Cuvânt al Părintelui Gheorghe Calciu la Duminica Sfântului Apostol Toma: “INDOIALA – CEA MAI DISTRUGĂTOARE BOALĂ A SUFLETULUI

(icoana de Ioan si Camelia Popa, Man. Afteia)

Duminica Sfantului Apostol Toma

Toma reprezinta acele persoane care sunt dominate de rationalitate, care au nevoie de dovezi. Nu sunt necredinciosi, dar pentru intarirea credintei au nevoie de dovezi. In clipa cand li s-a dat dovada, ei devin total daruiti si credinciosi, mergand pana la sacrificiul final, asa cum a fost Sfantul Apostol Toma.

De ce Toma n-a fost cu ucenicii? Toti ucenicii erau adunati gramada in prima duminica, a Invierii, in casa, de frica iudeilor, spune Evanghelistul. Numai Toma nu era cu ei. Probabil ca Toma a fost cel mai curajos dintre dansii. A iesit afara fie ca sa capete informatii, cum se spune, adica sa vada ce se mai spune despre Iisus, fie era plecat sa aduca hrana, pentru ca ceilalti n-aveau curajul sa iasa. De aceea cand a venit Iisus, el nu era acolo. Cand ei i-au spus: “Am vazut pe Domnul!”, Toma a zis: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede!”(Ioana 20,25). Dar tot in ziua aceea, cand Iisus S-a aratat ucenicilor si Toma nu era, ucenicii s-au indoit si nu credeau ca e Iisus. Deci Mantuitorul fiind cu ei si spunandu-le “Pace voua!”, ei s-au indoit, spune Apostolul, si atunci Mantuitorul “le-a aratat mainile si coasta Sa” (Ioan 20, 20) zicandu-le: “Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum ma vedeti pe Mine ca am” (Luca 24, 39). Deci cine este mai necredincios: Toma, care n-a vazut si s-a indoit, sau ucenicii care L-au vazut si se indoiau?

Mantuitorul, Care stia toate, a cunoscut indoiala lui Toma si a venit in mod special pentru el.Hristos vine in lumea aceasta nu numai pentru cei credinciosi sau numai pentru cei pacatosi, ci vine si pentru cei care traiesc in indoiala.

Indoiala este o actiune demonica. Demonul cauta totdeauna sa insufle sufletului nostru indoiala. Bine, cred in Dumnezeu, cred ca Iisus Hristos a venit in lume, a murit si S-a rastignit pentru a noastra mantuire, dar daca n-a fost Fiul lui Dumnezeu? Cred ca s-a facut minunea cutare, dar daca nu s-a facut totusi minunea? Aceasta este indoiala, care e cea mai tulburatoare si mai distrugatoare boala a sufletului.

In Apocalipsa, Ingerul Domnului, adresandu-se Bisericilor din Asia Mica, spune celei din Laodiceea: “Pe tine te scuip din gura Mea pentru ca nu esti nici cald, nici fiebinte, nici rece, ci caldicica”. Dumnezeu nu iubeste pe cei caldicei. Cel care este infocat “impotriva”, Dumnezeu stie ca poate fi intors. Sfantul Apostol Pavel a fost persecutorul crestinatatii, dar cand I s-a aratat Mantuitorul pe drum, s-a intors la credinta si a devenit cel mai mare apostol. Mai curand intorci la credinta pe un adversar, decat pe un caldicel. Cel caldicel traieste in apa lui caldicica: nici nu fierbe, nici nu ingheata, dar nici nu aduce nimic bun.

Toma nu era un om caldicel, Toma avea credinta, dar avea nevoie de dovezi. Mantuitorul i S-a aratat si i-a spus: “Adu degetul incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). Nu spune Evanghelistul daca Toma a pus mana pe ranile Mantuitorului. Nu se spune nimic, dar stim ca Toma a rostit: “Domnul Meu si Dumnezeul Meu!” inainte de a pune mana in coasta lui Iisus sau in semnul cuielor, cum ceruse el. Pentru ca L-a vazut pe Iisus si a inteles ca dovada era in fata lui. De ce dovada mai avea nevoie, sa puna mana in coasta si in cuie? Era acolo Mantuitorul intreg, stralucind de lumina Invierii, patrunzand prin usile incuiate si prin ziduri, un Dumnezeu stralucitor, Care aducea peste tot lumina Sa. Dar Mantuitorul ii spune ceva, nu pentru el, ci pentru noi. Spune asa: “Pentru ca M-ai vazut, ai crezut”. Nu spune: “Pentru ca M-ai pipait”, ci “Pentru ca M-ai vazut!”… Dar “fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!”. Aceasta fericire este pentru toata generatia de crestini rugatori. Aceasta fericire e pentru noi, cei care venim in biserica si marturisim ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ca a patimit, S-a rastignit, a murit, a fost ingropat, a inviat a treia zi, dupa Scripturi si S-a suit la Ceruri. Aceasta este temelia credintei noastre.

Invatatura pe care o tragem din pericopa evanghelica de astazi este ca Hristos a venit pentru toata lumea. N-a venit numai pentru cei care cred, sau numai pentru evrei, sau numai pentru credinciosi sau pacatosi. A venit si pentru cei caldicei, daca ei se incalzesc, se infierbanta. Si pentru indoielnici a venit. Si toti suntem indoielnici, toti avem dubii… Ne indoim pentru ca o data am cerut ceva de la Dumnezeu si nu ne-a dat. Dar o singura strigare la vreme de nevoie nu arata credinta. Ea arata slabiciune omeneasca. Trebuie sa avem o credinta puternica, statornica, care sa nu fie indoielnica. Si toata Evanghelia de astazi este pentru care suntem indoielnici.

Cand S-a aratat Iisus, Toma, care se indoise, L-a vazut si a cazut la picioarele Lui si a spus: “Domnul Meu si Dumnezeul Meu!”. Si noi sa cadem la picioarele lui Iisus si sa strigam: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”.

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

sursa: Cuvantul Ortodox