VEŞTI PROASTE PENTRU ILIESCU. Parchetul Militar afirmă că nu a existat vid de putere în 1989. Ancheta intră în linie dreaptă.

1 630

„O veste proastă pentru Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu, Teodor Brateș etc.: criminalii din decembrie 1989 au motive să se teamă! În fața istoriei, nici cei morți (Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Sergiu Nicolaescu, Dan Iosif etc.) nu stau mai bine”, anunţă Grigore Cartianu pe contul său Facebook.

„După 25 de ani de orbecăit pe piste false, fără voința de a finaliza cercetarea penală, procurorii militari sunt – în sfârșit – pe drumul cel bun. Parchetul Militar a prezentat astăzi, prin vocea magistratului Marian Lazăr, stadiul cercetărilor în „Dosarul Revoluţiei”. Prinicipalele concluzii sunt încurajatoare.

* În decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

* A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu (Nicolae Ceaușescu), puterea totală în România.

* Pentru păstrarea puterii, prin acţiunile desfăşurate şi măsurile dispuse, conducerea politică şi militară instaurată după decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea integrităţii fizice şi psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, „fapte care se circumscriu condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii contra umanităţii”.

* S-a realizat o clarificare cu privire la situaţia internă a României din perioada premergătoare declanşării evenimentelor de la Timişoara şi în timpul desfăşurării acestora.

* Este cunoscută conjunctura convocării de către fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a mitingului popular desfăşurat la data de 21 decembrie 1989.

* A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

* A fost realizată o succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989.

* A fost conturată succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989.

* Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat şi comportamentul forţelor militare înainte, în timpul şi după pătrunderea revoluţionarilor în sediul Comitetului Central.

* A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România.

* S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite.

* Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă.

* Se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave.

* În anul 1987, forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare.

* Există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice.

* Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune, cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen.

* Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă.

* A fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu. Au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

* Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecinţă moartea şi rănirea unor persoane în diverse localităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării.

* Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.

* După anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate.

* Urmărirea penală va continua cu celeritate şi eficienţă, urmând a fi administrate toate probele necesare privind edificarea completă asupra împrejurărilor şi cauzelor care au dus la moartea unui număr foarte mare de persoane, rănirea altora şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

* Vor fi reaudiate persoanele vătămate.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php