USR „salvează” LINIŞTEA ROMÂNILOR. Dacă nu au SONOMETRU, agenţii CONSTATATORI pot da AMENZI pe baza PROPRIILOR SIMŢURI

1 508

Uniunea Salvaţi România, pe scurt USR, a reuşit miercuri să treacă prin Senat o propunere legislativă care pusă în practică poate „salva” liniştea românilor şi nu doar a celor de la bloc.

Imagini pentru usr neomarxist

Problema este că Guvernul a dat aviz negativ proiectului USR, pe motiv că „modalitatea de calcul al nivelului de presiune acustică este nepotrivită (…) în contextul în care la apariţia organelor de ordine publică solicitate prin apelul 112 astfel de activităţi încetează”.

Actul normativ al USR prevede introducerea în sarcina agentului constatator a obligaţiei de a măsura nivelul zgomotului cu ajutorul unui sonometru omologat şi verificat metrologic. Însă, un amendament stabileşte că, atunci când măsurarea zgomotului nu se poate realiza din cauze ce ţin de caracteristicile mijlocului tehnic, ale procedurii de măsurare sau de natura zgomotului produs, constatarea contravenţiilor se va face pe baza propriilor simţuri ale agentului constatator.Contravenţiile referitoare la tulburarea prin zgomot a liniştii publice pot fi constatate nu doar de către ofiţerii sau agenţii de poliţie, ci şi de către primar, împuterniciţii acestuia, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din Jandarmerie, poliţiştii de frontieră.

Senatul a adoptat miercuri o propunere legislativă de modificare a Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi în instituţii publice şi amenzi pentru depăşirea acestora. Potrivit actului normativ, amendat în Comisia juridică şi adoptat de plen, constituie contravenţie „tulburarea fără drept a liniştii persoanelor din locuinţe sau din alte imobile cu funcţiuni echivalente locuirii, între orele 7,00 – 14,00 şi 16,00 – 23,00 de către orice persoană, prin depăşirea nivelului de presiune acustică de 35 dB, măsurat în interiorul locuinţei sau al imobilului persoanei vătămate, în camera indicată de aceasta, cu ferestrele închise, ca urmare a producerii de zgomote, larmă, strigăte, ţipete ori alte manifestări similare sau a folosirii oricărui aparat, obiect ori instrument muzical”…

 

sursa: Evz.ro

1 Comment
  1. Ionut Moraru says

    Si daca agentul constatator e surd sau semi-surd??
    Ce sa faca sa isi ia soros-metru?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php