Prințul Mihail Studza: România și sfârșitul Europei – amintiri din țara pierdută
România şi sfârşitul Europei– amintiri din ţara pierdută.
Mihail R. Sturdza a fost membru al Guvernului Național Român in exil la Viena, condus de Horia Sima, ocupând postul de ministru de externe.
Printul Mihail Sturdza s-a format in vechea traditie conservatoare, fost diplomat de cariera , surprinde cu deosebita acuratete in volumul sau de memorii “Romania si sfarsitul Europei – amintiri din tara pierduta”, culisele diplomatice si miza fundamentala a politicii care se ducea in epoca interbelica.
Fiind bine informat asupra acestor culise, opinia sa asupra lui Titulescu si Carol al II-lea are o greutate aparte, intregind in mod substantial si alte marturii din epoca despre activitatea nefasta a lor in dauna Romaniei.
Mihail Sturdza s-a stins din viață la Madrid, în 5 februarie 1980, la vârsta de 93 de ani.
Titulescu – ministrul dusmanului
Titlul fragmentelor de fata este preluat dupa unul din capitolele cartii mentionate.
Titulescu este in istoria Romaniei o tragica si fantastica aratare. Tragica prin influenta ce-a avut-o asupra destinelor Tarii; fantastica nu numai prin aparenta sa fizica si prin caracterele personalitatii sale, dar si prin originea misterioasa a puterilor care il stapaneau si ii dictau purtarea. Hraparet si cheltuitor, milioanele curgeau in mainile lui si curgeau din ele. Corupator si corupt, un deputat francez a putut zice despre el: “Titulescu ar fi in stare sa plateasca, doar-doar s-o gasi vreunul sa-l cumpere”.
Se simtea bine numai la Paris, la Geneva, la Saint Moritz, la Lido, la Cap Martin, urand pamantul Tarii sale, de unde fugea in graba dupa scurtele vizite la care era silit pentru uriasele sale cereri de fonduri si pentru tainicele operatii ale politicii sale.
Titulescu era nascut in Tara Romaneasca, traia in opulenta si moliciunea unei rafinate cadane, multumita banilor si influentei pe care aceasta Tara i le daruia, dar nu era roman … ultimul peceneg printre noi.
Nu trebuie insa trecut cu vederea ca misterul Titulescu era o parte dintr-o taina mult mai cuprinzatoare. Cum se explica faptul ca de la Rege pana la ultimul ministru, toti conducatorii unui popor, adanc simtitor, in totalitatea lui, au neglijat groaznica primejdie ce-o reprezenta ravna cotropitoare a vecinului de peste Nistru, cum se poate explica ca acest Rege si acesti ministri au ales sa ramaie orbi la aceasta primejdie si surzi la atatea strigate de alarma, pana in momentul cand Muscalul a ajuns la Chisinau?
(…)
Cu cat treceau anii cu atat crestea cardasia intre Moscova si anumite puteri internationale, anonime dar atotputernice in lumea apuseana –puteri al caror “pro-consul” in Romania era Titulescu- cu atat cresteau campaniile de calomnie si persecutiile impotriva lui Corneliu Codreanu si a camarazilor sai.
Miscarea reprezenta in Romania cea mai puternica, cea mai ireductibila, daca nu singura opozitie impotriva politicii celor care se hotarasera sa introduca in jocul rivalitatilor europene banda de criminali de la Kremlin, ca tovarasi de lupta.
Au fost punctele culminante ale acestei politici care au determinat si punctele culminante ale persecutiilor impotriva Legiunii.
(…)
Multi s-au inselat asupra expulzarii lui Nicolae Titulescu din viata noastra publica de catre Carol.
Aceasta expulzare nu avea nici un raport cu politica noastra externa; Carol nu uitase niciodata anumite manifestatii republicane ale lui Titulescu si momentul cel mai propice pe care l-a gasit pentru a le rasplati cu varf si indesat a fost cand ministrul sau a incercat sa se amestece intr-o afacere de armament cu Wickers … un teritoriu de vanatoare rezervat exclusiv Suveranului si oamenilor sai.
Dar politica externa a lui Titulescu a fost urmata fara deviatie pana la alungarea lui Carol si luarea puterii de cate Guvernul National-Legionar. (…)
Scopul cardinal al acestei politici era de a orandui lucrurile astfel incat, in cazul unui conflict european, Romania sa se gaseasca acolo unde planul Barthou o asezase.
Deoarece, la acea epoca, nimeni nu putea sa prevada trecatoarea intelegere Ribbentrop-Molotov, aceasta implica o colaborare militara romano-sovietica, anti-germana, si nici cei mai prosti nu-si puteau inchipui ca, in cazul unei asemenea colaborari, un razboi victorios s-ar putea termina cu Basarabia inca romaneasca.
Sacrificiul acestei mult martirizate parti a Moldovei fusese prevazut si primit de Titulescu, din chiar momentul interventiei sale pentru a salva Rusia Sovietica din incurcatura in care cazuse cu prilejul negocierilor “Pactelor de Neagresiune” cu toti vecinii, si din momentul redactarii unei “Conventii Feroviare”, care nu era altceva decat o recunoastere disimulata a legitimitatii pretentiilor rusesti asupra unei parti a teritoriului nostru.
Acest sacrificiu era primit si de cei care, in martie 1936, puneau Caile Ferate Romane la dispozitia Statului Major Sovietic. Acest sacrificiu era primit, constient sau inconstient, si de cei care solicitasera si acceptasera garantia franco-britanica, stiind ca aceasta garantie se limita strict la granitele apusene.
(…)
Titulescu era intr-adevar singurul individ in pozitia cuvenita si inzestrat cu talentele necesare pentru a conduce timp de patru ani, intre Bucuresti si Paris, politica indicata de Puterile Anonime, de subterfugiu, de disimulare si de minciuna, politica ce a permis la Paris, partizanilor aliantei militare cu Sovietele, sa afirme –in baza celei mai autorizate garantii, cea a Ministrului Roman al Afacerilor Externe- ca Romania va permite trecerea trupelor rusesti peste teritoriul ei, si care a permis in acelasi timp, la Bucuresti, partizanilor ascunsi ai adeziunii noastre ulterioare la acest pact, sa afirme, in baza aceleiasi garantii, ca o asemenea adeziune nu era nici indispensabila Frantei nici ceruta de ea si ca granitele noastre nu erau catusi de putin amenintate prin noul instrument diplomatic.(…)
Putine, foarte putine la numar au fost personalitatile noastre politice care au consimtit sa se convinga de realitatea acestei compromiteri neautorizate a intereselor Tarii si sa recunoasca primejdia pe care o reprezenta pentru Poporul Roman.
Aceasta o stiu prea bine, caci intre 1931 si 1936 am cautat toate prilejurile si nu am pierdut nici unul, pentru a semnala primejdia si a o expune acestor personalitati.
Voi enumera vreo cateva, mentionand ca pe multe dintre ele le-am vazut de mai multe ori cu insistenta, in aceasta arzatoare chestiune, in timpul acestor cinci ani: Regele Carol, Iuliu Maniu, Ion Duca, Dinu Bratianu, Octavian Goga, Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Gigurtu, Victor Antonescu, Nicolae Iorga, Ion Mitilineu, Iunian, Constantin Argetoianu, Maresal Presan, Maresal Averescu, General Ion Antonescu, Grigore Gafencu, etc.
In toate aceste intrevederi, principalele mele argumente erau urmatoarele:
1) Simplul fapt din partea Romaniei de a adera la hotararea Poloniei si a Tarilor Baltice de a nu lasa trupele rusesti sa treaca peste teritoriul lor, ar micsora cu mult probabilitatile izbucnirii unui razboi, in care Romania, teritorial satisfacuta, n-ar fi avut nimic de castigat.
2) Daca, totusi, acest razboi ar fi izbucnit si ne-ar fi gasit de partea Sovietelor, am fi fost oricum invinsi de la bun inceput, intr-o conflagratie in care, pentru noi, nu ar fi existat posibilitatea macar a victoriei. Germania biruitoare ne-ar fi ciopartit intre Ungaria, Bulgaria si poate chipa Rusia.
Cu o Rusie Sovietica biruitoare, am fi disparut pentru o perioada nedeterminata, ca fiinta politica si nationala distincta.
3) In cazul cel mai fericit pentru noi, admitand chiar o retragere ulterioara a trupelor aliate rusesti din restul teritoriului nostru, putem fi siguri ca Sovietele nu ne vor inapoia Basarabia.
4) Atat usa de scapare, pe care Titulescu o deschisese Sovietelor in chestiunea pactelor de neagresiune cat si tradatoarea forma ce o daduse textului Conventiunii Feroviare cu Sovietele, indicau, dupa parerea mea, ca Ministrul de Externe roman consimtise de mai inainte la sacrificarea acestei provincii romanesti.
Mihail Sturdza
sursa: Cer si pamant romanesc
