Ieri, 24 aprilie, s-a stins prietenul nonagenar Erast Călinescu (n. 5 decembrie 1926, la Cernăuți). Am primit vestea cu întîrziere și parcă nu-mi vine să cred: ne despărțisem de el – eu și d-l Vasile-Jacques Iamandi – duminică seara, după ce petrecusem împreună două zile la Pitești (unde am luat parte la deschiderea festivă a expoziției permanente a Memorialului din incinta fostei închisori) și la Vlădești (găzduiți și răsfățați de prietenul Gheorghe Axinte). Duminică dimineața fusesem cu toții la Liturghie, la Mănăstirea Aninoasa, iar săptămîna aceasta uneltisem să-l vizităm la Săftica (unde se recuperează după operația la picior) pe poetul Demostene Andronescu…
Cu Demostene Andronescu și Gheorghe Axinte (decembrie 2017)
Frățior de cruce în prima tinerețe, apoi absolvent al primei promoții a Facultății de Zootehnie din București, revenise în țară pe la începutul anilor 2000, după aproape două decenii de „aventuri” canadiene (descrise în cărțile sale tîrzii Viața ca o vizită și Cealaltă față a exilului). Era foarte apropiat de părintele Calciu și de vechiul exil anticomunist de peste ocean, iar de-a lungul anilor colaborase asiduu la revistele Cuvântul românesc (Hamilton), Puncte cardinale (Sibiu) sau Rost și Permanențe (București), cu pagini memorialistice sau evocări istorice (mai ales ale Bucovinei natale sau ale Legiunii, care i-a rămas mereu vie în suflet)…
…Dumnezeu să-l odihnească la rînd cu drepții și să aducă mîngîiere fiului său Radu și întregii familii îndoliate. (R. C.)
sursa: Blogul lui Răzvan Codrescu
