Despre ideologii și ați „demoni”: De teamă să nu fie considerați înapoiați, liberalii cooperează entuziast cu nihiliștii „progresiști”, care apoi îi înlătură fără milă
Istoria ne învață că liberalii și progresiștii revoluționari sunt tovarăși de drum numai pentru o perioadă. În timp ce primii cred că îi controlează și îi folosesc pe cei din urmă, aceștia fac exact același lucru și îi și elimină pe liberali fără milă la momentul oportun.
În „Catehismul unui Revoluționar”, un manual de bază al teroristului și conspiratorului modern, Serghei Neceaev [1847-1882, unul dintre cei mai cunoscuți nihiliști ai sec.19, modelul personajului Piotr Verhovenski din „Demonii” lui Dostoievski] alcătuiește o ierarhie a oamenilor care trebuiesc eliminați pentru ca revoluția nihilistă să triumfe. Asemenea unui contabil conștiincios și prăfuit, el dictează: „se va stabili o listă cu aceste persoane după gradul în care pot fi dăunătoare succesului cauzei revoluționare, pentru ca aceia care poartă primele numere să piară înaintea celorlalți.”
După ce enumără primele trei categorii („oameni fermi și inteligenți”, „oameni lăsați în pace provizoriu, pentru ca seria lor de acte feroce să provoace revolta poporului”, „brute plasate în poziții înalte, şi personalități care, grație situației lor, beneficiază de bogăție, de relații puternice, de influența şi de putere” ), Neceaev îi condamnă la moarte pe „oamenii de stat ambițioși și liberalii de orice nuanță. (s.n.)”
Deși nu oferă un motiv explicit, precizările sale indică suficient de limpede ce credea despre liberali. „Este îngăduit a conspira în compania şi potrivit programului lor, făcându-i să creadă că li te supui orbește, în vreme ce în realitate ţi-i aservești, despuindu-i de secrete, compromițându-i definitiv, pentru a le tăia în final retragerea şi a semăna dezordinea în Stat prin intermediul lor.”
Cu alte cuvinte, liberalii erau utili, chiar foarte utili în conspirații, în munca de destabilizare și demoralizare socială, naivi, creduli și numai buni de folosit pentru obiective nihiliste. Odată încheiată misiunea de demantelare, cu precădere morală, a societății, liberalii nu mai serveau niciunui scop, drept pentru care puteau să fie scoși de pe scena istoriei fără menajamente și scrupule.
Tehnica de cooptare a liberalilor în organizații subversive comuniste nu era doar o găselniță personală a lui Neceaev sau o recomandare pentru viitor, ci se inspira dintr-o experiență istorică și din trăsăturile generale ale omului politic liberal.
Dostoievski în „Demonii” dă cel puțin două exemple de personaje fictive care colaborează deschis cu revoluționarii din mândrie și din frica de a nu fi în urma vremurilor, convinși indubitabil că ei sunt cei care îi manipulează și manevrează pe nihiliști, și nu invers. Dacă avem în vedere că unul dintre personaje îl reprezintă (caricatural, acid și nedrept într-o bună măsură, totuși plauzibil) pe Turgheniev, precum și temenelele indirecte ale scriitorului în fața revoluționarilor nihiliști în romane ca „Desțelenire” și „Rudin”, directe în alte locuri, precum și faima sa incontestabilă până astăzi de liberal generos într-o lume care se poziționa pe extreme, mariajul dintre liberali și nihiliști, bazat pe interesul celor din urmă și naivitatea, ca să folosim un eufemism, primilor începe să devină convingător.
