Afacerea Aquarius demonstrează responsabilitatea criminală a ONG-urilor pro-imigrație și complicitatea ticăloasă a puterilor politice.
Un interviu senzațional cu jurnalistul britanic Douglas Murray, autorul cărții „Strania sinucidere a Europei”, pentru Le Figaro.
Ați scris o carte dedicată studiului acestor valuri succesive de imigranți care lovesc în continuu țările Europei occidentale. Care este poziția dvs în legătură cu criza vasului Aquarius?
Este uimitor să vezi cum se perpetuează aceeași nebunie pe care o descriu în cartea mea. Pe continentul nostru, se pare că nimeni nu vrea să tragă vreun învățământ sau să gândească altfel decât pe termen foarte scurt.
Crede oare cineva cu adevărat că odată ce Spania le va primi pe cele aproximativ 600 de persoane de pe Aquarius, problema se rezolvă? Că nu va fi nimeni care să bage de seamă ce se petrece și să hotărască să facă la fel, urmând aceeași cale ca Aquarius?
De fapt, care este politica noastră? Că oricine se suie la bordul unui vapor poate ajunge în Europa? Că oricine ajunge astfel în Europa are dreptul să rămână?
Se pare că aceasta este politica noastră. Și este intolerabilă.
Emmanuel Macron a denunțat „cinismul și iresponsabilitatea” guvernului italian, pentru refuzul de a primi vasul. Cum vedeți acest refuz italian?
Cred că președintele Macron ar trebui să dea un exemplu. Ar trebui să insiste pentru ca viitorul Aquarius, și cel care va urma, și cel de după el, să acosteze în Franța.
Locuiesc la Nisa acum și mi se pare singura soluție rezonabilă. Sunt convins că populația locală va primi cu plăcere un mare grup de persoane din Africa sub-sahariană. La urma urmei, sudul Franței este foarte vast și nu toate persoanele trebuie să se instaleze la Nisa.
Lăsând gluma deoparte, dacă cineva este cinic, acela este Macron. Una zice și alta face. Mustră noul guvern italian pentru că nu a permis lui Aquarius să acosteze în Italia. Totuși, după criza din 2015, guvernul francez a reinstituit controlul la frontiera franco-italiană.
Dacă președintele Franței este partizanul sosirii imigranților, atunci de ce obligă Italia să suporte povara și să-i păstreze pe imigranți la ea? De ce nu deschide frontierele și nu dă voie miilor de imigranți ilegali să pătrundă în Franța?
Ar trebui să o facă, dacă detestă într-atât cinismul. De fapt, am putea spune că Macron este cinic și responsabil.
Matteo Salvini, ministrul italian de Interne, a răspuns criticilor că nu face decât să aplice programul pentru care a fost ales. Este posibil să oferi un răspuns îngrijorărilor populației și în același timp să duci o politică umană și respectând drepturile omului?
Italia este în mod evident într-o situație foarte gravă. Partidul lui Salvini a promis că expulzează 500.000 de persoane care au sosit ilegal în țară. Iubesc Italia, însă mă întreb dacă există o țară în lume care să poată expulza o jumătate de milion de oameni într-o manieră ordonată și umană.
De altfel, Italia nu are decât o versiune mai extremă a unei probleme pe care o avem toți. Unde îi expulzăm pe oameni, odată ce au ajuns deja la noi? Cum îi constrângem?
Cred că nimeni nu va face așa ceva, deși chiar asta ar trebui făcut.
Pentru că distincția dintre imigrația legală și imigrația ilegală trebuie să rămână.
Unele persoane, care pledează pentru deschiderea frontierelor, se întreabă: „care este diferența?” Răspunsul este: „legea”. Ceea ce nu este puțin lucru.
Probabil că Salvini nu va reuși. Este probabil că partidul său va imputa acest eșec Mișcării 5 Stele și la un moment dat (probabil anul viitor) italienii vor trebui să meargă din nou la urne. Și atunci Liga va fi cea care va profita de situație.
În cartea dvs, ați consacrat un capitol întreg Lampedusei. Italia nu și-a luat deja partea corectă prin primirea noilor veniți?
Așa este. Timp de ani de zile, Italia și Grecia au purtat povara unei politici nu doar decisă, dar și încurajată, de Bruxelles și Berlin. Bineînțeles, fusese planificată o „împărțire a sarcinii” în ceea ce privește frontierele externe ale Europei, însă italienii și grecii au fost singurii care au suportat povara.
Așa se face că Nordul Europei blamează Sudul pentru politicile de care Nordul este responsabil.
Primii imigranți au ajuns la Lampedusa începând cu mijlocul anilor 2000. Amintiți că au fost primiți cu multă amabilitate și bunăvoință. Apoi au venit primăverile arabe. Scrieți în cartea dvs că Italia a suportat această enormă povară financiară și umană aproape singură…
Italienii și grecii au fost extrem de generoși și amabili. Nu au existat tulburări civice la scară mare și în general au încercat să-i primească pe toți cei care debarcau pe țărmul lor.
Dar ați fost de curând în Italia? Gările și parcările au devenit tabere de imigranți. De ce ar fi acest lucru ceva pozitiv? De ce ar fi de dorit?
Acest fenomen a luat proporții timp de mulți ani, însă, în ultima vreme s-a accelerat. Iar politicienii le-au lăsat cu bună știință urmașilor lor grija de a se ocupa de această problemă, pentru că devenise prea complicată pentru ei.
Același lucru este valabil și în Marea Britanie și peste tot în Europa occidentală.
Însă oamenii trebuie să fie conștienți că toate previziunile demografice despre Africa sugerează că numărul de persoane care vor încerca să pătrundă în Europa în anii următori va fi mult mai mare decât cel de azi.
De aceea, spun că dacă nu reușim să ne păstrăm legile și frontierele acum, atunci nu avem nici o șansă.
În 2013, guvernul italian a creat programul „Mare Nostrum”. Care era scopul acestei operațiuni, susținută deopotrivă de UE și de comunitatea internațională? Care au fost rezultatele? Această operațiune nu a convins din ce în ce mai mulți imigranți să vină?
Obiectivul s-a dorit o reacție la naufragiile tragice ale navelor îmbrătrânite, încărcate cu oameni de către bandele de traficanți dornici să-și maximizeze profiturile. Europa a văzut consecințele oribile și a dorit să ajute.
Însă la final am agravat problema. Nimeni nu vrea să recunoască, dar a trimite vasele pe Mediterana pentru a aduce oamenii în siguranță în Europa a creat un „factor de atracție”. Toată lumea neagă, dar este adevărat.
Traficanții au pus din ce în ce mai puțin carburant în motoarele navelor, pentru că știau că europenii le vor intercepta din ce în ce mai rapid, făcând astfel în locul lor cea mai mare parte a contrabandei. Ceea ce era excelent pentru contrabandiști, dar catastrofal pentru Europa.
Acest fenomen nu este provocat parțial și de ONG-uri?
Evident. Toate aceste fenomene sunt amplu favorizate de ONG-urile „open borders”, organizații conduse de indivizi care sunt veritabili extremiști. Ei distribuie informații imigranților și potențialilor imigranți pentru a-i ajuta să ocolească regulile existente și le explică ce trebuie să facă pentru a rămâne în Europa.
Aceste ONG-uri cred că lumea nu trebuie să aibă frontiere. Că frontierele sunt rasiste. Că frontierele sunt cauza tuturor problemelor din lume. Și și-au asumat misiunea de a slăbi frontierele Europei.
Autoritățile italiene au prins un număr de ONG-uri în flagrant delict de colaborare cu rețelele de contrabandă de carne vie. Aceste ONG-uri au fost interceptate vorbind la telefon cu contrabandiștii, stabilind punctele de întâlnire și chiar returnând vasele contrabandiștilor.
Cine le-a dat acestor grupuri dreptul de a dicta viitorul continentului nostru? Cine le-a permis să fie arbitrii noștri de moralitate?
Odată ajunși în Europa, imigranții mai pot fi trimiși înapoi?
Da. Persoanele care au mințit în privința țării lor de origine, sau care vin dintr-o țară sigură sau care nu au făcut o solicitare de azil legală ar trebui trimiși înapoi rapid. Nu ar trebui îngăduit ca judecarea apelurilor să dureze ani de zile.
Pentru a reveni la criza navei Aquarius, ce spune această criză despre Europa? Este simbolul „sinuciderii Europei” sau dimpotrivă poate duce la o redobândire a conștiinței politice?
Ea dovedește că nimic nu se va schimba deocamdată. Este un lucru pozitiv că guvernul italian a spus în sfârșit „destul!”. Însă răspunsul cinic al celorlalte țări europene arată că, pentru moment, toată lumea speră să evite consecințele acestui val migrator asupra continentului nostru.
Poate că unele țări vor fi în măsură să se țină departe încă o vreme. Poate că Franța va evita ce e mai rău anul acesta. Dar nu va dura la nesfârșit. Pentru nici o țară.
De aceea, în loc să facem gălăgie sau să ne războim unii cu alții, noi toți din Europa ar trebui să recunoaștem cinstit ceea ce se petrece și să atacăm problema frontal. Doar acționînd astfel avem toate șansele de a găsi răspunsurile umane și decente.
Și de a păstra continentul nostru recognoscibil pentru generația următoare.
sursa: Evz.ro
