Știm cu toții că trăim într-o societate bazată pe consum. Consum disperat, frenetic, de multe ori inutil sau chiar nociv. Toată lumea crede că efectuarea și afișarea unor cheltuieli extravagante sunt condițiile de bază ale dobândirii unui statut social ridicat. Fiecare vrea să arate că „își permite”! Ai, n-ai, bani, faci pe dracu-n patru, te împrumuți și îți cumperi o mașină care îți sechestrează veniturile pe următorii zece ani. Ai, n-ai bani, te împrumuți și pleci într-o vacanță de lux. Acolo nu uiți să dai imediat check-in pe Facebook, să afle toți cunoscuții că „ți-ai permis” o astfel de vacanță. Ai, n-ai bani, îți cumperi hainele de la cei mai costisitori croitori și, ca nu cumva să fie cineva care nu remarcă, aduci vorba, ca „din întâmplare”, de câte ori ai ocazia.
Știm de asemenea că în societățile democratice guvernele fac orice pentru a aduce electoratul, cât mai repede, la un nivel de satisfacție suficient pentru a le permite realegerea peste 3-4 ani, favorizând soluțiile imediate, în detrimentul strategiilor pe termen mediu și lung.
Tendința de a menține acest nivel de satisfacție implică însă cheltuieli, care sunt cu atât mai mari cu cât diferența între productivitatea și pretențiile populației este mai ridicată. O populație săracă sau risipitoare, care nu numai că nu este în stare să economisească nimic, dar are cheltuieli cu mult peste posibilitățile reale, va cere întotdeauna mai mult, din ce în ce mai mult de la aceste guverne: măriri de salarii, asistență medicală gratuită și de calitate, siguranță publică, educație gratuită, etc. Neîndeplinirea acestor cerințe poate face ca respectivul guvern să nu mai fie reales, așa că începe să „scormonească” după resurse. Iar, de cele mai multe ori, ajunge la concuzia că cea mai rapidă și eficientă metodă, pe termen scurt, este.. datoria publică!
Cei mai mulți dintre voi ați auzit de creșterea exponențială a dobânzilor interbancare din ultimele luni, care au dus ROBOR la peste 2%. Dobânda interbancară nu poate crește atât de mult decât dacă există un dezechilibru major între cererea și oferta de credit, de cele mai multe ori provocat de intrarea pe piață a unui mare jucător, un mare cumpărător de credite. Iar acesta a fost, în ultimul an, Guvernul României. Cantitatea uriașă de bani pe care ultimele guverne au împrumutat-o, în numele nostru, a menținut nivelul cheltuielilor publice pe termen scurt. Dar a mai făcut și altceva: a dus datoria publică la un nou record istoric pentru România: 288 miliarde lei! Asta înseamnă că o familie cu 3 membri este datoare cu peste 50.000 lei (aproape 11.000 euro) în afara datoriilor acumulate de familie în nume propriu. Ca procent din Produsul Intern Brut însă, România este, comparativ cu alte state, în situația în care mai poate administra cu succes datoria publică. Încă! Tocmai de aceea publicăm acest material: pentru că mai putem face ceva!
Cu un nivel al datoriei publice de 40 % din PIB România se află încă departe de ceea ce studiile economice și statistice consideră zona critică, de unde nu mai există cale de întoarcere (80-100% din PIB). Ca dinamică însă, viteza de îndatorare este una îngrijorătoare. În 1990 nu numai că nu aveam nicio datorie publică, dar dețineam chiar și creanțe de miliarde de dolari. În acest ritm de îndatorare generația următoare va atinge nivelul critic.
Nivelul critic este acela la care, deși îndatorarea suplimentară este posibilă în continuare, spirala cheltuielilor bugetare și rambursarea creditelor anterioare va face obligatorie îndatorarea din ce în ce mai mare. Această îndatorare va atrage cheltuieli din ce în ce mai mari pentru rambursarea creditelor și dobânzilor care, pentru a putea fi plătite, vor obliga guvernele la noi împrumuturi. Cercul vicios este, astfel, complet.
Trendul european urmează același model, iar cifrele pe care le vom prezenta în continuare sunt extrem de elocvente și, mai mult, extrem de îngrijorătoare. Dacă luăm, de exemplu, Grecia, unde guvernele corupte și, literalmente, trădătoare au dus nivelul datoriei publice la peste 180% din PIB punând una dintre cele mai vechi națiuni din Europa într-o situație fără ieșire, vom afla că majoritatea guvernelor europene urmează, orbește, aceeași rețetă. De exemplu, anul trecut Franța a atins un nivel de îndatorare publică de 100% din PIB. Știți cât era acesta în 1980? Doar 20% din PIB. Deci într-o perioadă de 37 de ani a crescut de nu mai putin de 5 ori în date comparabile. Cu alte cuvinte, în 1980 toată bogăția produsă de muncitorii și firmele franceze în numai două luni era suficientă pentru a plăti întreaga datorie publică. Acum, pentru a face același lucru ei trebuie să renunțe la toată munca pe un an întreg. Cum trebuie să te simți, ca francez, când știi că părinții ți-au lăsat o datorie echivalentă cu 6000 de euro (valoarea din 2017) iar după o viață de muncă le transmiți, mai departe, copiilor o datorie de 30.000 euro? Un adevărat bărbat! Te lăfăi și te destrăbălezi o viață întreagă pe spinarea copilului tău nou-născut! Iar trendul nu prezintă semne de întoarcere, ba din contră. Poate credeți că Franța este o excepție? Ei bine…să vedem: guvernul Marii Britanii trebuie să plătească creditorilor săi 1800 miliarde de euro, echivalentul a peste 90% din PIB. Dublu, în comparație cu anul 2008 și crescând în absolut fiecare an de la începutul secolului. Guvernele Spaniei au fost chiar și mai rele: și-au îndatorat cetățenii cu 1200 miliarde euro, până la 100% din PIB, de la doar 17% în 1980. Ce putem spune despte Italia cu o datorie de 137% din PIB, sau astronomica sumă de 2200 miliarde euro?? Aproape 40.000 euro pentru fiecare cetățean, indiferent de vârstă sau venituri. Asta înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât 120.000-160.000 pentru o familie medie. 160.000 euro! Vă puteți imagina? Și asta lăsând la o parte datoriile personale sau ale firmelor. Ne referim aici doar la datoria guvernamentală. Până și Germania este îndatorată de către guvernul federal cu aproape 1800 miliarde euro, adică 70% din PIB.
Întreaga imagine arată cum guvernele iresponsabile sau rău-voitoare ale țărilor europene ne târăsc direct într-un iad financiar. De aceea este de datoria noastră, a naționaliștilor, să vedem mai departe de ziua de mâine. Să propunem strategii prin care să luptăm cu această amenințare asupra viitorului nostru și să oprim acest trend sinucigaș. Să spunem românilor adevărul inconfortabil că a trăi pe o datorie din ce în ce mai mare nu poate dura la nesfârșit. Și a cheltui azi cât putem de mult, cu prețul aruncării generației viitoare într-o spirală fără ieșire a datoriilor, este nu doar imoral, ci un act de trădare! De aceea, propunerile noastre pe care dorim să le transformăm în inițiative legislative, sunt:
1) limitarea, prin lege, a datoriei publice la un procent fix din PIB
2) limitarea, prin lege, a creșterii datoriei publice comparativ cu anul anterior.
Aceasta este una din soluțiile Noii Drepte pentru care vă chemăm alături de noi. Vrem ca după alegerile parlamentare din 2020 să inițiem și să votăm această propunere legislativă în Parlamentul României.
Dar pentru a ajunge acolo avem nevoie de implicarea și susținerea voastră, a celor care până acum ați stat deoparte. Veniți deci alături de noi cât încă mai putem face ceva! Mai târziu va fi prea târziu!
Dorin-George Lala
Secretar General al Partidului Noua Dreaptă
