A trecut la Domnul, după o grea suferință, Mihai Corneliu Mateiaș, fiul fostului prefect de Făgăraș, comandant legionar Virgil Mateiaș.
Născut la 8 septembrie 1940,în Sibiu, Corneliu Mateiaș a urmat, ca și tatăl său, Liceul „Radu Negru” din Fagaras și ulterior, după îndelungi umilințe – fiindu-i interzis accesul la studii ca fiu de deținut politic – Facultatea de Biologie din cadrul Universității București.
A urmat o prodigioasă carieră, având contribuții marcante în cercetare în domeniul protecției plantelor de cultură și combaterii dăunătorilor, cercetări materializate în publicarea a numeroase lucrări științifice, cărți de specialitatec și cursuri universitare.
În 1983 a obținut titlul de doctor in biologie (1983).
Se cuvine menționat că Mihai Mateiaș a dat dovadă de o voință, consecvență și capacitate de muncă incredibile, fără de care nu ar fi putut să învingă nenumăratele obstacole, umilințe și discriminări la care a fost supus în calitate de fiu al unuia dintre cei mai distinși comandanți legionari.
După 1993 a devenit membru al Partidului „Totul pentru Țară”, la a cărei înființare tatăl său, Virgil Mateiaș, a avut o contribuție definitorie. Virgil Mateiaș a participat la întâlnirea cu Horia Sima (de care îl lega o prietenie din copilărie), la Budapesta, din vara anului 1992, iar în anii ce a urmat a exercitat conducerea Grupului de Comandă al Mișcării Legionare din țară, ca locotenent al comandantului Nistor Chioreanu. Despre Virgil Mateiaș, un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care îl cunoscuse îndeaproape, îmi mărturisea că era atît de curat sufletește, încât, dacă ar fi îmbrăcat odajdie, ar fi putut ține slujbă religioasă… Desigur, o figură de stil, dar care cuprinde în ea o caracterizare aparte.
Mihai Corneliu Mateiaș a fost pentru noi simbolul tuturor copiilor nevinovați despărțiți de părinții lor aruncați de comuniști în închisorile politice. Ani îndelungi, Mihai Mateiaș și sora sa, Tita, au fost lipsiți de prezența tatălui lor. Acesta fusese condamnat, la început de regimul Antonescu, iar ulterior de regimul comunist, pentru activitatea sa legionară și pentru implicarea în rezistența anticomunistă de după 1947. Relevantă pentru drama acestor copii rămâne poezia alcătuită de comandantul Virgil Mateiaș în temnița Ocnele Mari, în 1949, pe care o vom reda mai jos…
Purtăm recunoștință pentru donația inestimabilă făcută de Corneliu Mihai Mateiaș în urmă cu cîțiva ani, prin care am primit spre păstrare la centrul nostru documentar cărți și documente privind viața și lupta pentru neam și Hristos a tatălui său.
Mihai Mateiaș va fi înmormântat la Făgăraș, alături de tatăl săi, sâmbătă 12 mai, la ora 12.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea…
Mihai Corneliu Mateiaș – Prezent!
Florin Dobrescu, secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu
Tãticule, bine-ai venit,
Vei fi flãmând și ostenit!
Tu ne-ai lãsat atât de mici
Când ai plecat, ca doi pitici,
Si iatã-ne cât am crescut
Si ce cuminți ne-am mai fãcut!
Poftim, tãticule, un mãr,
Dar cin-ți-a pus argint în pãr
Și unde-ai fost tu pânã azi
De-i faci mãicuții atât necaz?
De câte ori am întrebat,
Mãicuța ochii și-a plecat;
De boabe mari de rouã plini
Și curcubeie de lumini.
Ca sã tãcem ne-mbrãțișa
Și povestea mãicuța-așa:
Au fost odatã ca-n povești
Doi prunci cu fețe îngerești
Si ei iubeau cu drag și dor
Pe mama și tãticul lor.
Și mai spunea povestea cum
Tãticu-a fost pornit la drum,
Cum oameni rãi l-au luat în zori
Și l-au purtat prin închisori
Sã-și lase legea țãrii lui
Pe mâinile streinului.
Cã altminteri el s-ar fi dus
S-aprindã foc în munte, sus
Si cã e slab, flãmând și gol
Si moartea-i dã mereu ocol.
Cã au trecut de-atunci mulți ani
De când tãticu-i la dușmani…
Si când povestea se sfârșea,
Nu stiu de ce, mama plângea,
Apoi ne lua și-ngenunchiam
Și Maicii Sfinte ne rugam,
Strângeam icoana pânã când
Noi adormeam, cu el în gând.
Tãticule, sã nu zici NU,
Cel din povești, nu erai tu?!
Virgil Mateiaş
16 Septembrie 1949, Ocnele Mari, celula 10
