Dragostea de patrie

Dragostea de patrie este cel mai nobil sentiment pe care-l poate simți ființa omenească.

Dragostea de patrie e dragostea de pragul casei în care te-ai născut, de vatra focului și de cuptorul la care te-ai încălzit în iernile aspre cu zăpadă scânteietoare spulberată de vânturi sau scârțâindă sub pasul zburdalnicei copilării.

E dragostea de curtea, grădina și umbra pomului sub care te-ai jucat în nisipul uscat de razele aurii ale soarelui în zilele calde ale verii.

E dragostea de chipul, glasul și grija părinților care te-au crescut; de poveștile bunicilor, de prietenii și colegii tăi, de dascălul care ți-a dat cheile înțelepciunii ca să poți descifra mai târziu tainele vieții.

E dragostea de obiceiurile, tradiția și sărbătorile familiei tale, ale satului, orașului și ale poporului tău; de întinderea câmpului cu iarbă și dori, cu unduiri de spice bogate, cu adieri de miresme și clipociri de ape argintii ce șerpuiesc fărâmițând miile de pietre până departe unde se întâlnesc în linie cu cerul.

E dragostea de foșnetul pădurii în care ai cules fragi și mure, de orizontul la care răsare și apune soarele dătător de viață.

E dragostea de caisul și căpșunile din grădina părinților tăi, de cireșile pârguite și aroma pepenilor galbeni, de strugurii rubinii din toamnele cu țesături de păianjen care plutesc în adierea zefirului în după-amiezile calde ale începutului de brumar.

E dragostea de frumusețile și crestele munților, de văile și luncile râului în care te-ai scăldat în luna lui cuptor, de câmpia mănoasă, de drumurile și potecile pe care ai umblat urcând la o cabană. De fabrici, uzine și stațiuni montane, de orașele și satele țării; de melodia doinelor și pământul care-ți dă pâinea ca să trăiești.

E dragostea și respectul față de truda și lupta strămoșilor tăi care s-au jertfit să-ți creeze ție o viață mai bună.

E dragostea și admirația față de poporul tău care cu sacrificiul ființei sale și-a apărat de-a lungul veacurilor și mileniilor hotarele acestui pământ minunat.

E dragostea de Mausoleul de la Mărășești, de osemintele deținuților politici aruncați în gropi comune la Jilava și Aiud, la Gherla și Sighet, în Deltă, la Galați, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulați la Tâncăbești, arși în crematoriu, împușcați pe câmpuri, în închisori sau morți în prigoană.

E dragostea față de suferințele României în lupta Neamului nostru pentru libertate. E dragostea de criptele și crucile din cimitire, de troițele împânzite în fața bisericilor, la mănăstiri ori pe la răscruci de drumuri, ca să ne amintească nouă de ocrotirea lui Dumnezeu și eroismul poporului în luptele cu dușmanii.

E amintirea plină de pioșenie, dar și mândria că te tragi din acești eroi care ți-au lăsat această glie pentru veghere și încrederea că vei transmite pentru veșnicie urmașilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are Neamul tău românesc.

E dragostea de limba mamei care te-a născut, de munca și bucuria oamenilor, de tot ce vezi și auzi în jurul tău, de cinstea, corectitudinea și caracterul compatrioților tăi.
E dragostea față de legile țării, față-n față cu realitatea datoriei împlinite, de rodul pământului și edificiile care se înalță tot mai multe înnoind panorama urbei și punând temelie unei societăți mai bune.

E zâmbetul tău, bucuria ta, faptele tale, dăruirea, umanismul și lupta poporului tău descrisă în legende.

E dragostea de pace, de liniștea și prosperitatea patriei tale tot mai bogată prin hărnicia ta.

E spiritul revoluționar care te face să faci lucrurile mai bune, să le dorești mai frumoase, să te bucuri de ele, de o viață liberă, democrată prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

E sufletul tău, e cel mai gingaș sentiment pe care-l poate trăi cetățeanul unei țări care vrea să trăiască în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

Dragostea de patrie e viața, fericirea pe care o simți trăind în credință creștină, muncind și făcând bine semenilor tăi. E sănătatea ta, orizonturile acestui pământ, aerul curat cu miros de fân și parfum de flori, seninul nopților cu stele, sclipirile stropilor de rouă de pe iarba înverzită în diminețile de primăvară când razele soarelui vin să le răpească în sus către văzduh. E bunătatea din inima ta, dăruirea vieții tale celui ce suferă chinul de neputință, când este răpus de o boală.

Dragostea de patrie înseamnă sa te sacrifici, să dai TOTUL pentru țară, înfăptuindu-i idealurile, trăind în adevăr și dreptate.

Cine simte acest sentiment acum în vremuri de luptă pentru viitorul țării, nu poate sta nepăsător. El se înfrățește de la mic la mare, de la tânăr la bătrân, pornind pe drumul dragostei de patrie, conștient că fără învierea ei, prin munca și unirea noastră, nu putem ieși din haosul pe care comunismul a reușit să ni-l impună timp de jumătate de secol, otrăvindu-ne sufletul până la degenerarea și descompunerea lui.

(Simion Giurgeca, Dincolo de zid. Poezii, Editura Elisavaros, București, 1997, pp. 54-57)

via Ortodoxia Tinerilor