William Lind a descris astfel originile marxismului cultural:
„După Primul Război Mondial, marxiștii europeni au fost puși în fața unei probleme dificile: de ce muncitorii din întreaga Europă nu s-au ridicat la revoluție pentru a instaura o nouă ordine marxistă, cum le-a promis ideologia lor că se va întâmpla? Doi gânditori marxiști importanți, Antonio Gramsci în Italia și Georg Lukacs în Ungaria, au dat un răspuns: cultura apuseană. Cultura apuseană le-a ascuns muncitorilor adevăratele lor interese „de clasă” astfel încât nu au mai putut să acționeze în consecință. Așadar, înainte ca socialismul să ajungă la putere, cultura occidentală trebuie să fie distrusă. În 1919, Lukacs se întreba cine ne va salva de civilizația apuseană?”
Acest obiectiv de a ne „salva” prin distrugerea ticălosului, adică a civilizației vestice, a fost urmărit printr-un atac desfășurat pe mai multe planuri. Activistul marxist Rudi Dutschke a numit această acțiune „lungul marș prin instituții”. Civilizația apuseană va fi distrusă prin subminarea graduală a familiei, a comunității locale, a bisericilor, a școlii, și, poate cel mai semnificativ, a universității. Divorțul obținut ușor, avortul la cerere, intervenționismul agresiv asupra autonomiei locale, infiltrarea bisericilor cu preoți radicali care predică revoluția în locul creștinismului, înlocuirea curriculum-ului pro-american din școli cu agit-prop stângist, denunțarea standardelor de excelență din științele umaniste ca „hegemonie a bărbaților-albi-decedați” sunt toate exemple ale mișcării de subversiune.
Prin astfel de mijloace, proiectul zdruncinării civilizației apusene a avansat destul de mult. Așadar, de ce nu se apucă muncitorii să-și scuture lanțurile și să treacă la revoluție?
Dacă punem întrebarea diferit ne apropiem de răspuns, iar întrebarea care trebuie pusă este următoarea: „De ce s-au alăturat cu atâta entuziasm corporațiile în programul marxismului cultural de a distruge civilizația?”
Mai întâi, cunoașteți vechiul aforism: „dacă ești la masa de poker și nu știi cine este fraierul, atunci înseamnă că tu ești acela”? Dacă răspunzi la întrebarea de mai sus cu explicația „corporațiilor le pasă de toate aceste lucruri”, ei bine, atunci tu ești fraierul. NBA dispută jocurile de baschet în China, unde oamenii sunt sclavi ai „sweatshopurilor”. Chiar credeți că au mutat partida all-star din Charlotte, unde bărbaților le este interzis accesul în băile femeilor, pentru că le pasă foarte tare de drepturile omului?
Majoritatea corporațiilor noastre „responsabile social” au, de asemenea, fabrici în China. Marile noastre bănci se bat pe burtă cu familia regală saudită, care execută homosexuali. Înclin să cred că această practică este o chestiune un pic mai serioasă decât refuzul de a livra un tort de nuntă pentru un cuplu de lesbiene. Dar, la urma urmei, ce știu eu?!
În general, celor aflați la vârful corporațiior gigant nu le pasă de aceste probleme, cel puțin nu la modul serios. Pe ei îi interesează să devină din ce în ce mai bogați și să-și asigure pozițiile în fața oricărei amenințări potențiale.
Răspunsul corect la întrebarea de ce s-au băgat (au fost cooptate, ar fi un termen mai potrivit) corporațiile alături de marxiștii culturali este pentru că la un anumit moment, stăpânii noștri corporatiști și-au dat seama că pe măsură ce distrugerea culturii occidentale avansează, oamenii nu se transformau în agenți revoluționari ai schimbării, ci în consumatori pasivi ai poșircii corporatiste și în muncitori obedienți, închiși în birouri luminate de lămpi flourescente.
(Nu pretind că președinții de corporații și membrii consiliilor de administrație sunt niște sofisticați teoreticieni sociali care au identificat explicit această conexiune, ci doar că la un anumit moment ei au observat că povestea funcționează foarte bine pentru ei). Un moment important în acest proces de învățare a fost cel mai probabil când corporațiile au descoperit că dacă le oferă suficienți bani vedetelor rock „contra-culturale”, aceste staruri vor vinde bucuroase apă minerală sau carduri de credit. Și astfel de reclame, care oferă versiuni ambalate ale „individualismului” și „rebeliunii” de tipul anilor 60 au fost foarte eficiente în vânzări, facilitând mesajele de marketing, care au ocolit în felul acesta aprehensiunea hipioților față de marile corporații.
Corporațiile au descoperit că fără o cultură sănătoasă oamenii nu sunt în mod natural marxiști, ci niște puturoși fascinați de televizor. Fără familie extinsă, fără o biserică reală și fără o comunitate locală sănătoasă care să îi sprijine, oamenii nu formează celule revoluționare. Își cumpără o navetă de bere, își reînnoiesc rețeta de Xanax și își petrec timpul liber uitându-se la jocurile din NFL, la rețeaua Lifetime și la diferite tipuri de pornografie. Această viață ternă și anesteziată este întreruptă din când în când de „sărbători” specifice, cum este Black Friday, când omul are posibilitatea să dea corporațiilor o căruță de bani, Revelionul când omul poate consuma multe substanțe halucinogene, și Super Bowl, probabil cea mai importantă sărbătoare a consumerismului american, când NFL ne transmite că nici măcar nu avem nevoie de familiile noastre adevărate deoarece „fotbalul este familie”. Sau ca alternativă, ne putem uita la Walmart, care l-a preluat pe simbolul mișcării contraculturale, John Lennon și ne spune „Haideți împreună acum (ca o familie) la”…Walmart
Așa ajungem la o ironie de proporții: marxiștii culturali care ocupă poziții academice și care sunt Inchizorii Principali pentru Plângerile Diversității nu acționeaza ca avangarda proletariatului ci ca pedestrași inconștienți pentru elitele corporatiste.
Oops!
Traducere după The American Conservative, How the Cultural Marxists Failed by Winningrealizată de Anacronic.ro
via Cultura Vieții
