Suntem obligați să recunoaștem „căsătoriile” unisex de pe teritoriul altor state membre UE? Se pot duce doi homosexuali români să se „căsătorească” în alță țară și apoi să ceară recunoașterea „căsătoriei” lor în România? Răspuns scurt: NU.
În presa românească a trecut aproape neobservată știrea că în Statele Unite s-a făcut în sfârșit dreptate în cazul cofetarului din Colorado care a refuzat să facă tortul pentru nunta a doi bărbați homosexuali. E o veste bună, una din puținele vești bune în ceea ce privește vechea și buna noastră libertate de exprimare, amenințată tot mai mult de noua și proasta cenzură și autocenzură ideologică.
În același timp, decizia CJUE de miercuri despre cazul Coman ne aduce o veste bună și una proastă; cele două cazuri au în comun faptul că s-a scris despre ele că au fost forțate și provocate, pentru a crea precedente și exemple. Să le luăm pe rând, începând cu ultima.
Suntem obligați să recunoaștem căsătoriile homosexuale de pe teritoriul altor state membre UE?
S-a spus cu mult aplomb în presa noastră că decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Coman-Hamilton ar presupune că România va trebui să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau că doi gay nu se pot căsători în România, dar s-ar putea căsători în UE și pot reveni apoi în România, având recunoașterea căsătoriei. Ambele interpretări nu sunt doar exagerate, sunt complet false.
Prin această Decizie țările UE NU au fost obligate, în nici un fel, să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau să recunoască realități juridice de pe teritoriul altor țări care vin în contradicție cu legislația proprie. Prin decizia CJUE nu se impune recunoașterea statutului de soț persoanei de același sex căsătorită în alt stat, ci doar a unui efect particular al acestei căsătorii, anume dreptul de rezidență decurgând din includerea în sfera membrilor de familie definiți de directiva referitoare la libera circulație. Acestea este prima veste bună.
Este de menționat și că dreptul nostru intern acoperea deja acest drept de ședere prin art. 2 pct.7 din OUG 102/2005, așa cum legislația noastră asigură acces egal la piața muncii, la servicii medicale și la educație indiferent de sexul, rasa, religia sau orientarea sexuală a unei persoane. Auzim cum unii activiști spun, iar și iar, că homosexualii ar fi discriminați zi de zi în România pe piața muncii, la spital sau la școală, or eu unul nu țin minte să mi se fi pus vreodată în față vreun formular la interviu, la spital sau la școală în care să fiu întrebat despre preferințele mele sexuale. Sexul, rasa religia sau orientarea sexuală sunt un subiect tabu pentru angajatori și pentru instituțiile publice, iar afirmația este cu atât mai bizară în condițiile în care în companiile și în școlile românești vedem tot mai multe acțiuni (link aici după ActiveNews) și chiar materii noi (link aici) care susțin „dimensiunea de gen” și „diversitatea”.
Așadar, cazul Coman putea fi rezolvat de instanțe fără escaladarea la CCR și fără intervenția CJUE. Fapt care naște presupunerea că litigiul a fost declanșat artificial, doar pentru a putea fi sesizate consecutiv CCR și apoi CJUE.Referendumul pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României rămâne necesar pentru a contracara orice încercare de a se susține pe viitor că noțiunea de Căsătorie a evoluat și a fost acceptată universal în noul înțeles. Aceasta este, foarte probabil, teza pe care se vor construi viitoarele spețe care vor încerca să răstoarne jurisprudența actuală a CJUE și CEDO, care lasă fiecărui stat libertate de decizie.
O victorie pentru România?
Unii activiști au mai spus că această decizie reprezintă „o victorie pentru România” în fața „acțiunilor CpF, BOR și grupurilor neoconservatoare sprijinite de forțele reacționare americane”. Chiar dacă implicațiile deciziei CJUE sunt limitate și chiar dacă nu face decât să reitereze o realitate care era deja recunoscută, această decizie a CJUE este dată împotriva României, de vreme ce statul român a avut o opinie contrară soluției oferite, și a valorilor susținute de o majoritate a românilor. În treacăt fie spus, merită menționat faptul că statul român a fost susținut de reprezentanții statelor leton, maghiar și polonez, iar cauza lui Coman & Hamilton de ACCEPT și… de CNCD, adică de o instituție a statului român, plătită din bani publici.
În plus, această decizie vine în contextul în care în România se desfășoară, de trei ani, o amplă acțiune de advocacy pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituție. Inițiativă faultată de media prin demonizarea ei constantă și, adesea, prin răspândirea de fake news-uri în jurul ei; și obstrucționată de unii politicieni prin toate mijloacele posibile – fapt foarte elocvent pentru starea democrației în România și pentru funcționarea statului de drept, în condițiile în care un Referendum este expresia cea mai directă a voinței unui popor.
Apropo, unii dintre deontologii noștri și-au amintit și ei acum de acest lucru în contextul în care cer un Referendum pentru apărarea DNA, după ce aceiași deontologi ne-au spus timp de trei ani că un Referendum este „o formă de dictatură”, o formă a populismului sau chiar a fascismului, sau că e o cheltuială inutilă. Cât despre „forțele reacționare americane”, nu pot decât să remarc stupefiat folosirea unui limbaj cu un puternic damf al „deceniului întunecat” stalinist. Aceiași termeni și același schematism reducționist și maniheist, în care avem, pe de o parte, forța bună a istoriei și a progresului, pe de altă parte, forțele reacționare dezbinătoare.
Așadar, ce fel de victorie pentru România? Chiar așa mare să fie disperarea, încât un câștig de miză mică, previzibil, realizat de advocacy-ul LGBT, care nu ajută pe nimeni, nici măcar persoanele LGBT, să fie ambalat sub forma unei mari realizări naționale? Sună aproape a bătaie de joc dacă te uiți la gravele probleme care frământă societatea românească – la sărăcia de la sate, la criza sistemului de educație, la dezastrul din agricultură și la atâtea altele.
Bătălia pentru libertatea de exprimare – o bătălie purtată cu forțe inegale
Revenind la decizia Curții Supreme a Statelor Unite, aceasta a reprezentat o surpriză majoră. Bătălia a fost de la bun început purtată cu forțe inegale. Litigiul a început din 2012, când Jack Phillips, patronul Masterpiece Cakeshop, a refuzat să facă un tort pentru doi bărbați homosexuali, invocând motive religioase și recomandându-le un alt cofetar care să accepte să le facă tortul. E important să știm și că Phillips le-a spus clienților homosexuali că poate să le furnizeze orice fel de produs de cofetărie pentru orice fel de prilej de sărbătoare, dar nu un tort care să celebreze nunta lor, de vreme ce aceasta contravine credințelor sale religioase. În loc să urmeze recomandarea, cei doi au depus o plângere de discriminare la Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado.
Am văzut acțiuni similare și în alte cazuri – spre exemplu, Kim Davis povestea că, în ciuda faptului că i-a rugat în numeroase rânduri pe cei doi bărbați homosexuali să apeleze la un alt funcționar de stare civilă care le-ar fi oficiat căsătoria, aceștia veneau în mod intenționat la ea. Este o strategie comună folosită de activiștii agresivi – aceea de identifica un om care se opune ideologiei lor, de a-l hărțui, și de a face din el un exemplu. Pentru a descuraja, prin intimidare și adesea chiar prin agresiune fizică, eventuale opoziții viitoare. A se vedea și acțiunile quasi-teroriste ale ACT-UP pe care le descriu aici și aici; acțiuni „celebrate” în filmul proiectat în fața celor 150 de liceeni aduși pe liste la Elvira Popescu.
Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado l-a găsit pe Phillips vinovat și a ordonat „reeducarea” bărbatului, timp de doi ani – și nu doar a lui, ci și a angajaților acestuia. Phillips a făcut apel la un tribunal local, apoi, în 2015, la Curtea de Apel din Colorado – și a pierdut în ambele cazuri. Curtea Supremă din Colorado a refuzat să audieze cazul în 2016, dar Phillips a fost susținut the Alliance Defending Freedom (ADF) care a cerut Curții Supreme a Statelor Unite să-l audieze. În cele din urmă, Curtea Supremă americană a acceptat cazul.
Emailuri pline de ură, amenințări cu moartea și mesaje obscene
Lobby-ul LGBT a convins o serie de corporații și de personalități din lumea americană să depună un Amicus Curiae împotriva lui Phillips. Începând cu 2012, cofetarul a primit numeroase „emailuri pline de ură”, „amenințări cu moartea” și „telefoane obscene” – o altă strategie comună de intimidare folosită de activiști, pe care am văzut-o și în cazul familiei McIlheny (link aici – la paginile 19 și 20). Totuși, Phillips a avut și susținători – o serie de personalități afro-americane i-au luat apărarea, susținând că refuzul lui de a face un tort pentru o „nuntă” homosexuală nu poate fi asociat, în nici un fel, cu discriminarea rasială. Pe lângă reeducare, cofetarul a fost obligat să nu mai facă nici un tort de nuntă – așadar, dacă a refuzat să facă un tort pentru doi bărbați, el a fost obligat să nu mai facă torturi nici pentru căsătoria unui bărbat și a unei femei. Prin această interdicție, a pierdut cam 40% din veniturile afacerii.
„Ceea ce ar comunica un tort care ar celebra acest eveniment reprezintă un mesaj care contrazice cele mai profunde convingeri religioase ale mele, și, în calitate de artist, acest lucru e ceva ce nu pot să fac, prin urmare am refuzat în mod politicos”, a spus Phillips. „Dar aceasta nu a fost numai o decizie de afaceri. Mai mult decât orice, a reprezentat o reflecție a devotamentului față de credința mea”.
Decizia inițială – o decizie împotriva credinței și a viziunii creștine
Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că Jack Phillips nu a fost audiat și tratat în mod echitabil de Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado, iar acest tratament injust a violat libera exercitare a libertății religioase prevăzută în Constituția Americană. Practic, cei șapte judecători au arătat, toți, că Divizia din Colorado nu s-a raportat în mod neutru la credința creștină a lui Phillips – ci a dat o decizie care e, în esență, împotriva credinței și a viziunii creștine.
„Felul cum Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado a judecat acest caz nu a respectat obligația Statului la o poziție neutră din punct de vedere religios”, a arătat Curtea Supremă. „Modul în care Divizia a tratat cazul denotă o ostilitate clară și de nepermis împotriva credinței religioase sincere care a motivat refuzul [lui Phillips].”
Cazul a fost numit un „Roe c. Wade” al libertății religioase și al libertății de exprimare. Decizia în acest caz este foarte importantă pentru viitor – deoarece apără libertatea de exprimare și libertatea de conștiință și arată că un guvern nu poate să oblige artiștii sau oamenii de afaceri să creeze opere de artă sau să ia parte la acțiuni care merg împotriva conștiinței lor și a convingerilor religioase.
Cazul Jack Phillips – apărat de ADF
Cazul Masterpiece Cakeshop v. Colorado Civil Rights Commission a fost apărat de ADF, o asociație care militează pentru libertatea de exprimare și libertatea religioasă, despre care am mai scris aici. ADF a fost etichetată de un ONG american, Southern Poverty Law Center, drept „grup de ură”. Același ONG a pus călugărițele catolice de la The Singing Nuns, organizația americană de veterani de război VFW și „Merry Christmas” pe „listele de ură”.
Procedeele de etichetare ale SPLC au fost aspru criticate în presa americană, iar SPLC a fost numită „o escrocherie bazată pe comerțul cu ură”. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii dintre activiștii de la noi să preia eticheta de „grup de ură” pusă asupra ADF de acest ONG american lipsit de orice credibilitate; și ceea ce nu a împiedicat o parte a presei noastre să preia aceeași etichetă, trecând, alături de ADF, toate cultele religioase din România, inclusiv comunitatea mozaică, la „grupuri de ură”. Ei bine, ADF își trece în dreptul său o victorie răsunătoare – și ne aduce tuturor o veste bună pentru libertatea de exprimare și pentru libertatea religioasă din lumea occidentală.
Ochiul lui Sauron și toiagul lui Gandalf
Dacă tinerii activiști din ziua de azi văd lumea împărțită în progresiști buni și reacționari răi, eu aș propune o altă variantă de mitologizare a faptelor despre care am vorbit mai sus. O mitologie, sper, de mai bună calitate și pe care vă invit să o receptați în registrul adecvat. Și, cum Vice.com m-a pus în insectarul „liderilor Coaliției pentru Familie” (o altă minciună, din lunga serie de fake-uri și manipulări pe care le rulează această platformă de propagandă), lideri care „se cred elfii din Lord of the Rings”, voi dezvolta chiar narațiunea sugerată de cei de la Vice. Decizia Curții Supreme a SUA o percep ca pe o revanșă fragilă, dar însemnată, pe care lumea veche a adevărului, a binelui și a frumosului o repurtează în fața bravei, dar hâdei lumi noi a ideologiilor materialiste, dialectice și „tolerante”. Tolerante, desigur, în spiritul dialecticii – „nici un fel de toleranță pentru dușmanii toleranței”. Ca și cum Gandalf l-ar fi oprit măcar pentru câteva secunde din marșul distrugător pe Sauron, ciobind cu toiagul său din puterea pătrunzătoare a ochiului necruțător, ochi care vrea să identifice spre a anihila orice urmă de viață și de libertate din lume.
P.S. Încă un fake news pe care l-am văzut zilele acestea e acela că Referendumul e pentru modificarea definiției familiei în Constituție – nu, dragi tovarăși și preteni activiști (pe rit nou sau vechi), Referendumul este – exact așa cum ne invită CJUE in Decizia de ieri – pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituție, precizându-se atât sexul, cât și numărul soților. Pentru că, în caz că nu știați, poliamoria este și ea la mare căutare și modă, și multe voci vorbesc deja în unele țări UE despre legalizarea de facto a poligamiei; dar ce este această mică minciună pe lângă atâtea altele mai mari pe care le răspândesc activiștii noștri zi de zi?
