O posibilă manifestație anti Ziua Tatălui. Deocamdată doar sub forma satirei propusă de publicația americană ThePeoplesCube.com
„Ziua Mamei” și „Ziua Tatălui” au trecut aproape neobservate, în prima și a doua duminică ale lunii mai. Și nu pentru că românii n-ar fi familiști, ci pentru că aceste sărbători legale și naționale au fost introduse în legislație relativ recent, în urmă cu doar 10 ani.
Însă, defazați față de progres cum îi știm, românii n-au aflat probabil că în Occident cele două sărbători nu doar că au trecut de mult de momentul la care erau „la modă”, dar mai nou se află sub atac din partea așa-zișilor reprezentați ai „minorităților sexuale” ori a feministelor căpiate și preocupate de proiectarea asupra întregii societăți a propriilor neîmpliniri și frustrări.
În unele țări, acești „social justice warriors” doresc abolirea Zilei Tatălui (de exemplu în Australia). Pretind că aceasta nu e suficient de incluzivă, adică discriminează împotriva familiilor în care nu există un tată! Cum ar fi, de exemplu, familiile în care copiii s-au născut din… două femei!
Cam aceeași soartă ar putea să o aibă și Ziua Mamei. În Anglia de exemplu ar putea fi eliminat cuvântul „mamă”, care este, se pare, ofensator, iar sărbătoarea va deveni un fel de ziua tuturor, adică a nimănui în particular!
Cu alte cuvinte, biologia și legile naturii sunt discriminatorii. Biologie – rea, incluziune – bună!
Există bărbați care vor să devină femei. Și invers. Natura le-a desemnat, crudă cum o știm, un rol pe care cei în cauză îl resping. Așa încât căută să repare nedreptatea cum pot. Spre exemplu, permit bărbaților care se pretind femei să concureze în competițiile sportive feminine. Ghici cine câștigă!
În California, certificatele de naștere nu mai precizează mama și tatăl, ci doar termenul generic părinți. În loc de soți și soție, certificatele de căsătorie menționează „soț 1” și „soț 2”. Sperăm că au lăsat ceva spațiu liber pentru următorii, având în vedere că ceea ce urmează în mod logic în marșul spre progres este… legalizarea poligamiei.
Dacă un bărbat se poate căsători cu un altul, iar o femeie, cu alta; dacă furnizorii de servicii pot fi ruinați cu amenzi pentru că refuză să participe la o pseudo-ceremonie care este total contrară conștiinței lor; dacă în mod oficial cei care se angajează în anumite practici sexuale pot primi statutul de minoritate sociologică, iar cei care pretind că împăratul este gol sunt făcuți bigoți… mai este ceva care a rămas imposibil?
…Dacă nu stopăm acest fals „progres”, va veni destul de curând în România ziua în care „minoritățile sexuale” ne vor aduce în fața instanței pe motiv că sărbătorim Ziua Tatălui sau Ziua Mamei. Și-atunci vom înțelege poate că avertismentele pe care le lansăm de ani cu privire la agenda Accept, a CNCD și a grupurilor afiliate lor este reală și că „sindromul cetății asediate” nu e chiar un sindrom.
sursa: Cultura Vieții
