Predica la Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina) – Pr. Ilie Cleopa

Părintele Cleopa – Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina

Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)

Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cât de greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osândă primesc cei ce își pun nădejdea în avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a câștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7); și iarăși: „Fericit bărbatul care se îndură și dă” (Psalmi 111, 5).

Una din învățăturile Sfintei Scripturi care arată la câtă orbire și nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuții, este și pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina”… (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rânduit Dumnezeu să rodească țarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept și îndurat, nu pedepsește pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci așteaptă îndreptarea lui și voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), „ci plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi” (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca și țarina acestui bogat să rodească cu îmbelșugare, ca văzând mulțimea roadelor sale să-și aducă aminte de cei săraci și necăjiți și de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să câștige și el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare și înfricoșată a Judecății celei de apoi.

Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicând: „Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?” Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac și necăjit văzându-se strâmtorat de lipsă, zice și el: „Ce voi face că nu am cele de trebuință pentru mine, pentru soție și pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu știu ce să fac din cauza sărăciei mele”.

Dar câtă deosebire este între sărac și acest bogat care zice: „Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?” Vedeți, fraților, nedumerirea nedreaptă și grija nebună?

Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală și în inima lui frica lui Dumnezeu și milostenia, el îndată ar fi zis în sine: „Slavă Preabunului Dumnezeu că și anul acesta a rodit țarina mea, ca să am de unde da și altora care sunt săraci și necăjiți și nu au cu ce trăi!”

Dar mintea acestui bogat nebun și cu inima împietrită nu a cugetat că bogăția nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) și că Dumnezeu o dă cui voiește (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-și pună roadele sale (Luca 12, 17). Și îndată a hotărât: „Aceasta voi face: voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele” (Luca 12, 18).

Iată, în ce chip și-a dezlegat nedumerirea și grija. Să strice hambarele și să facă altele mai mari și acolo să adune roadele țarinei și toate bunătățile sale.

O, nebunie a omului. O, inimă nesățioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cât bea apă cu atât mai tare însetează.

Așa și inima bogatului iubitor de avere, cu cât adună mai mult, cu atât poftește să aibă mai multă avere. Și precum iadul nu se satură să primească suflete și focul lemne, așa fără de saț este inima bogatului nemilostiv.

Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului și de judecata cea dreaptă și preaânfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osândă veșnică pe cei nemilostivi.

Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: „Veniți acum voi bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul și argintul vostru a ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și vă va mânca trupurile ca focul. Ați strâns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat țarinele voastre, pe care voi” le-ați oprit strigă la cer și strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot… (Iacob 5, 1-7).

Dar să revin la cuvântul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-și mărească hambarele, a zis: „Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pe mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește.” Iată, fraților, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gândește că va muri și toate câte a adunat vor rămâne, nu gândește că este trecător și străin pe acest pământ. Nu gândește că este dator, din toate câte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiți și săraci, ci cugeta să bea și să se veselească din cele ce a adunat în cât mai mulți ani. O, bogatule fără de minte! De unde știi că tu vei trăi mulți ani? Cine ți-a spus că vei trăi până mâine dimineață? Cine te-a făcut pe tine stăpân pe viața ta? N-ai auzit pe Duhul Sfânt, zicând: „Omul deșertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec” (Psalmi 143, 4).

Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea și inima la avuțiile sale? Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi?” Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: „în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine”. În care noapte? În aceea în care în mintea și inima omului lacom și nesățios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu hainele luminii” (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: „Nu fiți părtași la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vârtos să le mustrați” (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea și inima bogatului robit de avuții, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea și inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.

Iubiți credincioși,

Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric și o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină și locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Ca fii ai lumini să umblați” (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea și ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiți cu mintea și cu inima de patimi și de averi.

Marele Apostol și Evanghelist Ioan ne învață că: „Cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea și inima bogatului despre care ne vorbește Mântuitorul în Sfânta Evanghelie de azi. Să ne păzim, frații mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenția noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sârguință la spovedanie și la pocăință cu multe lacrimi, spre a dobândi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, când ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).

Să nu zăbovim în noaptea păcatelor și în robia grijilor pământești ca nu cumva să ni se zică și nouă că „în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre” (Luca 12, 20). Ați auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adâncul nopții păcatului din cauza iubirii lui de averi și de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viață decât a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriți și nemilostivi cu inima și a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beții și de toate plăcerile veacului de acum care sunt deșertăciune și moarte.

Să auzim și pe Solomon care adeverește acest lucru, zicând: „Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini și livezi și am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-ânsele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi și slujnice și robi, am avut și cirezi și turme multe de oi, am avut mai mult decât toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint și aur și avuțiile împăraților și ale țărilor… și tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dânșii și nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare” (Ecclesiastul 2, 4-10). Și care a fost rezultatul acestei bogății și desfătări? Iată care: „Mi-am urât viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sunt deșărtăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Așa ar trebui să cugete toți cei bogați și plini de avuții, care-și cheltuiesc averile lor în petreceri, în beții, în dezmierdările trupului și în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.

Iubiți credincioși,

Câtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sunt mai neputincioase decât umbra. Toate nu sunt decât visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă”. Și iarăși: „Când dobândim lumea, în groapă ne sălășluim”, zice Sfântul Ioan Damaschin, în slujba înmormântării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: „Așa este cel ce își strânge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește” (Luca 12, 21).

Așadar, tot cel ce adună averi și se leagă cu mintea și cu inima a de banii săi, de averile sale și de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogățește, ci în prăpastia iubirii de bani și a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veșnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani și averi, iar la milostenie nu se gândește, unul ca acela din zi în zi își mărește povara sufletului său, își mărește prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cât adună mai multă avere, cu atât se face mai departe de Dumnezeu și mai adânc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.

Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osândă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mântuiește mai ușor decât cel sărac care cârtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mânăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mântuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sunt create bune de Dumnezeu, ci întrebuințarea ei rea și robirea inimii și a minții noastre de cele materiale și de plăceri.

Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpân pe averi. Toți sunt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată, în râvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mânăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei.

Așa să facem și noi, frații mei. Din puținul cât îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea familiei, a copiilor, a vieții pământești. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară și se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfânta Liturghie și ne ajută la mântuire. A treia parte, fie și cât de puțin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mâncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osândă sigură.

Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul, ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

via Vremuri vechi şi noi