Senatul României a adoptat o lege care pedepsește antisemitismul cu închisoarea. Răspândirea „ideilor sau concepțiilor antisemite” atrage o pedeapsă de minim 3 luni de pușcărie

2 631
Senatul României a adoptat un proiect de lege care pedepsește drastic orice formă de antisemitism, așa cum este acest fenomen definit în opinia inițiatorilor actului normativ.

Astfel, „Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului” a primit votul senatorilor, însă forul decizional este Camera Deputaților.
Actul normativ prevede închisoare de la trei luni la trei ani pentru promovarea în public, sub orice formă, a unor idei, concepții sau doctrine antisemite, pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite (drapele, insigne, uniforme, sloganuri etc.), precum și pentru confecționarea, vânzarea, răspândirea ori deținerea în vederea răspândirii a acestora;
închisoare de la un an la cinci ani pentru distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, a materialelor antisemite (imagini, mesaje text, conținut audio-video etc.);
închisoare de la trei la zece ani pentru inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei organizații cu caracter antisemit.
Conform inițiatorului, Silviu Vexler (minorități) „prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult”. De asemenea, „prin organizație cu caracter antisemit se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei legi”. Prin simboluri antisemite, inițiatorul înțelege „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul”.
Iar prin „materiale antisemite se înțelege: imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul”.
În expunerea de motive,  se susține că „necesitatea adoptării unui act normativ distinct care să introducă măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului decurge și din faptul că propagarea în public a ideilor, concepțiilor și doctrinelor antisemite, precum și a simbolurilor sau materialelor antisemite, în special pe internet și prin intermediul rețelelor de socializare, nu au putut fi combătute prin intermediul mijloacelor legislative aflate la dispoziție în prezent.
În același timp, promovarea luptei împotriva antisemitismului trebuie să fie avută în vedere într-un context mai larg, alături de lupta împotriva intoleranței, discriminării, rasismului, xenofobiei etc.
Este important de menționat că în 2018 se împlinesc 80 de ani de la introducerea în România a legilor rasiale și antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc”, iar adoptarea legii menționate anterior „va reprezenta atât un instrument legislativ esențial, cât și o expresie a puternicului angajament politic de a acționa hotărât împotriva tuturor formelor de manifestare ale acestei percepții, bazată pe ură împotriva evreilor”.
Recent, premierul României s-a întreținut la Tel Aviv cu premierul Israelului, iar anul trecut, președintele Iohannis a fost premiat de o influentă organizație evreiască din SUA.
sursa: ActiveNews
2 Comments
  1. Ionut Moraru says

    Pe mine nu ma deranjeaza decat antiromanismul, iar in Parlamentul Romniei trebuie date numai legi care pedepsesc cu inchisoarea antiromanismul.
    Ptr mine antisemitismul este un titlu de glorie si o mandrie. Adica un jidan ma pune sa stau capra si eu nu vreau. Si asa devin antisemit. O alta jidaneala ca lege nu se poate numi!

  2. IO...gereules says

    Ce-i aia antisemit?Cine sant semitii astia?Cuvantul asta a fost inventat si raspandit pe intregul mapamond aiurea,deaceia ma mir cum de nu s-au popularizat cuvinte,expresii romanesti sau ale altor natiuni,reale ca:antihot,antisarlatan,antitradator,anticriminal,… si inca multe alte anti regulilor lasate de Isus pe pamant,adica actiuni care incalca legile creatorului lumii,ale Lui Dumnezeu.Nu inteleg.Un mare jurnalist si critic literar(Bernard Lazar) spunea ca „antisemitismul se afla in gestatie permanenta in jidan nu in antisemit”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php