Evenimente cu o turnură copleșitoare pentru viitorul neamului, pentru familie, pentru viață

0 511

Senatul a adoptat la 26 martie, Legea Referendumului pentru redefinirea Căsătoriei, ca fiind uniunea dintre bărbat și femeie, așa cum au cerut peste 3 milioane de români, prin intermediul Coaliției pentru Familie. Cel mai probabil, referendumul va fi organizat în luna mai a acestui an. Politicienii, dornici să împace și capra și varza, doresc să lanseze totodată și mijloacele de stabilire a cadrului legal pentru încheierea parteneriatului civil. Biserica Ortodoxă Română, prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, reiterează însă că

„Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la parteneriatul civil rămâne una fermă, în sensul că nu poate fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie. Aceasta, în primul rând, din rațiunea legată de interesul major al copiilor care doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat. În acest sens Biserica îndeamnă la asumarea responsabilității depline între cei doi soți și la primirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul Tainei Sfintei Cununii”.

Cu ocazia răspândirii știrii despre iminenta organizare a referendumului, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), a dat publicității un sondaj organizat la cererea Coaliției pentru Familie (CpF), care arată că peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii. Sondajul, realizat în perioada 1 – 15 octombrie 2017, la nivel național, relevă faptul că majoritatea covârșitoare a românilor este atașată puternic de concepția tradițională a căsătoriei, respingând, totodată, în proporții la fel de covârșitoare, formele alternative de căsătorie sau parteneriat civil. De asemenea, majoritatea respondenților asociază căsătoria între persoane de același sex cu efecte nedorite pentru societate, cum ar fi afectarea perpetuării speciei, educația și creșterea copiilor. În plus, majorități largi susțin rolul pozitiv pe care Biserica îl are în privința creșterii copiilor și relațiilor sociale pozitive în societate.

Demersul pentru protejarea familie tradiționale a fost întărit și dublat de cel mai puternic Marș pentru Viață organizat vreodată în România și la Chișinău. Acesta a avut loc sâmbătă, 24 martie, în peste 800 de localități din țară.

Mihai Gheorghiu, CpF:

Referendumul pe care îl cerem de peste doi ani este unul pentru demnitatea noastră ca popor. Pentru că ceea ce se urmărește este schimbarea sufletului și a minții copiilor noștri printr-o revoluție sexuală globală:

„Anul trecut, peste 100.000 de oameni au mărșăluit ca și noi în peste 90 de orașe din România și Moldova. Astăzi au făcut-o la fel, aproape tot atâția. E unul din glasurile fundamentale ale societătii românești și chiar dacă nu vom vedea aceste chipuri, aceste mesaje, la televiziunile și radiourile centrale, e bine să știm că existăm, că suntem solidari, indiferent cu ce preț, chiar cu acela de a fi considerați învechiți sau tradiționaliști. Referendumul pe care îl cerem de doi ani și jumătate este un referendum pentru adevăr, pentru respectul propriei vieți a oricărui om. E un referendum pentru România, pentru demnitatea noastră ca popor, pentru libertatea noastră ca creștini. E un referendum în special pentru cei care vor veni mâine.”

„Nu vom putea izbândi decât prin credință, prin solidaritate, prin a fi treji și prin a spune că această cauză a noastră e cauza cea mai importantă din societate. Pentru că ceea ce se urmărește este schimbarea sufletului și a minții printr-o revoluție sexuală globală a tinerilor, a copiilor și nepoților noștri, ia noi avem obligația de a-i apăra, cel puțin până la vârsta majoratului, de tot ceea ce poate interveni în mod intruziv în sufletul și mintea lor.”

Pe larg:

Legea referendumului, adoptată în ciuda contestațiilor de la Curtea Constituțională și Administrația Prezidențială

Activenews informează că Senatul a adoptat luni, 26 martie, că prima camera sesizată, proiectul PSD de modificare a Legii referendumului, în aceeași formă în care a fost trimisă la promulgare, respingând cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis. Legea a fost deja contestată la Curtea Constituțională și modificată că urmare a unei decizii de neconstituționalitate, astfel că, dacă și la Camera Deputaților se va da un vot similar, președintele este obligat să promulge legea. Prin acest proiect de lege, PSD îl scoate practic din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituției pe președintele României, întrucât până acum parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un astfel de referendum, pe care președintele îl promulga sau îl putea retrimite parlamentului la reexaminare. Au fost 82 voturi „pentru”, 32 „împotriva”, 2 abțineri.

După ce Curtea Constituțională a decis anul trecut că dată organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern, parlamentarii au modificat textul legii așa încât referendumul pentru revizuirea Constituției să aibă loc în ultima duminică din perioada de 30 de zile de după adoptarea inițiativei constituționale. Acest proiect este necesar pentru a putea fi organizat referendumul național pentru redefinirea familiei, că uniune dintre un bărbat și femeie, în Constituție, că urmare a inițiativei cetățenești promovate de Coaliția pentru Familie.

Îngrijorător, liderii politici susțin parteneriatul civil realizat în mod legal
Președintele partidului de guvernământ studiază și oportunitatea adoptării unui parteneriat pentru o anumită minoritate din România:

„În același timp, reiterez ce am spus în mai multe rânduri – nu putem să nu analizăm și situația unei minorități din România și anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil și i-am rugat pe colegii mei, l-am rugat pe dl Victor Negrescu să poarte discuții cu ONG-urile din domeniu pentru a merge nu neapărat în paralel către o formă legislativă prin care să se reglementeze și această situație”,

a declarat Liviu Dragnea.

Patriarhia Română respinge parteneriatul civil

„Poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la parteneriatul civil rămâne una fermă, în sensul că nu poate fi de acord cu o formă alternativă la căsătorie. Aceasta, în primul rând, din rațiunea legată de interesul major al copiilor care doar în cadrul familiei formate prin căsătorie poate fi împlinit adevărat. În acest sens Biserica îndeamnă la asumarea responsabilității depline între cei doi soți și la primirea binecuvântării lui Dumnezeu în cadrul Tainei Sfintei Cununii”, a declarat pentru HotNews purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta a adăugat că Biserica nu poate fi de acord cu parteneriatul civil pentru că ”este o formă de legalizare a concubinajului și contribuie la diminuarea importanței căsătoriei și a familiei, precum și la schimbarea structurii și rolului determinant pe care familia îl joacă în societatea românească”.

SONDAJ DE OPINIE – Majoritatea covârșitoare a românilor susține familia formată din femeie și bărbat, conform unui sondaj de opinie realizat de CURS

Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie

O înțelegere tradițională asupra căsătoriei

Astfel, 91% din respondenți a u fost de acord cu afirmația „Căsătoria trebuie definită ca o uniune tradițională dintre bărbați şi femei cu scopul de procreare, de creştere şi educare a copiilor”, doar 6% respingând o astfel de înțelegere a căsătoriei. Mai mult decât atât, 90% din respondenți au fost de acord cu af irmația „Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi împreună ca o familie, pentru a se înmulți , iar nimeni şi nimic nu poate schimba această rânduială.” Totodată, la întrebarea ”Dvs sunteţi pentru sau împotriva definirii căsătoriei ca uniunea dintre două persoane indiferent de sexul acestora?” , 87% din respondenți a u fost împotrivă.

În cazul în care problema căsătoriei s-ar vota, o majoritate la fel de largă s-ar pronunța împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex. La întrebarea ”Dacă ar fi să votaţi, dvs aţi fi pentru sau împotriva legalizării căsătoriilor dint re două persoane de acelaşi sex?”, 83% din respondenți au răspuns că ar vota împotrivă. În ceea ce privește parteneriatul civil, fără a fi precizat dacă e și pentru cuplurile de același sex, 65% au răspuns negativ la întrebarea ”Sunteţi de acord cu legali zarea parteneriatelor civile?”. 87% din respondenți resping, de asemenea, adopția de copii pentru cuplurile de același sex, răspunzând negativ la întrebarea „Cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui sa aibă dreptul să adopte copii? ”

Efecte nedorite ale căsătoriilor între persoane de același sex

În ceea ce privește efectele căsătoriilor sau parteneriatelor civile încheiate între persoane de același sex, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Căsătoria şi familia între două persoane de același sex afectează negativ perpetuarea speciei umane şi creșterea copiilor”, iar 78% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite în domenii precum cel al educației ș colare sau juridic.” De asemenea, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii.” Un aspect interesant îl constituie faptul că majoritatea respondenților face distincția între relațiile afective, sentimentale și relațiile maritale. Astfel, 71% din respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea „Nimeni nu opreşte homosexualii să se iubească unul pe altul sau să aibă relaţii între ei dar, aceasta nu înseamnă că se pot casători.”

Biserica – un rol pozitiv în educarea copiilor și în menținerea păcii sociale

Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România, 87% dintre aceștia fiind de acord cu afirmația „Promovarea valorilor creștine în societatea românească înseamnă respectarea tradițiilor istorice definitorii pentru România” . De altfel, 82% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește educația copiilor”, iar 85% cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește respectarea relațiilor de conviețuire pașnică între oameni . ”

În ceea ce privește educația sexuală, este de remarcat faptul că 83% nu o consideră necesară în școli. (Cercetarea CURS a fost realizată între 1 – 15 octombrie 2017 pe un eșantion de 1067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani ș i peste. Tipul de eșantion a fost probabilist, multistadial, cu selecție aleatoare a secțiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secției de votare ș i a respondenților în cadrul gospodăriilor. Modul de intervievare a fost față – în – față la domiciliul respondenților, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/ – 3% la un nivel de încredere de 95%.)

Marșul pentru viață 2018

Peste 20.000 de oameni au ieșit în toată România pentru cel mai important eveniment dedicat vieții. Sâmbătă, 24 martie, a avut loc în toată țara „Marșul pentru viață”, cel mai important eveniment public dedicat protejării vieții copiilor născuți și nenăscuți. Aflat la a cincea ediție, evenimentul este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață”.

La București, peste 5.000 de persoane au înfruntat vremea geroasă și au mărșăluit pe traseul Parcul Unirii – Aleea de ieșire dinspre Bd. Unirii – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului. Ei au purtat mesaje precum „Sunt pentru viață”, „Mame pentru viață”, „Suntem generația pro viață”, etc. A urmat o reprezentație artistică prezentată de actrița Ioana Picoș.

La Iași, peste 6.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a manifesta în favoarea vieții copiilor născuți și nenăscuți. Participanții au adus baloane și steaguri tricolore. Înainte de a porni în marș, oamenii i-au putut asculta, printre alții, pe PS Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, pe primarul Iașiului, Mihai Chirică,pe prof. univ. dr. Maria Stamatin, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa sau pe Ciprian Iftimoaei, director al Direcției Județene de Statistică, etc

La Cluj – Napoca, peste 4.000 de persoane, în frunte cu Mitropolitul Andrei Andreicuț, au participat la Marșul pentru viață, informează Agerpres. „Sfânta Scriptură ne spune lucrul esențial în ceea ce privește viața. (…) Referitor la Domnul Iisus Hristos ne spune că El este viața. (…) Mai mult, știm că avortul, din moment ce suprimă o viață, este crimă, crimă calificată. (…) Prin Moise, Domnul a dat cele zece porunci. În porunca a șasea, Domnul Dumnezeu ne spune așa: să nu ucizi! (…) S-a constatat îmbătrânirea României, și nu numai a României, ci a întregii lumi creștine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă câte trei copilași. Măcar câte trei copilași. Unul pentru tata, unul pentru mama și celălalt pentru biserică și pentru țară”, a spus, în fața participanților, ÎPS Andrei Andreicuț.

La Bistrița, aproximativ 200 de persoane au ieșit în stradă pentru viață. Participanții, în mare majoritate tineri, s-au adunat în curtea Protopopiatului Ortodox din municipiul Bistrița pentru a atrage atenția că avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe fără apărare. La eveniment au luat parte cetățeni de mai multe confesiuni.

La Târgu Jiu, aproximativ 100 de persoane, în majoritate tineri, au înfruntat vremea geroasă pentru a manifesta în favoarea copiilor născuți și nenăscuți. Tinerii s-au strâns în fața parohiei „Înălțarea Domnului” din oraș și au străbătut municipiul, trecând pe la Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și oprindu-se în fața Coloanei fără Sfârșit a lui Brâncuși.

La Alba Iulia, peste 1.000 de oameni au manifestat pentru viața pruncilor, informează Mediafax. Paticipanții la „Marșul pentru viață” de la Alba Iulia au mers în coloană pe cele mai aglomerate străzi din municipiu, ținând în mâini baloane, pancarte și bannere cu mesaje precum: ”Bărbații adevărați aleg viața”, ”Stop avort”, ”Viața are prioritate”, ”Noi susținem viața”, ”Suntem o voce pentru cei nenăscuți”, ”Sunt îngerul tău păzitor”, ”Mamă, îți mulțumesc că exist”, ”Copilul, dar de la Dumnezeu”, ”Iisus iubește toți copiii. Născuți și nenăscuți”, ”Suntem generația pentru viață”, ”Mami, ia-mă de mânuță” sau ”Avortul ucide România”.

La Constanța, peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la „Marșul pentru Viață”, ediția 2018. Marșul a fost organizat de ONG-urile afiliate Federației Pro-Vita din România, punctul de întâlnire al manifestanților fiind Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel din zona peninsulară a municipiului Constanța. Potrivit organizatorilor, efectul scontat a fost cel de sensibilizare a constănțenilor, a societății și a reprezentanților ei din orice sector, „asupra acestui flagel al vremurilor noastre, avortul, ne-nașterea de prunci, îmbătrânirea si îmbolnăvirea fizică, psihică și spirituală a tuturor membrilor societății”.

Peste 500 de oameni, de mai multe confesiuni, au manifestat la Timișoara pentru viața copiilor. „Primul marș pentru viață a fost organizat la Timișoara în anul 2006. Scopul nostru clar și declarat este interzicea avorturilor, pentru că avortul este o crimă, iar acest lucru îl dovedește știința medicală. Omul este om încă de la concepere. În timpul avortului, copiii sunt pur și simplu măcelăriți. Am recăzut în păgânism, plus că este o problemă demografică din cauza avorturilor. Cel mai mare act de patriotism pe care pot să-l facă parlamentarii în anul Centenarului este să interzică avorturile, altfel vom merge tot în jos. Dacă se continuă așa, oare vor mai exista români peste 50 sau peste 100 de ani? Eu cred că nu”, a declarat, pentru Mediafax, preotul Ioan Chișărău. Din parcul din zona Pieței Bălcescu din Timișoara, cele câteva sute de persoane au plecat în marș pe străzile orașului, pe muzică de fanfară, având în mâini pancarte cu mesaje precum „Adevărații doctori nu ucid copilașii”, „Avortul omoară copiii”, „Un avort nu te face neînsărcinată, ci te face mama unui copil mort”, „Bărbații adevărați aleg viața”, „Copiii sunt iubire” sau „Avortul oprește o inimă care bate”, precizează sursa citată.

Republicare după Porunca Iubirii

via Cultura Vieții

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php