Mănăstirea Tismana a mai dat Bisericii noastre a floare a pătimirilor, care a trecut prin temnitele comuniste. Ea poartă numele marelui Sfânt Nicodim cel Sfinţit, fiind născută pe data de 23 aprilie în Galaţi, fiica lui Dumitru şi Maria Hristu. Primind la Taina Sf. Botez, numele de Aneta, a copilărit la Galaţi în str. Traian, nr. 209, unde tatal său stătea cu chirie într-o clădire a unei brutării, la care şi lucra. Mama sa era casnica. Mai târziu, ea a îmbrăcat haina monahală la Tismana unde a şi adormit în Domnul în anul 1973. […] Ca studii a făcut 4 clase primare în Galaţi şi 5 clase la Liceul Teoretic din acelaşi oraş. A fost profesoară la limba franceză aşa cum era numită în unele note informative, însă a fost cea mai mare parte a vieţii sale secretară fie la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea, fie la Tismana, înainte şi după arestarea sa.
La data de 19.03.1930, Aneta s-a casatorit legitim cu Vasilache Solomon, născut în comuna Piscu, judeţul Galaţi la 1.02.1902, om cu frică de Dumnezeu, avocat de profesie, care în timpul guvernarii legionare a fost chestor de poliţie în Galați. Solomon se va călugări după 1945 la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea primind numele de Vasile. În 1949 este arestat şi condamnat împreună cu cei cunoscuţi ca fiind Grupul „Arnota”, pentru că i-a ajutat şi întreţinut pe aceştia în munti. Dupa eliberare va merge la Căldăruşani, apoi se va stabili la Mănăstirea Sihăstria-Neamț, de unde va pleca la cele veşnice în anul 1973 după ce „a gustat” din temniţele de la Făgăraş şi Aiud. În anul 1934, Aneta s-a înscris în Organizaţia Legionară din oraşul Galaţi. A contribuit în mare măsură la organizarea legionarilor şi a taberei de muncă legionară de la Carmen Sylva împreuna cu soțul ei. Cele cinci apartamente şi brutăria pe care o avea împreună cu soţul şi cu mama sa i-au făcut pe cei care au condamnat-o sa o declare „burgheză”1. S-a avut grija ca după 23 august 1944 aceste case şi brutăria să fie luate de către statul „binefăcător”. Trecutul său de fostă şefă de cuib legionar o va urmări toată viața, una dintre acuzele la proces fiind şi faptul că „În ziua de 14 februarie 1943, a organizat la Biserica Sf. Spiridon din Galați un parastas pentru pomenirea unei foste conducătoare legionare care a decedat în timpul rebeliunii cu care ocazie au fost pomeniți şi alţi legionari”2. Acest lucru actuala putere nu-l putea ierta şi uita uşor. A fost buna prietena cu maica Mihaela Iordache de la Vladimireşti.
Maica Mihaela, împreună cu marele duhovnic Arsenie Boca de la Sâmbăta, au sfătuit-o ca împreună cu soţul ei să intre în viața monahală ca să-I slujească lui Hristos. Mănăstirea pe care au ales-o a fost Bistriţa-Vâlcea, unde era stareţă cunoscuta maică Olga Gologan care i-a primit cu multă dragoste. La data de 15 mai 1943 intră pe porţile Mănăstirii Bistriţa Aneta Vasilache, femeie bine pregătită, inteligentă, cu o cultură aleasă şi împodobită cu râvnă fierbinte în slujirea Mântuitorului Hristos. Intrarea în monahism nu a fost făcută de teama regimului instaurat sau ca să fugă de responsabilităţile căsătoriei. Prin viaţa ei exemplară a dovedit din plin că şi-a asumat responsabilitățile încredințate şi că nu a căutat să se dea la o parte din fața slujirii înalte la care a fost chemată, aceea de a fi lumină în intunericul comunist.
Făgăduinţele monahale le-a depus pe data de 11 martie 1947. Aneta a murit lumii acesteia şi s-a născut Nicodima monahia, un nume căreia i-a făcut multă cinste in decursul vieţii sale răstignite pentru Dumnezeu. Alături de războiul nevăzut pe care îl are de dus un monah râvnitor, a început pentru maica Nicodima şi războiul văzut al slujitorilor întunericului care erau pe urmele ei pas cu pas: o personalitate ca a Cuvioşiei sale trebuia ținută sub supraveghere. Pentru a o putea compromite ca duşman al poporului în Fişa sa personală erau scrise următoarele despre petrecerea sa de la Bistriţa-Vâlcea: „În anul 1948 s-a constituit în gruparea legionară subversivă ce avea drept scop răsturnarea orânduirii socialiste şi a formei de guvernare din ţară noastră, desfăşurând această activitate sub masca cultului ortodox până în
anul 1958”3. „Îşi formase un grup ca maica Cipriana, Zenaida şi altele. Cu acest grup specula o serie de lipsuri ale stareţei Olga Gologan pentru ca să o dărâme de la conducere cu scopul ca sa-i ia locul, iar în afara mănăstirii avea legături cu Emilian Dinulică chiabur liberal, Nicolescu Gheorghe fost căpitan, Mihăilescu Gheorghe chiabur, legionar. În satul Bistriţa este cunoscută foarte bine de cele mai dușmănoase elemente”4. Orice legătură cu oamenii obişnuiţi se transforma într-o „organizaţie subversivă” pentru gândirea comunistă. În 1949, cu binecuvântarea Patriarhului Justinian un grup de maici de la Bistriţa au fost mutate la Mănăstirea Tismana care era aproape părăsită după ce marele stareț şi martir Gherasim Iscu a fost arestat şi condamnat la temniţă grea unde a şi murit în 1951. După plecarea din Bistriţa a fost mai atent supravegheată, securiştii nefiind multumiți până nu o vedeau şi pe dânsa în uniforma de deţinut. Pe lângă obişnuita „fărădelege” de a fi legionară, mai era învinuită că între anii „1945-1951 pe când era călugăriță la Bistriţa a întreținut legătura cu elemente legionare cât şi cu bandiţii din Munții Arnota, atât ea cât şi soţul său, care venea îmbrăcat la mănăstire în haine călugareşti”5. Despre Tismana spuneau aceleaşi lucruri ca şi la Bistriţa, „că este încontinuu în mijlocul elementelor duşmănoase regimului nostru cum este numitul Veniamin Nicolae, fost legionar, maica Gabriela Cotârlan, cunoscută cu manifestări duşmănoase, Chiriac Lucreția casiera Mănăstirii Tismana cunoscută că recrutează noi membri din călugări și Firmilian Marin Mitropolitul Olteniei fost legionar”6. Toţi aceştia împreună cu stareţa Tatiana Răduleţ, constituiau pentru putere un „mare pericol”. Au fost puşi informatori, au căutat fel de fel de motive, care mai de care mai piperate cu ură şi dușmănie. Corespondenţa i-a fost pusă sub control, au fost infiltraţi agenţi secreți atât în mănăstire, cât şi în afara ei. Aceştia aveau ca obiectiv „stabilirea activităţii duşmănoase” ce eventual s-ar desfăşura în cadrul mănăstirii; au fost angajaţi ca agenţi secreţi cinci bărbaţi şi trei femei care vor „supraveghea pe cei din acţiune şi în special pe Veniamin şi Nicodima atunci când fac deplasări la Bucureşti şi în alte localități. Acestea se fac cu scopul de a stabili toate legăturile ce le au”7. Demonic era si felul cum se recrutau aceşti agenti secreţi. Iată unele indicaţii „în cazul numitei S. să se deplaseze la raionul Haţeg un organ de-al nostru. Aici sa fie chemată sus-numita pe baza unei legende bine întemeiate. În Tismana ea să fie urmărită când pleacă la drum și din drum să fie luată şi dusă la locul ce se va fixa spre recrutarea ei”8.
Pe data de 26.11.1951 şi 11.02.1952, sursa „Marcel” dădea primele informaţii. Îl urmează sursa „Boris” cu nota informativă din 7.02.1952, apoi „Nicu” la 22.12.1955 şi 4 februarie 1956. Începând cu 24 martie 1952 indicaţiile îndreptate împotriva „grupului Tismana” se înmulţiseră: ”vă rugăm să studiați posibilitatea pentru a culege declaraţii compromițătoare, din care să reiasă vinovăția fiecărui individ în parte din conducerea Mănăstirii Tismana Gorj”9, spunea unul dintre „prietenii” poporului român cu numele Iosif Kalousek. Cât de înjositor suna o notă informativă puteam vedea de la sursa „Voinescu”, care la 15 aprilie scria:
„Informez următoarele: o puternica organizaţie clandestină (feminină) îşi desfășoară activitatea criminală sub paravanul rasei călugărești. Şefa organizaţiei este maica Nicodima de la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea. Această maică Nicodima, în realitate nu este altceva decât vestita legionară ANA CRISTU, iar prin căsătorie VASILACHE, fosta comandantă supremă a organizației feminine legionare, (Cetățuilor) din timpul prigoanei și una din colaboratorul celei mai intime a fostului Căpitan Codreanu, cu care a luptat în timpul aşa zisei prigoane și în timpul guvernării legionare, ea fiind un factor principal în organizarea legionarilor la casa verde din București. Este originară din Brăila, Macedoneancă, născută ANA CRISTU sau HRISTU. Este căsătorită cu fostul Comandant legionar V. VASILACHE din Brăila, călugărit între timp, iar în momentul de față deținut la Penitenciarul Central Făgăraș, ca fost Chestor legionar.
În anul 1945 văzând că este urmărită, de comun acord cu bărbatul ei VASILACHE, au lichidat toată averea lor (5 apartamente, o brutărie, etc.) cu ajutorul altei vestite legionare MIHAELA IORDACHE (soră cu vestitul legionar NICOARĂ IORDACHE omorât la București), actualmente maică la Mănăstirea Tudor Vladimirescu din Tecuci, şi în schimbul unor sume de bani si obiecte de artă date cadonie Mănăstirii Tudor Vladimirescu, legionara, Maica MIHAELA, i-a sustras urmărirei şi cu celelalte elemente legionare din Mănăstirea Tudor Vladimirescu şi Mănăstirea Sărăcinești din Oltenia, i-a bagat pe amândoi în Mănăstire. VASILACHE a lăsat procura unei rude de-a lui (un învățător tot legionar), să încaseze chiriile şi toate veniturile după avere şi să le trimită lor la Mănăstire. Maica NICODIMA în activitatea ei îndreptată contra regimului şi-a organizat cercuri intime de femei în Mănăstire si prin datele ce împrejmuiesc Mănăstirea, cred în ajutorul legionar pentru ajutorarea femeilor a căror bărbați sunt închişi de Securitate şi în Pușcării, ajutorarea tuturor elementelor dușmane regimului, recrutarea de elemente noi, pentru a forma grupul de rezistență împotriva regimului care se întărește tot mai mult, propagandă intensă împotriva duşmanilor religiei şi pregătirea acestor elemente pentru lupta în comun împotriva duşmanilor religiei şi pregătirea în lupta în comun, împotriva comunismului.
După maica NICODEMA, femeia educată în spiritul legionar, va fi elementul principal la formarea statului de mâine, după prăbusirea comuniştilor.
Maica NICODEMA este înconjurată de legionare noi şi vechi, are legatură cu Maica MIHAELA de la Mănăstirea Tudor Vladimirescu, care în comun acord lucrează la fel ca şi maica NICODEMA, organizând şi ea cercuri anticomuniste, mai are legături cu Mănăstirea Sărăcineşti, unde la fel s-a organizat (nu cunosc nume), dar lucrează mână în mână şi după un program dinainte stabilit. Soţul ei legionarul V. VASILACHE dă să se înțeleagă că lupta soției lui, Maica NICODEMA, precum şi a Maicei MIHAELA, împotriva regimului este formidabilă că şi-a făcut legături mari şi multe şi că munca ei este inspirată şi de lupta apriga dusă de elementele legionare din Germania, (Horia Sima) si cele din Nordul Italiei (Papanace) care vor fi primele elemente de luptă care vor intra victorioase în București chiar în anul acesta.
Soţul ei mai dă să se înțeleagă că un cerc intim din vechile luptătoare legionare, care sunt răspândite în întreaga ţară, cunosc transformarea ANEI CRISTU VASILACHE în MAICA NICODEMA, cunosc lupta ei, o iubesc, iar unele din aceste legionare, țin legatura cu ea, colaborând în mod conspirativ”10.
Cuvioasa Maica Nicodima nici nu-şi putea imagina răul care se lucra în jurul ei. Oamenii întunericului nu s-au oprit însă din planul lor. Au luat declaraţii compromiţătoare de la două maici de la Tismana, Versavia şi Mihaela Busuioc răzvrătite şi neascultătoare. De asemenea fostul soţ al maicii Nicodima, părintele Vasile Vasilache a fost arestat în ziua de 14 august 1953. I s-a intentat un Proces Verbal de Interogatoriu unde a fost întrebat, despre fosta sa soție. Două din scrisorile sale din 27 iunie şi 1 august 1955 trimise la Tismana au fost cenzurate de către oamenii puterii. Aceşti „facatori de bine” se arătau cuprinşi de mila faţă de maicile care lucrau la Cooperativa „Propăşirea” şi ca să lichideze conducerea mănăstirii deplângeau în rapoartele lor, ca „maicile toate care lucrează trăiesc în mizerie, nu li se dă strictul de hrană necesar, ele muncesc numai în folosul statului, nu primesc niciun fel de ban în mână, doar semnează statele şi încolo nimic, banii merg în folosul conducerii mănăstirii. În schimb Veniamin şi cu Cotârlan sunt salariați”11. Pe data de 4.07.1958 maica Nicodima a fost condamnată prin Sentința nr. 1384/61 a Tribunalului Poporului din oraşul Craiova, la 25 de ani de muncaă silnică şi a Tribunalului Suprem Colegiul Militar, Reg. a II-a Bucureşti prin Sentința nr. 197 din 1959, la 16 ani muncă silnică. „Pedepsele au fost contopite urmând să se execute 25 de ani muncă silnică”12. Respingerea recursului a fost motivată invocându-se faptul ca maica Nicodima „avea drept scop răsturnarea ordinii sociale şi a formei de guvernământ democratic…”.
Despre proces maica Nicodima avea sa spună mai târziu că „a fost un proces economic pentru alimentele cumpărate de la Gostat din stocuri suplimentare, pentru care am fost condamnată împreună cu stareţa Tatiana, noi nu am ştiut nimic că alimentele n-ar fi fost din marfa normală, a mai fost şi un proces politic pentru ajutorarea cu aceste alimente a partizanilor fasciști din munţi, despre care nu am ştiut nimic”13, iar despre condamnarea din 1958 a spus „că a venit ca o încercare firească si că i-a părut rău numai că nu s-a întâmplat mai devreme când a fost sănătoasă şi ar fi putut suporta mai ușor”‘14. Aceste cuvinte au fost rostite de maica Nicodima către agenta „Viorica” la 21.06.1966, nu cu mult timp după eliberarea sa.
În temniţă a avut fericirea să se întâlnească cu maica Mihaela Iordache, care a trecut prin Penitenciarul de muncă de la Arad între 4 martie-4 septembrie 1960, persoană care a impresionat-o si a încurajat-o în situaţia grea în care se afla. În puşcărie nu a scăpat de cei care doreau să o distrugă cu orice chip, prin tot felul de metode. Chiar în celula în care stătea avea două informatoare, către care, într-o zi de năduf din cauza muncii excesive, a afirmat: „că mulți au fost şi au plecat şi va pleca şi actualul regim”15. A fost mutată din Penitenciarul din Arad la Oradea. În data de 14.02.1963, agenta „Elena”, spunea că „şeful de secţie, i-a atras atenţia lui Vasilache Aneta, să nu-şi facă cruce în pat. După ce a plecat şeful de secţie, Aneta, i-a adus diferite injurii, afirmând ca oare nu-i frică de Dumnezeu să mintă”16. Era pârâtă că nu-şi îndeplineşte norma, că nu primeşte reeducarea. Chiar în faţa directorului Penitenciarului şi a unui inspector de Bucureşti, participanţi la şedinţa de reeducare din data de 28.08.1963, fiind întrebată ce părere are despre „reeducare”, s-a ridicat în picioare şi a spus ca „în mod conştient a intrat în Mişcarea Legionara, legionară a fost, este şi va fi întotdeauna”17. Tot la închisoare i-au fost prezentate mai multe declaraţii de desolidarizare ale lui Radu Gyr şiNichifor Crainic. Maica Nicodima a arătat în fața acestora că poate ierta orice insultă dar nu poate ierta insulta la adresa credinţei şi a Mişcarii legionare. Era convinsă că Mişcarea Legionară fusese distrusă, fiindcă toţi membrii ei fusesera omorâți sau întemniţaţi. Ea a mărturisit acest lucru pentru a arăta că nu face jocul puterii comuniste, socotind aceasta ca pe o trădare a lui Dumnezeu. A socotit închisoarea „ca pe o epocă eroică, un fel de consacrare între luptători pentru idealul românesc”18. La toate şicanele aduse de comunişti, în loc să le facă pe plac, le spunea că până la închisoare nu a fost legionară adevărată, dar pe viitor speră să devină. Aceste cuvinte pline de curaj au costat-o, însă. A fost lipsită de hrană, închisă în carceră, pusă la tot felul de umilințe fizice şi psihice, dar firea sa dârză, credinţa puternică în Dumnezeu au făcut-o să depășească aceste pătimiri. Anul 1964 avea să vină pentru mulţi deţinuţi politici ca o mică ușurare, eliberați fiind din temniţele mici şi trecuți într-o temniță mare aşa cum devenise întreaga ţară. Prin adresa Mitropoliei Craiovei cu nr. 9704 din ziua de 8.08.1964 se aducea la cunoştinţa Mănăstirii Tismana că Înaltpreasfinţitul Firmilian a aprobat închinovierea maicii Nicodima Vasilache la această manastire, urmând să i se fixeze ascultarea de către stareţa Ierusalima Gligor. Pe data de 18.08.1964 şi puterea politică locală din Gorj o trecea în evidență. Cu binecuvântarea Mitropolitului Firmilian al Olteniei i-a fost rânduită ascultarea de secretară. Față de acest păstor al Bisericii, maica avea o mare evlavie, îl numea un bun român care a primit în mănăstirile tutelate de el, pe mulţi din cei închişi în temniţele comuniste. Aceeaşi consideraţie o avea şi pentru Patriarhul Justinian despre care spunea că este foarte drept şi un adevărat părinte pentru întreg clerul, un părinte al Bisericii Române, care a luptat cu guvernul pentru obținerea diferitelor aprobări pe care le considera juste (luarea înapoi a Mănăstirii Negru-Vodă). După venirea în mănăstire informatorii angajaţi pe urmele ei se plângeau în 1966, că este „cufundată în misticism”19. Chiar părintele Vasile, fostul său soţ spunea că este un suflet dârz, care în viața de călugărie s-a ridicat foarte mult duhovniceşte. Ea devenise centrul spiritual al Mănăstirii Tismana, iar stareța Ierusalima, fiind tânără, o asculta. Pătimirile ei însă nu au încetat: pe data de 13.11.1971 i s-a deschis din nou dosar de umărire informativă fiind angajaţi urmatorii agenti: „Paul”, „Romeo”, „D. Adam”, „V. Bădulescu”, „Pop Radu”, „Nistorescu”, „Martinescu”, „Popovici” şi colaboratorii „Mindei”, „Bogdan” ,„Dan Simeon”, „Cornelia”, „Veronica”, „Teodoru”, „Marica”, „Jeana”, „Bebu”, „Viorica Popa”, „Laurenţiu”, „Florescu”. Aceştia au dat note informative despre ea pâna în decembrie 1989. Ei au fost plătiți pentru a spune absolut totul despre această monahie bătrână şi bolnavă, ocupată cu ascultarea ei şi cu nevointele vieţii călugareşti. Au încercat prin fel de fel de mijloace să o scoată din mănăstire cu diferite propuneri venite fie de la Mitropolie, de la civili şi Securitate; i-au interceptat toate scrisorile, convorbirile telefonice şi deplasările făcute în interesul mănăstirii. În chilie locuia cu încă două persoane, iar la birou erau trei maici care lucrau tot timpul, numai ca să nu dea de bănuit ceva Securității. Atunci când pleca din mănăstire lua o maică cu ea pentru a o feri de cleveteala uneltitorilor care erau pe urmele ei, fiind considerată cea mai suspectă dintre toate maicile din mănăstire. S-a preocupat sa faca un „sicriaş” pentru moaştele Sf. Nicodim cel Sfinţit ocrotitorul său, iar împreună cu maica Patricia Codău au reușit să-i scrie viaţa şi acatistul în 1973. Chilia sa era „mare şi luminoasa, paturi tari, dar cu multe perne, pe masă flori, cești pentru cafea, pe jos preșuri din cârpe dar curate, veioze la fiecare pat şi o lustră mare în plafon, în general modest”20. Iubea cultura şi pe martirii țării. În ziua de 4.02.1974, echipa de dulgheri de la Şantierul D.M.I. Tismana au desfăcut şarpanta de la acoperişul chiliilor din latura de NE a Mănăstirii Tismana și au gasit trei ziare: „Libertatea”, „Glasul strămoşesc” şi „Cuvântul Argeșului” din luna martie 1937 şi respectiv noiembrie 1937 şi două broşuri: „Orizonturi noi” de profesor Aurel Popa editată de Biblioteca Asociației Minerilor „Frăția ortodoxă română din Cluj”, Braşov, nr. 27/1943, iar a doua intitulată „Cea mai mare sclavie din istoria lumii” de Kajetan Klug. Sursa „Jeana”, a adus imediat cele trei ziare la maica Nicodima să vadă ce spune: „la vederea acestor ziare: surprinsă, emoţionată, cu mâinile tremurânde şi cu lacrimi în ochi, a parcurs, paginile îngălbenite ale celor trei ziare. La vederea fotografiei lui Codreanu a manifestat o bucurie deosebită ca pentru cineva foarte apropiat, ducând fotografia la faţă ca o mângâiere. În ziar a mai vazut fotografia lui Moța şi Marin, a mângâiat portretele cu regretul că ar fi disparut atât de repede şi la o vârsta aşa de tânără. Fiind întrebată ce a căutat în Spania Moța şi Marin a afirmat: să lupte contra comuniştilor”21, nu s-a temut să spună aceste cuvinte, dorea atât de mult libertatea şi adevarul deşi ştia că erau atât de îndepărtate.
În 1973 Vicarul Visarion al Craiovei a fost accidentat lângă Târgu-Jiu în ziua de 21.01.1973. Cu complicitatea Securității a fost lăsat neîngrijit şi a fost tratat greşit (a fost operat de trei ori la acelaşi braț). Maica Nicodima l-a vizitat şi îngrijit la spital 3 luni de zile. În ziua de 22.04.1974 a depus cerere de pensionare, pe motiv de boală. Suferea de spondiloză, dar îşi dorea şi o viaţa mai liniștită de rugăciune. După pensionare a fost dată la ascultarea din bucătărie, „unde făcea eforturi să se apropie de Dumnezeu respectând cu resemnare durerile fizice (sciatica şi spondiloza), forţându-se să respecte ascultarea”22.
Dacă puterile trupului au lăsat-o, boala s-a agravat, mulţi dintre cunoscuţi au uitat-o, nu au părăsit-o însă „prietenii” săi de o viață – pe 2.08.1984, sursa „Filipescu” nota despre maica Nicodima:
”Sursa ne informează că în discuţiile purtate cu mai multe măicuţe de la Mănăstirea Tismana referitor la Maica Nicodima Vasilache Aneta a rezultat faptul că cea în cauză este grav bolnavă fiind la pat de mai mult timp, nemai fiind în stare să umble prin Mănăstire şi să creeze subiecte de discuţie.
Deasemeni cele în cauză compătimeau situaţia măicuței respectiv rugându-se de a o ierta cât de curând Dumnezeu.
Alte aspecte deosebite nu au rezultat.”23 […]
Urâtorul binelui nu o suferea pe cea care răbda toate pentru Dumnezeu şi trimitea pe supuşii săi să o ispitească chiar şi când abia mai sufla. Nu s-au liniştit decât după decembrie 1989. Maica Nicodima deşi suferindă şi în pat a fost bucuroasă să vadă libertatea pe care a dorit-o aşa de mult. A plecat la cele veşnice la 25 februarie 1991 la o zi după ce se împlineau 5 ani de la plecarea la cele cerești a maicii Tatiana, împreună pătimitoare cu dânsa. Au fost înmormântate alături în liniştitul cimitir al Mănăstirii Tismana; pe cruce este scris: „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile”
(Ierom. Siluan Antoci – Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist, Vol. I, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 131-146)
1. ACNSAS, dosar informativ 234105, vol. 1, f. 13
2. Idem, f. 206
3. ACNSAS, dosar informativ 234105, vol. 4, f. 128
4. Idem, dosar informativ 234104, f. 23
5. Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 289
6. ACNSAS, dosar informativ 234105, vol. 1, f. 211
7. Ibidem, f. 33
8. Ibidem, f. 119
9. Ibidem
10. Ibidem, f. 212
11. Ibidem, f. 123
12. Ibidem, f. 70
13. ACNSAS, dosar informativ 234105, vol. 3, f. 221, 222
14. Ibidem, vol. 4, f. 98
15. Ibidem, f. 97
16. Ibidem, f. 97
17. Ibidem, vol. 3, f. 12
18. Ibidem, f. 8
19. Ibidem, f. 125, 221
20. Ibidem, f. 316
21. Ibidem, f. 190
22. Ibidem, f. 18
23. ACNSAS, dosar informativ 2341, vol. 4, f. 162, 162 v.
