscrise în cărțile de istorie, după cum toți cei care au murit pentru țară în Marele Război și au contribuit implicit, prin jertfa lor, la crearea României Mari, trebuie să aibă locul lor în cartea de aur a neamului nostru. Un astfel de personaj-simbol este maica Mina Hociotă, o călugăriță care și-a slujit țara cu devotament, dar pe care regimul comunist a preferat să o pună la index într-o epocă în care credința în Dumnezeu, Biserica Ortodoxă erau subiecte tabu. Se cuvine, așadar, să contribuim și noi la recuperarea memoriei unei figuri excepționale a acelor timpuri – călugărița Mina Hociotă.
Consacrare internațională
Pe linia recuperării memoriei acestei călugărițe s-a înscris și evocarea activității sale din vremea Marelui Război în cadrul proiectului internațional dedicat Primului Război Mondial și finanțat de Uniunea Europeană – site-ul europeana.eu, unde, alături de o fotografie pe care o redăm cu această ocazie, publicul din întreaga lume poate citi biografia sa. Un merit în această prezentare o au călugărițele de la Mănăstirea Nămăiești, locul în care și-a petrecut mare parte din viață maica Mina Hociotă, acestea furnizând informații, scrisori și fotografii aflate în arhiva mănăstirii. De asemenea, o contribuție însemnată o are și doamna Cristina Ioana Roiu de la Biblioteca Academiei Române, responsabilă de partea românească a acestui proiect european, care a remarcat în 2014, în timpul campaniei de la Sibiu, activitatea deosebită a călugăriței.
Descoperirea poveștii maicii Mina și a rolului ei important în vremea Primului Război Mondial a fost unul dintre cele mai importante rezultate ale campaniei „Europeana 1914-1918” din România, pentru că puțini oameni cunoșteau povestea ei, fiind ignorată total de istorici în timpul comunismului, după cum avea să scrie Cristina Ioana Roiu în raportul privind proiectul „Europeana”. Ceea ce este important este faptul că acest demers a conferit o dimensiune europeană unei personalități comparabile, prin faptele sale, cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.
Scurte note biografice
Marina Hociotă (1896-1977), căci acesta este numele ei de mirean, s-a născut în Săliștea Sibiului la data de 19 august 1896 într-o familie modestă de oieri. Moartea prematură a tatălui său, greutățile familiei, precum și faptul că la școala din sat nu putea să învețe în limba română, ci numai în maghiară, au determinat-o pe copila de doar 14 ani să treacă munții în Moldova. În mod sigur, în luarea acestei decizii a contat și faptul că sora mamei sale era călugăriță la Mănăstirea Văratec. Ajunsă aici în anul 1910, ea avea să fie călugărită sub numele de Mina. Șederea sa la Văratec s-a întins pe mai bine de un deceniu.
În 1915, Mitropolitul Moldovei Pimen a obținut de la autoritățile române încuviințarea de a pregăti în domeniul asistenței medicale clerul monahal pentru a răspunde unei eventuale nevoi de infirmiere și asistente în caz de război. Din acest motiv, câteva zeci de călugărițe au urmat cursuri în domeniul medical. Întâmplarea a făcut ca Mănăstirea Văratec să fie centru de pregătire sanitară, iar Mina Hociotă a participat și a obținut un atestat care îi conferea dreptul de a oferi asistență medicală primară.
Izbucnirea războiului și intrarea României alături de Antantă în 1916 au găsit-o pe tănăra monahie la post și plină de entuziasm patriotic: „Vă puteți închipui ce bucurie am putut simți, când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri care ne-au liberat de sub jugul strein unguresc”, avea să mărturisească ea mai târziu într-o scrisoare autobiografică solicitată de preotul Grigore Popescu, pentru a fi inserată în volumul intitulat „Preoțimea română și întregirea Neamului”, apărut în 1940.
Ostași ai Domnului și ai țării
A fost repartizată la spitalul de la Tecuci, apoi odată cu retragerea armatei în Moldova, va exercita în continuare sarcina de cadru medical. Ea va purta uniformă militară cu permisiunea mănăstirii de unde provenea, iar pentru faptele sale va primi gradul de sublocotenent. Este cu siguranță un caz unic în rândul monahilor, și rarisim în rândul femeilor. Numai Ecaterina Teodoroiu mai primise acest rang militar.
În vara anului 1917, a participat la bătăliile din „triunghiul morții”, culegând răniții de pe câmpul de luptă și din tranșee, fapt care i-a periclitat viața, fiind grav rănită la un picior. A existat chiar pericolul ca piciorul să-i fie amputat. Ulterior, a activat la Iași, la spitalul 271, unde va avea grijă cu mare devotement de răniți, pe întreg parcursul conflictului.
Pentru meritele sale a fost decorată de regele Ferdinand în ziua de 7 iulie 1918, primind „Crucea Comemorativă”. Este probabil momentul demobilizării sale. Maica Mina își făcuse datoria din plin. Cu satisfacție avea să afirme: „Noi călugărițele și călugării ne-am pus în nesiguranța vieții pentru tron și pentru țară și am slujit cu credință și am mers în războiu cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință. Noi ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca niște ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului”.
Biografia sa continuă cu o mutare definitivă de la Văratec la Mănăstirea Nămăiești, Argeș. Aici va sluji populația din zonă uzând de cunoștințele sale medicale, desăvârșite în anii 1930-1932 la sfatul și cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea.
În vremea celui de-al Doilea Război Mondial va lupta din nou pentru țară, fiind repartizată la spitalul de la Câmpulung-Muscel. În 1968 participă la ceremoniile de la Mărășești, la aniversarea a 50 de ani de la încheierea Marelui Război. S-a stins din viață în anonimat în iulie 1977. Poate și de aceea, pentru a nu fi uitată, ierarhul Antonie Plămădeală avea să-i dedice un studiu în revista „Biserica Ortodoxă Română” nr. 11/12, 1978, spunând despre ea că ar fi „o nouă Ecaterina Teodoroiu”.
După căderea comunismului și în apropierea Centenarului Marelui Război, figura sa eroică iese la lumină ca un omagiu și gest reparatoriu pe care aceasta îl merită pe deplin…
sursa: Ziarul Lumina
