VENITI CU NOI! Centenarul Unirii Basarabiei sărbătorit în București!
Pe data de 27 martie 2018 se împlinesc 100 de ani de când Basarabia se unea cu Regatul României. Pentru a marca acest moment de sărbătoare, în anul Centenarului Marii Uniri, Primăria Sectorului 1 a pregătit un spectacol de muzică și dansuri populare românești, duminică, 25 martie 2018, începând cu ora 16:00, în Berăria H din Parcul Herăstrău. Vor fi alături nume mari ale folclorului precum Ion Paladi, Mioara Velicu, Silvana Rîciu, Angelica Flutur, Alexandru Brădățan sau Ansamblul folcloric Plaiurile Pojorâtei cât și oaspeți de seamă veniți din Republica Moldova.
La acest eveniment organizatorii vă îndeamnă să purtați o ie, să aduceți un tricolor și să vă prindeți într-o horă mare pentru toți românii!
În contextul dezintegrării Imperiului Rus și odată cu proclamarea principiului autodeterminării națiunilor, Basarabia avea să fie prima provincie românească care se reîntregea cu patria mamă după ce în anul 1812, prin Tratatul de la București, fusese înglobată forțat în imperiul țarist. În octombrie 1917 se înființează Sfatul Țării ca organ legislativ format din 105 moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec. Ulterior, deputații aleși în acest for decid înființarea unei Republici Democratice Federative Moldovene între Prut și Nistru. Drumul spre unire a fost totuși greoi presărat cu multă violență din partea bolșevicilor și presiune din partea ucrainenilor. Însă, cu sprijinul total al României, Sfatul Țării, reînființat, declară pe 24 ianuarie 2018 autonomia Republicii Democratice Moldovene, iar mai apoi în ședința de la 27 martie (9 aprilie) 1918, votează cu 86 de voturi pentru, 3 contra și 36 de abțineri, următoarea rezoluție:
“În numele poporului Basarabiei Sfatul Țării declară:
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărească soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna,
Se uneşte cu mama sa România.”
Totodată și prezidentul Consiliului nostru declarând că: “În numele poporului român şi al regelui, M.S. Ferdinand I al României, ia act de acest vot quasi unanim şi declară la rândul lui Basarabia unită cu România de veci şi indivizibilă”.
Astfel, după mai bine de 100 de ani de când fusese ruptă din Moldova, Basarabia se reunea cu România.