26 de localități din Basarabia au semnat Declarațiile de Unire cu România

0 399
„În numele locuitorilor Moldovei Răsăritene, în puterea dreptului istoric și de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, noi, primarii localităților din Câmpia Sorocii, la un secol de la Adunarea generală a Zemstvei din districtul Soroca, care a cerut Sfatului Țării Unirea, ne exprimăm dorința ca Basarabia să se Unească cu Țara-Mamă, România.

Vrem să facem această Unire ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale prezentului, de la chinul buneilor noștri smulși împotriva voinței lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler și a lui Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei, la greutățile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Să facem Unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi pentru ca fiii și nepoții noștri să se bucure de un viitor, de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut. Să ne ajute Dumnezeu ca decizia noastră să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniță pe Prut, iar oamenii dintre Nistru și Tisa vor munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate.
Prin prezenta Declarație de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918 – 2018 și adeziunea la valorile național-democratice ale spațiului cultural românesc. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Aceasta este Declarația de Unire pe care au semnat-o recent Grigore Pleșca, primarul satului Visoca, și Vasile Palamari, primarul comunei Bădiceni din Basarabia.
 26 de localități din Basarabia au semnat Declarații de Unire cu Țara – Mamă România, informează deschide.md.
Iată lista lor completă:
1. Parcova (Edineț);
2. Ulmu (Ialoveni);
3. Bardar (Ialoveni);
4. Ruseștii Noi (Ialoveni);
5. Puhoi (Ialoveni);
6. Văsieni (Ialoveni);
7. Feștelița (Ștefan Vodă);
8. Opaci (Căușeni);
9. Gotești (Cantemir);
10. Săseni (Călărași);
11. Nișcani (Călărași);
12. Sărătenii Vechi (Telenești);
13. Grățiești (Municipiul Chișinău);
14. Boghiceni (Hîncești);
15. Codreanca (Strășeni);
16. Floreni (Anenii Noi).
17. Târșiței (Telenești).
18. Măgurele (Ungheni)
19. Răzeni ( Ialoveni)
20. Cucoara ( Cahul )
21. Băcioi ( Municipiul Chișinău)
22. Meleșeni (Călărași)
23. Ordășei (Telenești)
24. Visoca (Soroca)
25. Bădiceni (Soroca)
26. Drăsliceni (Criuleni)
„Declarație de Unire a Basarabiei cu România” este un document cu valoare simbolică.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php