LA MULŢI ANI, DAN PURIC! Celebrul actor, regizor și eseist împlinește azi 59 de anI!

6 769

Actorul-român-Dan-Puric-cu-tricolorul-în-spateDan Puric împlinește azi vârsta de 58 de ani. Născut pe 12 februarie 1959 la Buzău, Dan Puric este un foarte cunoscut actor, eseist, autor și regizor de teatru român care a jucat în piese de teatru, în film și în spectacole de televiziune. Spectacolele sale – Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote – au fost reprezentate în mai multe țări. 

S-a născut într-o familie de medici, iar copilăria și-a petrecut-o…în munți. ”Eu m-am născut la Buzău, în 1959, și în copilărie am avut o perioadă dacă nu de iluminare, în orice caz de lumină nemaipomenită — pentru că am copilărit la Nehoiu, în munți. Părinții mei erau medici acolo… vedeam de dis de dimineață munții. Munții îmi vorbeau pe limba lor, păsările își ziceau muzica (…) Este un cerc de lumină care s-a pogorât pentru totdeauna în viața mea. (…) Apoi ai mei m-au adus la București. Aveam 7 ani și eram fascinat de locomotive. De la școală țin minte tot lumina, felul cum cădea ea pe pupitrele noastre’‘, își amintește actorul într-un interviu, citat de Agerpres.ro.A urmat școala de arte plastice, absolvind în 1978 Liceul ”Nicolae Tonitza” din București. Apoi a dat examen la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie (IATC), dar nu a intrat. A fost perseverent timp de trei ani, pană când a avut norocul ca în comisia de examinare să fie doi mari actori — Olga Tudorache și Dem Rădulescu. Aceștia au fost impresionați de prestația tânărului de atunci și Dan Puric a devenit student la teatru.

A absolvit institutul în 1985, la clasa profesorului Dem Rădulescu, și a fost repartizat la Botoșani, unde a jucat din 1985 până în 1988 pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”.

Din 1988 este actor la Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București, fiind societar al acestui teatru de prestigiu.

CITEȘTE ȘI ”DAN PURIC, DESPRE SALARIUL DE MIZERIE PE CARE ÎL CÂȘTIGĂ LA TNB”

Este pasionat de dans, de muzică, de film, este un virtuoz al step-ului, este un om cultivat care învață și se perfecționează continuu. Aceste pasiuni atât de diverse, care compun personalitatea sa, devenite mijloace artistice, îl ajută să realizeze un gen special de spectacol fără cuvinte, care nu este nici teatru, nici dans, nici pantomimă, ci o sinteză a lor, un fel de ”teatru vizual”.

Conferințele despre spiritualitate și spiritul românesc 

În ultima vreme, Dan Puric este cunoscut și prin conferințele pe care le susține despre spiritul românesc și despre ortodoxie.
În decembrie 2008, a avut loc lansarea unui DVD, care prezenta o conferință a renumitului actor, în care acesta își exprima crezul său în ”rezistența spirituală, de stâncă” a poporului român’: ”Alegeți. Acces la memorie”.
De-a lungul anului 2009, a susținut o serie de conferințe la Ateneul Român (”Despre Corp”, ”Despre Umor”, ”Despre Iubire”), fondurile strânse fiind donate pentru realizarea Memorialului ”Calvarul Aiudului” de pe Râpa Robilor din județul Alba.

Publicistică
În 2008 a publicat, la editura Platytera, volumul ”Cine suntem”, care începe cu îndemnul părintelui Iustin Pârvu ”Urmați-l, citiți-l și-l veți înțelege”. În 2009 a lansat la editura Lumina Tipo ”Omul Frumos”. Doi ani mai târziu, în 2011, a avut loc lansare volumului ”Fii demn!”, „o nouă călătorie” în perimetrul demnității. În decembrie 2013, a avut loc lansarea cărții ”Suflet românesc”, o colecție de interviuri și de conferințe, în care autorul prezintă ”fața curată a românului”.

Preluare de pe Antena 3
6 Comments
  1. calin eugen says

    La multi ani,d-le Dan Puric!

  2. Chisalita Aurica says

    O Personalitate complexa daruita de Dumnezeu cu mult, mult Har….

  3. Stăniloiu Delia says

    La mulți și frumoși ani, domnule Dan Puric. Cu domn ia voastră alături știm că România mai poate avea o șansă.

  4. Ionut Moraru says

    La multi ani d-le Puric!

  5. Liliana says

    În anii de tristețe ai țării noastre, ați transmis multe sentimente de nădejde în sufletele noastre. Am avut posibilitatea și norocul să vă întâlnesc la diverse evenimente. Vă mulțumesc pentru tot. La mulți ani domnule Dan Puric !

  6. pui de dac says

    Mai nene ce sa mai zic , ne meritam soarta; cum apare unul care vrea sa faca ceva cum sarim toti sa-i dam in cap; si pana la urma ce mama ma-si a facut Puric ma? ce rau a facut? concret ce rau a facut, a dat cuiva in cap a torturat ce a facut? E singura personalitate care a vorbit la tv si in multe conferinte despre Sfintii inchisorilor; singura personalitate de care au auzit si cei care nu- s crestini practicanti; sariti ma sa-i dati in cap ca e vinovat el a furat tara asta, el a comis crime nu? Deci inca odata ne meritam soarta ca ne conduc toti cretinii si penalii , ne-o meritam cu varf si indesat; mi-e sila de voi ma si de dobitocul de Gioacas care vrea sa faca schisma in biserica el e mai preasfintit decat Ieroteos Vlahos e ortodoxul absolut i-ar da Moldova lu’ Dodon numai sa fie ca el sa-si faca secta lui de preasfintiti zeloti si farisei; rusine mai cel mic iti meriti porecla…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php