Curtea de Justiție a UE semnează certificatul de deces al Inițiativei Cetățenești Europene

0 524

În decizia sa de ieri, anunțată în materialul semnat de dr. Gregor Puppinck, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat dreptate Comisiei Europene, hotărând că aceasta poate refuza să dea curs unei inițiative cetățenești europene – ICE. Comisia, conform Curții de la Luxemburg, „și-a explicat adecvat decizia și nu a comis nicio eroare serioasă în judecarea cauzei”.

Fără comentarii prea multe în plus pe un subiect explicat și urmărit în detaliu pe blogul nostru, subliniem că hotărârea nu privește doar „Unul dintre Noi” – cea mai largă și de succes ICE, cu aproape 2 milioane de susținători – ci, prin aceasta, Curtea statuează dreptul instituțiilor europene de a nu lua în considerare voința democratică a cetățenilor, adâncind gravul deficit de democrație manifestat în special în cazul Comisiei Europene, instituție formată din persoane care nu sunt supuse niciunui scrutin democratic dar care este autoare a marii majorități a proiectelor de acte normative europene.

Cele 2 milioane de adeziuni, munca și entuziasmul celor câteva mii de voluntari au fost în zadar, cu toate că, reamintim, Comisia a acceptat înregistrarea inițială a inițiativei, pentru ca ulterior să refuze să îi dea curs.

În plus, pentru a adăuga la nedreptate și la lipsa de transparență, reamintim că de partea Comisiei Europene s-au situat ca intervenienți în această cauză cele mai mari rețele de clinici de avort: Marie Stopes International și Planned Parenthood, ale căror finanțări din banii cetățenilor europeni ar fi fost puse în pericol.

 

sursa: Cultura Vieții

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php