ÎN CĂUTAREA DUHULUI PIERDUT AL CRĂCIUNULUI. “Crăciunul lumii de astăzi este o explozie de lumini EXTERIOARE care nu au puterea de a înlătura întunericul spiritual al urii, al manipulării, al minciunii grosolane şi al ateismului intolerant promovat sub MASCA VICLEANĂ A TOLERANȚEI”. PASTORALA ADEVĂRULUI INCOMOD, la Nașterea Domnului 2017, a PS IGNATIE AL HUȘILOR

“Dacă vreţi să avem copii integri şi nemânjiţi de urâtul păcatului şi al necinstei,nu îi lăsaţi să fie educaţi de ideologiile seducătoare şi teroriste ale progresiştilor liberali, adică ale celor care au drept temă centrală a propagandei lor furibunde necredinţa, renunţarea la tradiţie, apărarea intereselor de grup, nu ale persoanei unice ca şi chip a lui Dumnezeu şi lupta de clasă între necredincioşi şi credincioşi. Atunci când îi vedeţi pe copiii dumneavoastră agitaţi şi tulburaţi, nu le aruncaţi în braţe tablete sau telefoane mobile, pentru că ei au nevoie de dragoste şi atenţie, nu de obiecte care să îi transforme în „instrumente ale instrumentelor lor” sau care să îi transforme în fiinţe insensibile la suferinţa şi necazul celuilalt. Nu-i lăsaţi să fie educaţi numai de televizor, de facebook sau de mediul online, pentru că vor dobândi o viziune strâmbă, unilaterală şi neputincioasă asupra vieţii”.

Episcopia Hușilor:

Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor – În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

(Scrisoare pastorală la slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, 2017)

† Ignatie

din mila şi purtarea de grijă a Celui de Sus

Episcop al Huşilor,

iubiţilor fraţi preoţi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor a lui Dumnezeu, har îmbelşugat, pace nemăsurată, linişte îndestulătoare şi bucurie sfântă de la Hristos Cel născut în ieslea săracă şi luminoasă  a Betleemului, iar din parte-mi părintească îmbrăţişare

„Cel Unul-Născut mai înainte de veci (…) ia trupul meu, ca eu să-I fac în mine loc Cuvântului Lui. Îmi ia trupul meu ca să-mi dea Duhul Lui. Îmi dă şi-mi ia ca să-mi dea visterie de viaţă. Îmi ia trupul meu ca să mă sfinţească. Îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuiască”[1]

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,

Colinde la fereastră, bucuria întrunirii în familie, revederea celor dragi, voie bună, frunţi descreţite, inimi deschise spre trăirea credinţei, minţi însetate de a pricepe taina zilei de astăzi, gânduri de dragoste curată pentru cei din jurul nostru, copii cu sufletul în aşteptarea darurilor, tineri şi bătrâni cu chipuri luminate de harul acestei sfinte prăznuiri şi suflete care s-au pregătit, prin post şi rugăciune, să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos – aceasta este atmosfera de har şi de frumuseţe a sărbătorii Crăciunului, adică a venirii lui Dumnezeu-Fiul, prin întrupare curată din Preasfânta Fecioară, printre noi oamenii. Nu numai că ne cercetează Dumnezeu, ci El Se face ca unul dintre noi şi rămâne pururea, în chip duhovnicesc şi real, prin Sfânta Cuminecătură, Trupul şi Sângele Lui, prin înnoirea firii noastre, printre noi şi în noi. Ia trupul nostru, trăieşte, în chip nepăcătos, viaţa noastră cu toate ale ei: foamete, sete, suferinţă, singurătate, tristeţe şi mai ales iubire nesfârşită pentru orice om rătăcit de pe calea credinţei, pentru orice om care, din pricina păcatului, a divorţat de Dumnezeu, pentru orice om care şi-a pierdut sensul vieţii, pentruorice om care este afundat în groaza singurătăţii, pentru orice om care trăieşte drama sfâşietoare a unei lumi pline de ură şi dispreţ, pentru orice om care simte, din plin, durerea neîmplinirii, pentru orice om care trăieşte în sărăcie lucie şi pentru orice om pe a cărui faţă sunt încrustate dârele suferinţei. Cu alte cuvinte, Dumnezeu-Fiul, prin naşterea Sa în această lume şi prin îndumnezeirea firii noastre omeneşti, ne descoperă, la modul deplin, adevărata icoană a ceea ce înseamnă omul: iubire fără de margini şi necondiţionată, har şi vieţuire dumnezeiască, rugăciune neîncetată şi curăţia inimii, demnitate şi libertate.

Iubiţi credincioşi,

Inevitabil, în aceste zile de sărbătoare sfântă, mintea constată şi inima trăieşte, la modul nostalgic, frumuseţea de basm şi de lumină a sărbătorilor de altădată. Amintind acele vremuri, nu doresc să mă rezum la tendinţa formală a adultului de a-şi idolatriza sau idiliza trecutul. Fără a idealiza, în mod gratuit, experienţele din trecutul nostru, cei de dinaintea noastră, chiar şi noi înşine, am fost martorii unei înţelegeri mai drepte şi a unei trăiri mai cuvenite a tot ceea ce însemna bucuria praznicului Crăciunului.Oricine se uită cinstit în urmă, îşi va da seama limpede cât de mult ne-am schimbat. Iernile erau ierni, pentru că prea puţini dintre noi ştiam să murdărim albul curat al zăpezii naturii prin defrişări ilegale de păduri, prin gunoaiele aruncate la voia întâmplării, prin exploatarea zăcămintelor naturale doar pentru a ne îmbogăţi în chip ruşinos şi prin uciderea nesăbuită a animalelor pe cale de dispariţie din fauna ţării noastre. Colindele erau colinde, nu prilej de benchetuială și adorare a pruncului gastronomic din noi, ci de vestire, de slăvire şi cinstire a Pruncului născut în ieslea săracă a Betleemului. Ajunul Crăciunului era Ajun prin priveghere rugătoare şi postire sfântă, nu oboseală şi ghiftuială trupească care ne împiedică să participăm la slujba din ziua de Crăciun, considerată opţională şi puţin importantă. Mersul la biserică în ziua sfântă „când colindele se cântă”, era de la sine înţeles, implicând întreaga familie, cu mic cu mare. Simplitatea pregătirii pentru această sărbătoare era simplitate, nu risipă de energie în a cutreiera toate mall-urile pentru a ne satisface pofta după cele materiale. Moş Crăciun era Moş Crăciun, iar nu „crăciuni” cocacolizaţi de albul şi roşul reclamelor păcătoase agresive, nu „crăciuniţe” îmbrăcate tocmai pentru a ne murdări privirea şi inima. Povestea spusă copiilor despre naşterea Domnului în ieslea săracă a Betleemului cu Maica Domnului care caută sălaş pentru a naşte pe Pruncul Mântuitor, cu păstorii care primesc vestea din cer de la îngeri, cu magii care vin de la Răsărit, ca să-I aducă daruri şi să se închine Pruncului, căpăta valoare de credinţă, nu miros de legendă depăşită în care nu merită să credem. Convingerea şi trăirea că suntem contemporani cu evenimentul Naşterii Domnului erau complete şi deplin asumate, pentru că acel „astăzi S-a născut Hristos” din colind sau „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte” din condacul Sfântului Roman Melodul erau realităţi clare şi apropiate inimii, nu simple amintiri sau referinţe istorice despre un episod din viaţa lui Hristos care a avut loc acum peste 2000 de ani. Deci, Crăciunul era Crăciun cu Hristos cel întrupat, cu Pruncul Sfânt din ieslea săracă a Betleemului, cu tradiţiile noastre sfinte, cu colinde pe toate văile şi oameni bucuroşi cu puţinul celor puse pe masă şi cu multul har al bucuriei pe care îl dăruiesc din plin aceste zile sfinte de sărbătoare.

Din păcate şi fără a generaliza, în aceste vremuri dominate de un consumism feroce, semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului este amplu căptușită de materialism. E mult mai simplu să te zbați pentru achiziționarea unui brad sau a unei rețete culinare, specifice acestor sărbători, decât să te lași pătruns de nevinovăția Pruncului născut în ieslea Betleemului, decât să asimilezi, în tăcere şi rugăciune, atât cât este cu putinţă omului, taina de negrăit a coborârii lui Dumnezeu-Omul printre noi oamenii. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupești decât o realitate spirituală. Nu am auzit încă pe cineva – și dacă vor fi fiind, sunt mult prea puțini – să se plângă de faptul că Hristos încă nu S-a născut în inima și viața lui. În schimb, dacă nu vine „moșu” și nu „descinde” vreun brad din pădurea seculară, totul pare sumbru și fără sens. Crăciunul lumii de astăzi este o explozie de lumini exterioare care nu au puterea de a înlătura întunericul spiritual al urii,al răutăţii, al corupţiei endemice care vlăguieşte acestă ţară, al manipulării, al minciunii grosolane şi al ateismului intolerant promovat sub masca vicleană a toleranţei. În acest fel, ajungem să sărbătorim „crăciunuri” fără de Hristos. De aceea, Biserica este chemată, prin cateheză şi cuvânt de duh apăsat, să restaureze semnificaţia şi frumuseţea profundă a acestor sărbători uimitor de minunate în conştiinţele oamenilor.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Având în minte şi în inimă această icoană a Crăciunului de ieri şi a celui de astăzi, rogu-vă, transmiteţi copiilor, nepoţilor şi prietenilor dumneavoastră duhul frumos, plin de lumină şi de puritate al praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos, aşa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi aşa cum l-am trăit odinioară şi îl trăim fiecare în parte, adică  prin jertfa de a merge la biserică şi de a vă împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betleemului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bunătatea şi milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar şi celor sărmani, amărâţi şi abandonaţi, prin sinceritatea relaţiilor cu semenii dumneavoastră, prin nevinovăţia sufletului şi prin trăirea credinţei ortodoxe cu toate fibrele fiinţei.

Dacă vreţi să avem copii integri şi nemânjiţi de urâtul păcatului şi al necinstei, nu îi lăsaţi să fie educaţi de ideologiile seducătoare şi teroriste ale progresiştilor liberali, adică ale celor care au drept temă centrală a propagandei lor furibunde necredinţa, renunţarea la tradiţie, apărarea intereselor de grup, nu ale persoanei unice ca şi chip a lui Dumnezeu şi lupta de clasă între necredincioşi şi credincioşi. Atunci când îi vedeţi pe copiii dumneavoastră agitaţi şi tulburaţi, nu le aruncaţi în braţe tablete sau telefoane mobile, pentru că ei au nevoie de dragoste şi atenţie, nu de obiecte care să îi transforme în „instrumente ale instrumentelor lor”[2] sau care să îi transforme în fiinţe insensibile la suferinţa şi necazul celuilalt. Nu-i lăsaţi să fie educaţi numai de televizor, de facebook sau de mediul online, pentru că vor dobândi o viziune strâmbă, unilaterală şi neputincioasă asupra vieţii.Atunci când viaţa le este în sminteală şi poticnire, cultivaţi-le sufletul prin rugăciune, prin dragoste, prin sfat înţelept şi prin răbdare. Umpleţi-le sufletul de credinţă şi de nevinovăţia lui Hristos Cel născut în Betleem, pentru că numai aşa îi veţi avea luminoşi şi încrezători, chiar şi atunci când viaţa, în curgerea ei, îi poate doborî. De modul cum le transmiteţi credinţa Bisericii noastre copiilor dumneavoastră, depinde frumuseţea şi curăţia neamului nostru românesc.

Încredinţându-mă rugăciunilor dumneavoastră, acum când împreună suntem chemaţi să lucrăm la mântuirea sufletelor noastre şi la trăirea credinţei noastre ortodoxe, vă cer stăruitor să-I spuneţi lui Dumnezeu ca în tot ceea ce fac şi gândesc să fiu păstorul „cel bun care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), iar „cuvintele mele să fie ca ale lui Dumnezeu; slujba mea să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos” (I Petru 4, 11).

Sărbătoarea Crăciunului, a Anului Nou şi a Bobotezei să vă aducă părtăşie de mai multă bucurie, de mai multă iubire, de mai multă nevinovăţie şi de mai multă seninătate. Sărbători luminoase, frumoase şi bucuroase. La mulţi ani, plini de Dumnezeu.

Al vostru părinte şi frate de tot binele voitor şi fierbinte rugător,

† Părintele Episcop Ignatie al Huşilor

 [1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi2 (PSB 14, serie nouă), traducere din limba greacă veche de Pr. prof. Dumitru Fecioru, introducere de Ierom. Policarp Pîrvuloiu, Bucureşti, Editura Basilica, 2015, p. 52

[2] Diacon Adrian Sorin Mihalache, Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovniceşti ale Filocaliei (col. Media Christiana, seria Lumina), Bucureşti, Editura Trintas, 2017, p. 217

via Cuvântul Ortodox