Bust al Elisabetei Rizea în Capitală

0 596

Primăria Capitalei va amplasa un bust al luptătoarei anticomuniste Elisabeta Rizea în Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6, potrivit unui proiect de hotărâre propus de consilierii generali PNL și aprobat în ședința de Consiliu de joi. Inițiatorii proiectului spun că luptătoarea anticomunistă reprezintă „simbolul rezistenței țăranului român în fața regimului comunist”

Consilierul general Ciprian Ciucu spune că nu își dorește ca bustul să fie unul scump, ci modest, așa cum și-ar dori inclusiv Elisabeta Rizea.

Elisabeta Rizea s-a născut în 1912, în localitatea Domnești, județul Argeș și a devenit cunoscută după Revoluție, după ce a dat dovadă de determinare în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când, deși era urmărită permanent și supusă interogatoriilor, nu a renunțat în a-i sprijini pe membrii rezistenței din munci cu hrană. În 1950, Elisabeta Rizea a fost condamnată pentru uneltire contra ordinii sociale și a petrecut șase ani în închisoare, unde a fost torturată.în 1958 a primit o a doua condamnare, de 25 de ani de închisoare.

Luptătoarea anticomunistă a fost eliberată prin decret de grațiere în 1964, petrecând 12 ani în închisorile Jilava, Pitești, Miercurea Ciuc, Arad și Mislea. A murit în 2003.

 

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php