Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj) la praznicul Soborului Sfantului Proroc si Inaintemergator Ioan Botezatorul (2010)
“În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.
Astăzi prăznuim soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi care nu marchează neapărat un eveniment din viaţa Sfântului Ioan, ci zi care prăznuieşte cumva întreaga lucrare a Sfântului Ioan Botezătorul pe pământ şi pentru mântuirea noastră, ca un înger al lui Dumnezeu care a pregătit calea lui Dumnezeu. Este sărbătoarea prin excelenţă a Sfântului Ioan Botezătorul, şi este pusă imediat după Botez, pentru că acesta este cel mai important lucru pe care l-a făcut Ioan, în afară de acela de a face cărările netede, de a pregăti poporul pentru aşteptarea aceasta minunată a lui Hristos, de a-L arăta pe Hristos, de a aminti, de a vorbi despre El. Cel mai important lucru a fost acela de a-L arăta:
Şi nu numai el a dat mărturie, ci, o dată cu aceasta, a fost şi mărturia Tatălui şi a Duhului Sfânt, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu întru Care Tatăl a binevoit, peste Care Duhul Sfânt adumbreşte neîncetat. Şi atunci se prăznuieşte această sărbătoare închinată întregii lucrări a Sfântului Ioan Botezătorul în a doua zi de Bobotează.
Şi ne vom opri la cuvintele din Evanghelia de la Matei, capitolul 11, versetul 3, unde doi dintre ucenicii lui Ioan au venit să întrebe:
Ca şi cum ar spune: “Tu esti Mesia?“. Am explicat că aceasta n-a fost o îndoială a lui Ioan, că Ioan, la închisoare fiind, nu s-a îndoit de Hristos, ci el voia, de fapt, să le adeverească ucenicilor această credinţă desăvârșită că Acela este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si s-a prefăcut că el întreabă ca să-i facă pe ucenicii săi să meargă să întrebe, şi să vadă minunile pe care le făcea Dumnezeu atunci, şi să audă proorocirile şi adeverirea acestor proorociri din gura Mântuitorului, şi prin aceasta să se încredinţeze că El este Hristosul. 
Şi, pentru că si mulţimile puteau să creadă că Ioan se îndoieşte, imediat după ce aceşti doi ucenici pleacă, Mântuitorul, în acest cap. 11 la versetul 11 zice:
Dintre cei născuţi din femeie, n-a fost unul mai mare ca Ioan Botezătorul.
A zis cuvântul acesta mare.
Am vrut să atrag atenţia asupra lui pentru că sunt mulţi care se tulbură de acest cuvânt şi zic: cum n-a fost nimeni mai mare decât Ioan Botezătorul? Nici Maica lui Dumnezeu? Chiar n-a fost nimeni mai mare ca Ioan Botezătorul? Şi Părinţii, şi cei ce explică cuvântul, în primul rând nu-l scot din context, unde Mântuitorul spune mai departe:
…dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât Ioan.
Cei ce pot să înţeleagă înţeleg dintr-o dată că El, Care era de la începuturi Împărat al acestei Împărăţii, El, Care şi în cuvintele, şi în predicile, și în pildele Sale, Se arată ca Fiu al Împăratului, ca Mire, ca Stăpân şi Împărat, se referă la cel mai mic dintre îngeri. Despre aceasta este vorba. Şi ultimul dintre îngeri era mai mare ca Ioan Botezătorul. Nici poveste nu este că Hristos era mai mic ca Ioan sau altceva de genul ăsta. În primul rând, zic Părinţii, Hristos, nu S-a născut din femeie, ci S-a născut din Fecioară. Şi asta exclude orice altă discuţie.
Ştiţi că aceasta a fost şi tulburarea lui Simeon, care a luat Pruncul în braţe şi care traducând Septuaginta vedea la Isaia că: iată, fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi se tulbura, şi nu înţelegea cum fecioara, şi scria „femeia”, şi dumnezeieşte, când se întorcea înapoi, găsea scris tot fecioara, chiar dacă el scrisese „femeia” şi se tulbura, ca după aceea să înţeleagă că, într-adevăr, prin minune dumnezeiască se naşte Acest Fiu al lui Dumnezeu şi nu din femeie, ci din fecioară.
Şi textul spune mai departe:
Dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor este mai mare decât Ioan.
Mare a fost Ioan Botezătorul, cu adevărat mare, şi nici măcar naşterea lui n-a fost întâmplătoare şi n-a fost oricum. Cu ce minune s-a întâmplat naşterea lui! Nici nu ştiu să fi fost o naştere mai vestită şi mai binecuvântată decât Naşterea lui Hristos, care a fost puţin după aceea, cu care nu comparăm. N-a fost o naştere mai tainică – decât cea a Maicii lui Dumnezeu, despre care ştim din Tradiţie -, dar despre naşterea lui Ioan ştim de la Luca.Naşterea lui n-a fost oricum, a fost un om mare Ioan Botezătorul, şi de atunci tatăl său proorocea că va fi Înaintemergătorul lui Hristos şi va pregăti calea lui Dumnezeu.
Mare a fost Ioan Botezătorul,spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, prin faptul că nimeni până la el n-a trăit într-o asceză aşa de mare ca el, la măsura omului firesc, fără ajutorul desăvârşit al harului pe care-l avem noi, creștinii, după botez şi după primirea învăţăturii creştine. El n-a avut acest har; a avut într-o anumită măsură ajutorul lui Dumnezeu, dar n-a avut acest har, ajutorul harului pogorât prin botez, asemănător cu harul coborât la Cincizecime.El, la măsura puterilor omeneşti, a făcut maximul care se putea face. Mai mult decât el n-a făcut nimeni până atunci, la măsura ostenelii, a strădaniei. Se spune despre el prin Tradiţie că n-a vorbit cu nimeni în pustie, fiind acolo până a fost chemat de Dumnezeu să vestească pocăinţa. A avut puterea de a se abţine, de a tăcea, de a se aduna în sine, de a mânca numai miere sălbatică şi lăcuste şi, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, să ne gândim că nici lăcustele nu se prind uşor, și nici mierea sălbatică nu se găseşte uşor, mai ales în pustietăţile Iordanului şi cele de dincolo de Iordan. Deci, cât de puţin trebuie să fi mâncat omul acesta! În ce asceză trebuie să fi trăit! Si măsura trăirii lui e greu de spus în cuvinte. Dar, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, acest om avea curaj desăvârşit în faţa împăraţilor, nu se înfricoşa cu nimic de ei, le spunea adevărul în faţă. De oşteni nu se tulbura, aţi văzut cum le spunea oştenilor: Voi să vă mulţumiţi cu solda voastră, să nu aduceţi silnicie peste alţii. Nu se înfricoşa de nimeni. Nu se ruşina să spună cuvântul lui Dumnezeu! Câte am putea spune despre virtuțile sale! Măsura virtuţilor sale este mare.
Ce om a fost Ioan, încât Dumnezeu îi vorbea în pustie şi l-a chemat din adâncurile pustiei şi i-a mărturisit:
Ce măsuri trebuie să fi avut omul acesta, ca să vorbească Dumnezeu cu el cum vorbim noi unii cu alţii! Deci mare a fost Ioan Botezătorul până la Hristos, în afară de Maica lui Dumnezeu – pe care n-o punem la socoteală pentru că ea avea deja acest har pe care Sfântul Ioan nu l-a avut deplin, cum n-a avut tot Vechiul Testament. Maica lui Dumnezeu a avut acest har, pentru că a umbrit-o puterea Celui Preaînalt, şi Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât peste ea, şi L-a avut pe Hristos în pântece. Aici vorbim despre altceva. Plus că Hristos vorbeşte despre aceia, despre bărbaţii născuţi din femeie, deci nu intră în comparaţie Maica lui Dumnezeu; aici vorbim despre altceva.
Dar, am zice noi, de la Ioan nu mai poate fi nimeni la măsura lui? Ba poate. Şi ziceau Părinţii că toţi sfinţii de după aceea sunt mai mari, într-o anumită măsură, într-un anumit fel de înţelegere, fără să ne smintim, în sensul că aceştia au primit harul Duhului Sfânt. Şi, prin primirea harului Duhului Sfânt, prin botez, toţi deveneau cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, cetăţeni desăvârşiţi. Unii dintre ei, prin acest dar pe care l-au primit, precum ucenicii Sfântul Ioan Gură de Aur, spuneau că l-au văzut stând lângă Tronul Mântuitorului. Deci până acolo s-a suit omul, între îngeri, până lângă Tronul lui Dumnezeu, dar toate acesta s-au făcut numai prin harul dumnezeiesc. Fără el, omul nu putea să facă asta.
Deci, până la Ioan n-a fost har în lume, nu s-a dat această putere prin botez. Ei au putut prin puteri omenești, şi cu ajutor dumnezeiesc, dar în alt chip, şi la altă măsură decât harul pe care l-am primit noi după botez. Cei ce au venit după aceea sunt mai mari într-un fel, dar nu mai mari prin osteneală sau strădanie, ci mai mari prin ajutorul şi lucrarea Duhului în ei, prin curăţia pe care a adus-o Duhul. Dar nu va fi nedreptate la Dumnezeu. Şi aşa cum lui Ioan, la măsurile lui fiind, i s-a tăiat capul, şi a aşteptat acolo în şeol, în acel loc de aşteptare a lui Hristos, iar după Înviere a fost ridicat la ceruri – şi toţi drepţii Vechiului Testament, în frunte cu Ioan, s-au ridicat la ceruri – şi Ioan, după ridicare, nu se ştie la ce măsuri este. Pe Dumnezeu, oricum, Îl aşteptăm neîncetat.
Pe Sfântul Ioan îl socotim rugător la stânga Mântuitorului, la dreapta Sa e Maica Domnului, pentru neamul omenesc. Aşa apare în toate icoanele Deisis. Nu pe oricine laudă Hristos şi, dacă l-a lăudat Hristos pe acest prooroc mare, mai mare decât toţi proorocii Vechiului Testament, care L-au vestit pe Hristos, iar Ioan L-a şi arătat, şi a fost binecuvântat ca şi prin Botez să se atingă cu mâna de creştetul Stăpânului cu mâna sa de om, necurată totuşi, oricât de curăţită ar fi fost,într-un Botez de curăţire peste Cel Care nu avea nevoie de curăţire, dar el este cel care s-a curățit prin aceasta! Aşa cum sfinţii ne roagă pe noi, aşa cum Sfânta Matrona, de pildă, zice:
“Oricine se va ruga şi mă va aminti pe mine și se va ruga pentru mine, mă voi ruga lui Dumnezeu să fiu și eu lângă el atunci când va ieşi din trup și va trece dincolo“ – smerindu-se ea şi zicând că are nevoie de rugăciunea oamenilor.
Aşa cum sfinţii ne cer nouă ajutorul, dar de fapt nu au această nevoie, ci de fapt noi ne sfinţim, noi primim ajutorul, omenindu-i pe sfinţii lui Dumnezeu, prăznuindu-i. Nu noi îi înălţam pe ei, ci ei ne dau nouă lumină și strălucire astfel.
Ioan Botezătorul, punându-și mâna pe capul Mântuitorului, nu el L-a curăţit pe Mântuitorul, ci prin Mântuitorul, şi prin acea mână care L-a atins pe Hristos şi prin sufletul care s-a supus şi a ascultat de Dumnezeu s-a curăţit el, şi a devenit Ioan cel mare, despre care ştim că acum este în Împărăţia Cerurilor, nu cel mai mic, ci poate printre cei mai mari.
Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească!”
sursa: Cuvantul Ortodox
